Christoph Mainusch ( co-CEO CME, compania care deține si canalele Pro TV în România) a dezmințit zvonurile privind vânzarea unor canale tv, precizand că nu exista planuri de vânzare a activelor principale, conform unui interviu publicat in editia tiparită a ziarului ceh MF DNES.
Intrebat dacă activele principale ale CME sunt de vânzare, Christoph Mainusch a explicat: "Am vândut anul trecut Bontonfilm în Republica Cehă. Am vândut deja sau suntem încă în procesul de vânzare pentru mai multe dintre activitățile noastre neprincipale din România. În ciuda speculațiilor, vânzarea oricareia dintre activitățile noastre cheie nu este pe agenda noastră. De fapt, au existat trei obiective principale: am menținut clar poziția de lider in audiență, am corectat politica gresita de vanzari din anul 2013, care a dus la o scădere semnificativă a veniturilor din publicitate și am introdus fluxuri de lucru interne mai eficiente. Anul trecut a fost unul foarte reușit, am crescut cota de piata de publicitate și am obtinut venituri semnificative de exploatare", a precizat Christoph Mainusch, explicând că vor fi necesari mai multi ani pentru procesul de restructurare.
"Restructurarea CME și vânzarea activităților noastre care nu sunt principale au condus la scăderea generală a numărului de angajați, dar au fost procese absolut necesare pentru a stabiliza compania și pentru a o pregăti pentru creșterea economică viitoare. Am indeplinit obiectivele pentru primul an. Sunt convins că piața de publicitate va continua să crească de la an la an și cred că vom recâștiga cota din piață de publicitate pe care am pierdut-o acum doi ani. Suntem pe drumul cel bun. Cea mai mare parte a reducerii costurilor a fost finalizată cu succes încă de anul trecut. Este totuși întotdeauna loc pentru mai multă disciplina in cheltuieli, fără a pune în pericol audiența. Analizăm în mod constant structura portofoliului nostru de canale și poziționarea televiziunilor individuale în mediul lor de piață. Rezultatele acestor analize ar putea determina lansări suplimentare de canale în viitor. Este totuși prea devreme pentru orice anunț oficial în acest sens, fiindca o decizie finală nu a fost luata încă. În primul rând, vom continua să investim în conținut de înaltă calitate, în cadrul grupului nostru actual de canale tv. Relația dintre Time Warner și noi este excelenta. Time Warner și-a demonstrat angajamentul deplin și sprijinul pentru CME, atat in trecut, dar mai ales în ultimele luni. Time Warner a fost partenerul nostru pe termen lung in furnizarea de conținut de înaltă calitate, care a contribuit, împreuna cu conținutul de alte studiouri majore, la performanțele noastre si la programe mai bune. Time Warner a făcut declarații publice care exprimă încrederea în CME și indica interesul pentru posibile investitii pe termen lung in CME", a mai precizat Christoph Mainusch.
marți, 14 aprilie 2015
CME a dezmințit zvonurile privind vânzarea unor canale tv
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.