Discovery Networks Europa Centrala si de Est, Orientul Mijlociu și Africa (CEEMEA), o divizie a Discovery Communications, a anunțat astăzi că în poziția nou creată de director al programelor de sport în Europa Centrală și de Est a fost numit Mircea Medaru.
Medaru isi va desfasura activitatea in biroul său din București și va fi subordonat lui Victoria Davies, vicepresedinte si director regional pentru Europa Centrală și de Est. Acesta va colabora îndeaproape cu persoanele cheie din conducerea Eurosport si Discovery Networks. Conform companiei, numirea lui Mircea Medaru este o dovada a eforturilor persistente ale Eurosport de a oferi programe mai relevante pentru publicul local. Medaru va avea responsabilitate strategică și operațională în 13 țări, inclusiv România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Slovenia și Serbia. Misiunea sa va fi de a maximiza oportunitățile existente și de a căuta pentru compania Discovery ( care deține canalul de sport Eurosport ) noi zone de dezvoltare pentru transmisiile din lumea sportului.
Înainte de a se alatura companiei Discovery, Mircea Medaru a lucrat peste 15 ani in consultanta de afaceri si management al producției de programe de televiziune, vânzări și marketing la nivel național și regional în diverse companii media, cum ar fi Prima TV / SBS Broadcasting, Realitatea TV sau Pro TV / Central European Media Enterprises (CME). În calitate de membru al echipei CME, Medaru a fost responsabil pentru dezvoltarea operatiunilor companiei în țările din fosta Iugoslavie, pentru achiziționarea de drepturi locale și internaționale de difuzare a evenimentelor sportive pentru Sport.ro și Pro Tv și pentru procesul de rebranding al posturilor CME din Bulgaria.
"De la preluarea Eurosport de catre Discovery, natura activității noastre s-a schimbat. Cred că Mircea are o vastă experiență în lumea sportului si va fi foarte valoros in dezvoltarea produselor noastre pe piețele din Europa Centrală și de Est. Prioritatea este să construiască și să opereze local in aceasta zona transmisiilor sportive locale, ceea ce va crește valoarea pe termen lung a canalelor Eurosport pentru telespectatori și pentru parteneri de afaceri", a declarat Victoria Davies, vicepresedinte si director regional pentru Europa Centrala si de Est, Discovery Networks ECE.
"Sunt extrem de încântat să urez bun venit lui Mircea Medaru la departamentul de sport a Discovery și aștept cu nerăbdare cooperarea noastră. Mircea este un profesionist cu multe realizari și rolul său va fi crucial în punerea în aplicare a strategiei Discovery pentru dezvoltarea în continuare a Eurosport în aceste regiuni", a precizat Sascha Kojic, vicepresedinte pentru departamentul de sport în Europa Centrală și de Est Orientul Mijlociu și Africa.
"Sunt onorat să particip la gestionarea Discovery în domeniul sportului în această perioadă dinamică. În calitate de membru al uneia dintre cele mai respectate echipe din Europa, voi colabora îndeaproape cu echipele noastre locale pentru dezvolta strategii și produse ce vor extinde relevanța Eurosport în Europa Centrală și de Est", a precizat Mircea Medaru.
joi, 9 iunie 2016
Un român, director al programelor de sport ale Discovery în Europa Centrală și de Est
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Într-o ofertă surprinzătoare de Black Friday, platformele de streaming VOYO și AntenaPlay au decis să își extindă opțiunile de vânzare prin ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
Medarule, lamureste-i pe cei de la RCS sa introduca inapoi canalele Discovery.
Mai lasa si tu din pret :P
Eurosport HD Romania pentru Premier League
Canalele Discovery nu vor fi never ever la RCS , iar cu Premier League HD in Romania mai puneti-va pofta-n cui ; campionatul Ungariei si gimnastica de dimineata, pe Digisport sunt programe cu muuult mai interesante...
Sunt abonat al RCS-ului si personal nu simt lipsa posturilor Discovery a caror versiune in limba romana erau pline de reclame mai ceva ca documentarele. Daca as vrea Discovery la RCS as alege numai posturile Science, ID si World... restu sunt "porcarii"
Sunt de acord cu Bogdan. Canalele Discovery nu au ce cauta la RCS. Eu ma uit cu placere la ele zilnic, fiind abonat Telekom !!!
Mai ales ca platesti pentru reclama de pe ele cu cel putin 10 lei in plus la abonemntul de cablu sau IPTV. BVO tie ca le prinzi pe Telekom. Cei de la Discovery castiga bani si din reclame si din abonamentul tau si ce crezi ca-ti ofera intr-o ora de transmisie?... 30 de minute de reclama (minim). Asa ca daca esti ridicol la comentariul meu si Discovery sa fie ridicol cu banii tai pe abonament
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.