joi, 30 aprilie 2015

Conexiunile mobile în bandă largă, de 3 ori mai multe decât cele fixe

Răspândirea internetului în bandă largă în România a continuat să se realizeze la viteze mari și pe parcursul anului 2014, conexiunile la puncte mobile ajungând la 12 milioane, în creștere anuală cu 25%, iar cele la puncte fixe la 4 milioane, în creștere anuală cu 6%, conform datelor statistice preliminare prezentate de ANCOM.

Din cele 12 milioane de conexiuni la puncte mobile în bandă largă, 10,7 milioane sunt conexiuni 3G și 3G+ și 709 mii sunt conexiuni 4G, toate aceste conexiuni generând în anul 2014 un trafic total de peste 46 mii de terrabytes. În medie, prin intermediul unei conexiuni în bandă largă la puncte mobile s-a înregistrat un trafic lunar de 0,26 gigabytes.

Conexiunile în bandă largă la puncte mobile pe bază de abonament au depășit conexiunile pe bază de cartele preplătite, din cele 12 milioane de conexiuni, 6,4 milioane fiind pe bază de abonament și 5,6 pe bază de cartele preplătite.

Creșterea numărului total de conexiuni a dus și la creșterea la 60,2% a ratei de penetrare a internetului în bandă largă la puncte mobile, cu 12% față de finalul anului 2013 și cu 25% față de finalul anului 2012.

Conexiunile la puncte fixe în bandă largă au crescut cu 5,8% anual, până la valoarea de 4 milioane de conexiuni, generând un trafic anual total de 3,6 milioane de terrabytes. Traficul mediu lunar (download și upload) pe utilizator în anul 2014 a fost de 76,1 gigabytes.

Din totalul conexiunilor în bandă largă la puncte fixe, peste 91% sunt contractate de clienți persoane fizice, în timp ce doar 0,4 milioane sunt conexiuni ale persoanelor juridice. De asemenea, 73% din totalul conexiunilor la puncte fixe sunt instalate în mediul urban, dar tendința de creștere mai accentuată a conexiunilor de internet la punct fix instalate în mediul rural față de mediul urban s-a menținut și în anul 2014. Astfel, din totalul de 4 milioane de conexiuni la puncte fixe, 2,9 milioane sunt instalate în mediul urban (+4,2%) în timp ce în mediul rural s-au înregistrat cu 10,2% mai multe conexiuni instalate pe parcursul anului 2014, până la 1,1 milioane. În același timp, rata de penetrare a internetului fix în bandă largă la 100 de locuitori a atins valoarea de 20,1%.

Structura conexiunilor de acces la internet fix a rămas aproape neschimbată: aproximativ 2,3 milioane de conexiuni erau prin cablu UTP/FTP (58% din totalul conexiunilor), conexiunile xDSL au ajuns la 1 milion (25,9% din totalul conexiunilor), iar conexiunile care utilizează cablu coaxial au stagnat la 0,5 milioane (11,6% din totalul conexiunilor).

“După cum ați putut vedea și din alte statistici, publicate de organisme internaționale sau de către companii de profil, România stă excelent în topurile internaționale în ceea ce privește vitezele de transfer: jumătate din conexiunile la internet fix, deci aproape 2 milioane de conexiuni, permit viteze de peste 100Mbps. De altfel, testele efectuate de utilizatorii români pe aplicația Netograf.ro în primul trimestru al acestui an arată că aceștia experimentează viteze medii reale la internet fix de 73Mbps”, a declarat Cătălin Marinescu, președintele ANCOM.

Conexiunile care permit viteze între 10 și 30 Mbps reprezintă 24% din totalul conexiunilor fixe, conexiunile cu viteze între 2 și 10 Mbps 15%, iar cele care permit viteze între 30 și 100 Mbps 11%, mai precizeaza sursa citată.


Niciun comentariu despre subiectul „Conexiunile mobile în bandă largă, de 3 ori mai multe decât cele fixe”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile