Pe 5 noiembrie 2014, televiziunea AMC a fost lansată în România "cu un puternic angajament de a oferi cele mai unice, ambiţioase şi apreciate drame", anunță AMC într-un comunicat remis către HD Satelit.
"Un an mai târziu, AMC încă este angajat în scopul său cu recentele lansate serii originale ‘Humans’ şi premiera exclusivă a seriei ‘Into the Badlands’. Episodul premieră ‘Into the Badlands’ va avea debutul pe AMC simultan cu cel din America pe 16 noiembrie.
Următoarea premieră, ‘The Night Manager’, va fi la începutul anului 2016 cu Hugh Laurie în rolul principal.
De asemenea, AMC a confirmat recent faptul că în anul 2016 va avea premiera exclusivă a sezoanelor cu numarul doi, din bine cunoscutele serii ‘Fear the Walking Dead’ şi ‘Humans’ cât şi al treilea sezon din ‘Halt and Catch Fire’.
“Suntem încântaţi de reacţiile pozitive din primul an AMC - de la operatorii noştrii, publicul şi nu în ultimul rand, presa. În acest moment AMC este larg distribuit printre platformele de cablu din România. Suntem mândri că am putut difuza multe dintre serialele de mare succes în doar un an, multe dintre ele având premierele simultane cu cele din America. Continuăm în a construi promisiunea şi în anul 2016 prin a aduce permanent cele mai noi serii originale AMC către publicul nostru", a spus Levente B. Malnay, CEO al AMC Networks International- Europa Centrală."
Despre AMC Networks Internaţional
AMC Networks Internaţional (AMCNI), divizia globală a AMC Networks, livrează divertisment şi programe apreciate către abonaţi din peste 140 de ţări şi teritorii, inclusiv Africa, Asia, Europa, America Latină şi Orientul Mijlociu. AMCNI constă în mărci globale, Sundance Channel şi AMC, la fel de populare, posturi cu o varietate de programe, recunoscute local.
Despre AMC Networks Internaţional – Europa Centrală
AMC Networks Internaţional – Europa Centrală, o unitate operaţională a AMC Networks Internaţional, este principala companie internaţională în domeniul difuzării şi distribuţiei de posturi televizate cu accent pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. În prezent AMCNI – Europa Centrală are în portofoliu 13 mărci de televiziune cu 4 genuri diferite. Sport: Sport1, Sport2, SportM; Copii: Minimax, Megamax; Divertismentt: Spektrum, TV Paprika, Spektrum Home şi Filme: AMC, Film Mania, Film Café şi Film+. Posturile sunt programate pentru limbajul, pieţele şi audienţele locate şi sunt disponibile pe numeroase platforme incluzând HD iar la cerere, pe dispozitivele mobile.
- Acasă
- Comunicate
- AMC a împlinit un an de la lansarea în România
vineri, 6 noiembrie 2015
AMC a împlinit un an de la lansarea în România
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Pe platforma de streaming românească Prima Play a apărut un nou canal, Nostalgia TV. Este un post tv cu filme clasice, inclusiv europene.
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
O nouă schimbare în grila de programe DIGI TV a adus canalul Film Mania în oferta televiziunii digitale prin cablu. Canalul este acum dispon...
-
DIGI România a realizat un transfer important de blocuri de adrese IPv4 către subsidiara sa din Spania, DIGI Spania.
-
Orange vine cu o surpriză plăcută pentru iubitorii de filme și seriale: toate canalele de filme HBO și Cinemax pot fi urmărite gratuit prin ...
-
După finalizarea testelor de performanță și validare tehnică, SES a anunțat că satelitul ASTRA 1P (cel mai avansat din portofoliul său, ce v...
-
După o așteptare considerabilă, Digi a adus în Spania serviciul său de televiziune sub numele Digi TV, marcând un pas important în extindere...
este an Romania dar la RCS & RDS de ce nu este AMC !
vrem si la RCS & RDS canalul tv AMC !
Ar trebui si cei de la Telekom Tv Dth sa introduca AMC in grila lor de programe.
la telekom cand ???
Ar trebui si cei de la Telekom Tv Rominia Dth sa introduca AMC Tv Rominia ca se prinde peste tot la toti operatorii.
ar trebui sa ramana canal special doar pt UPC, asa cum telekom si rcs-rds au canale proprii
nu ar trebui doar pentru upc ca acest canal tv este din America si nu are nicio treaba cu upc ar trebui si la rcs-rds si telekom !
pacat ii post bun eu il urmaresc pe cel din SUA
Cine vrea AMC, TNT si Discovery la RCS sa plateasca abonament separat, posture care au audienta de 1-2% dedicate unui anumit segment de public sa fie introduce in grila de baza a majoritatii operatorilor de cablu din Romania. Daca ar fi sa se plateasca separate aceste posture nu stiu cati si-ar mai dori sa vada aceste posturi
eu sunt dispus sa dau si bani in plus 5 lei sa 10 lei !
de accord, si eu sunt dispus sa dau 10 lei pentru AMC.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.