joi, 8 octombrie 2015

Emisiunea „Ham Talent” debutează în 18 octombrie 2015

Pentru cei care îndrăgesc animalele de companie, indiferent că este vorba despre pisici, căței, papagali, hamsteri și alte ființe încântătoare, Antena 1 lanseaza un show de televiziune despre poveștile conviețurii animalelor cu oamenii, în care talentate (ne)cuvântătoare își vor etala aptitudinile.

Emisiunea are denumirea "Ham Talent" si debutează în data de 18 octombrie 2015, de la ora 20:30, iar prezentator este Liviu Varciu, fiind ajutat de juriul format din Diana Munteanu ( punctează aspectul), Beatrice Rancea ( notează relația dintre om și animalul său de companie), Gabriel Cocu ( analizează tehnica demonstrațiilor), Mihai Petre (notează talentul și capacitatea de a performa) si Pepe ( punctează capacitatea de a face spectacol). Premiile sunt în valoare de 20.000 de Euro.

Premiul I al „Ham talent” este de 10.000 de euro si se va acorda patrupedului sau înaripatului care va impresiona cel mai mult juriul și publicul.

Premiul al II-lea, supranumit și „cel mai bun prieten”, în valoare de 5.000 de euro, se va acorda celor care demonstrează că au cea mai frumoasă relație stăpân – animal.

Premiul al III-lea, în valoare de 3.000 de euro, va fi cel care va răsplăti cea mai frumoasă poveste ce stă la baza legăturii speciale dintre stăpân și animal.

Mențiunea, în valoare de 2.000 de euro, va ajunge la cel mai haios animal.


Un comentariu despre subiectul „Emisiunea „Ham Talent” debutează în 18 octombrie 2015”:
Anonim

Sper ca "stăpânii" învingătorilor să foloseasca banii câștigati pentru a le cumpăra animalelor hrană de calitate si pentru ingrijire și să nu îi cheltuie pe inutilități pentru copii maturi...

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile