marți, 26 iulie 2016

Filme 3D la cinema, fără ochelari 3D ?

Chiar dacă au fost lansate diverse dispozitive cu ecrane care permit redarea imaginii in 3D fără a fi necesari ochelari, totuși această performanță a fost realizata pentru ecrane de mici dimensiuni. Pentru cinematografele din prezent, proiecția 3D necesită ochelari, deoarece metodele actuale de vizionare 3D fără ochelari nu sunt ușor de aplicat pentru dimensiunile mari ale ecranului de cinema.

Una dintre metodele testate implică utilizarea a ceea ce este cunoscută ca o barieră de paralaxă, un dispozitiv plasat în fața unei imagini, pentru a arăta pentru fiecare din ochii privitorului un set diferit de pixeli, obținând imaginea stereoscopică. Totuși, aceasta metodă necesită ca toți spectatorii să se află la o distanță mare față de pe ecran, ceea ce evident că este imposibil de aplicat practic într-un cinematograf.

O barieră de paralaxă este așadar un dispozitiv plasat în fața unei surse de imagine, pentru a permite afișarea unei imagini stereoscopice, fără a fi necesar ca privitorul să poarte ochelari 3D. Plasată în fața unui ecran LCD normal, aceasta este un strat format dintr-un material ce orientează foarte precis imaginea, permițând fiecărui ochi să vadă un alt set de pixeli si oferind astfel senzația de profunzime. Dezavantajul acestei tehnologii este că privitorul trebuie să fie poziționat într-un loc bine definit pentru a experimenta efectul 3D. Un alt dezavantaj este acela că efectiv numărul de pixeli pe orizontală, vizibil pentru fiecare ochi, este redus cu o jumătate.

Însă echipa de cercetatori de la Laboratorul de Inteligenta Informatica si Artificială MIT consideră că au găsit o soluție. Au denumit-o simplu, Cinema 3D.

Abordarea MIT foloseste mai multe bariere de paralaxă, astfel încât fiecare spectator este vizat de o barieră adaptată la poziția sa.


Asadar, tehnologia Cinema 3D codifică mai multe bariere de paralaxă într-o singură afișare, iar fiecare spectator vede o barieră de paralaxă adaptată la poziția sa.

Aceasta se bazează pe ideea că intr-un cinematograf miscarea privitorului este limitată de marginile scaunului său. De aceea, fiecare barieră poate fi amplasată fără a fi afectată de mișcarea spectatorului si fără a fi necesar ca telespectatorul sa se afle la distanță foarte mare de ecran.

Prototipul echipei MIT nu este încă pregătit pentru piață, deoarece necesită 50 de seturi de oglinzi și lentile, dar o demonstratia a fost facuta într-o sală de concerte, unde toți spectatorii au văzut imagini 3D de rezoluție ridicată, fara a folosi ochelari 3D.


4 comentarii despre subiectul „Filme 3D la cinema, fără ochelari 3D ?”:
karoly

Stati mai nu va grabiti,ca la noi abia avem HD si ceva canale 16:9 ..

Eugen

E vorba despre o tehnica pentru cinematografe, nu pentru televiziuni.

Anonim

Suntem în 2021, dar un astfel de film încă nu am văzut. Totul rămâne la nivel aplicațiilor de laborator, probabil datorită unor motive întemeiate.

Anonim

Nici în 2023 nu am văzut film 3D fără ochelari. Totul a rămas la nivel de folclor. Dealtfel moda 3D a cam trecut, nu mai este cerere și nici nu se mai găsesc în oferte televizoare 3D, iar putinele canale TV 3D și-au tras obloanele. Acum accentul se pune mai mult către migrarea la 8K, în timp ce 3D este trecut pe linie moartă..

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile