"Cu mare regret i-am comunicat astazi lui Jeremy Clarkson că BBC nu îi vom mai reînnoi contractul. Nu a fost o decizie ușoară, ci una pe care am luat-o după o analiză foarte atentă a faptelor și după întâlnirea personală atât cu Jeremy, cât și Oisin Tymon. Sunt recunoscător lui Ken MacQuarrie pentru modul aprofundat in care a efectuat ancheta care a avut loc pe 4 martie 2015. Având în vedere interesul public evident pentru raport, voi preciza concluziile. Nu am nicio satisfactie in acest sens, eu doar le fac publice, astfel încât oamenii să poată înțelege mai bine contextul. Știu cât de populara este aceasta emisiune si stiu de asemenea că decizia aceasta va împărți publicul in tabere. Principalele fapte nu sunt contestate de cei implicați", a anuntat public Tony Hall, directorul general al BBC.
"Vreau să prezint trei concluzii.
În primul rând, puterea BBC constă în diversitate. Avem nevoie de voci distincte și remarcabile, dar ele nu pot veni cu orice preț. Comun tuturor celor de la BBC trebuie să fie standardele de decență și respect. Nu pot trece cu vederea ceea ce sa întâmplat cu această ocazie. Un membru al personalului, care este complet nevinovat, a fost dus la Urgențe după o altercație fizică însoțită de abuzuri verbale, susținută și prelungită la extrem. Pentru mine a fost depăsită limita. Nu pot exista reguli diferite pentru personal, dictate de faimă sau de considerente comerciale.
În al doilea rând, decizia a fost evident dificilă pentru toți cei implicați, dar în special pentru Oisin. Vreau să fie clar Oisin că nu are nicio vina pentru acest incident. El s-a comportat cu integritate intotdeauna. Ca producător senior la BBC, va continua să aibă un rol important în cadrul televizunii în viitor.
În al treilea rând este evident că niciunul dintre noi nu a dorit să se afle în această situatie. Această decizie nu trebuie să diminueze în nici un fel contribuția extraordinară pe care Jeremy Clarkson a avut-o pentru BBC. Întotdeauna am fost un mare fan al emisiunii Top Gear. Jeremy este un talent imens. El va părăsi BBC, dar sunt sigur că va continua să distreze, provoace și amuze publicul pentru mulți ani de acum inaite.
BBC trebuie să reînnoiască Top Gear pentru anul 2016. Aceasta va fi o mare provocare și nu există nicio altă alternativa. Am cerut lui Kim Shillinglaw sa gândească modul în care vom realiza emisiunea."
joi, 26 martie 2015
Jeremy Clarkson nu va mai prezenta emisiunea Top Gear
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Într-o ofertă surprinzătoare de Black Friday, platformele de streaming VOYO și AntenaPlay au decis să își extindă opțiunile de vânzare prin ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
Chiar dacă sunt un fan TopGear implicit un fan al lui Clarkson sunt de acord cu decizia şefului BBC.
Da , ce pot spune decat ca BBC e un post serios unde nu au loc persoanele cu accese de violenta nestapanite...si eu sunt fan Top Gear dar cu siguranta se v-a gasi un inlocuitor lui Clarkson
Ifose, la el cele mai bune masini erau alea cu volan pe dreapta :))
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.