Finala Europa League va fi difuzata astazi, 27 mai 2015, incepand cu ora 21:45, de televiziunile DigiSport 1, DolceSport si Pro Tv.
Finala UEFA Europa League 2015 va fi meciul final și decisiv al UEFA Europa League 2014-2015, cel de-al 44-lea sezon a celei de-a doua competiții fotbalistice interclub ca valoare din Europa, organizată de UEFA, și cel de-al 6-lea sezon de când competiția a fost redenumită din Cupa UEFA în UEFA Europa League. Meciul se va juca pe stadionul Stadionul Național din Varșovia, Polonia. Câștigătoarea acestui meci va juca cu câștigătoarea Ligii Campionilor 2014-2015 în Supercupa Europei 2015.
Atât andaluzii, cât și ucrainenii, au șansa de a intra în istoria competiției și a fotbalului, dar echipa lui Unai Emery are prima șansă.
Sevilla a ajuns de 3 ori în finala competiţiei şi a câştigat-o de fiecare dată. În cazul unei victorii contra ucrainenilor, gruparea iberică ar deveni prima care îşi apără trofeul a doua oară în istoria UEL, dar şi prima care beneficiază de locul direct în grupele UEFA Champions League.
De trei ori până acum formații din Ucraina au disputat o finală europeană și de fiecare dată au ieșit învingătoare. Dinamo Kiev de două ori și Şahtiorul lui Mircea Lucescu au câștigat astfel trofee continentale, precizeaza Digisport.
Este prima întâlnire dintre cele două echipe. Sevilla este neînvinsă în meciurile contra echipelor din Ucraina: trei victorii și un egal. De cealaltă parte, Dnipro Dnipropetrovsk are o înfrângere, 2-1 cu Zaragoza, în sezonul 2004-2005 al Cupei UEFA.
Este abia a doua finală europeană jucată între spanioli și ucraineni, după ce Dinamo Kiev a învins Atletico Madrid (3-0) în 1986, menționează și televiziunea DolceSport.
- Acasă
- Stiri
- Finala Europa League dintre Dnipro Dnipropetrovsk și Sevilla, la DigiSport 1, DolceSport si Pro Tv
miercuri, 27 mai 2015
Finala Europa League dintre Dnipro Dnipropetrovsk și Sevilla, la DigiSport 1, DolceSport si Pro Tv
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Pe platforma de streaming românească Prima Play a apărut un nou canal, Nostalgia TV. Este un post tv cu filme clasice, inclusiv europene.
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
O nouă schimbare în grila de programe DIGI TV a adus canalul Film Mania în oferta televiziunii digitale prin cablu. Canalul este acum dispon...
-
HD Satelit organizează un concurs cu un premiu de top: Amiko Viper 4K! Postezi ceva în Grupul Oficial HD Satelit , aduni vizualizări și… gat...
-
Orange vine cu o surpriză plăcută pentru iubitorii de filme și seriale: toate canalele de filme HBO și Cinemax pot fi urmărite gratuit prin ...
-
După o așteptare considerabilă, Digi a adus în Spania serviciul său de televiziune sub numele Digi TV, marcând un pas important în extindere...
-
După finalizarea testelor de performanță și validare tehnică, SES a anunțat că satelitul ASTRA 1P (cel mai avansat din portofoliul său, ce v...
A castigat Sevilla, cu 3-2 :)
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.