Netflix și CBS Studios International a anunțat un acord de licențiere internațională pentru noua serie Star Trek. Netflix va difuza in exclusivitate premierele Star Trek: Discovery în 188 de țări, cu excepția SUA și Canada. Fiecare episod din noua serie va fi disponibil la nivel global în termen de 24 de ore de la premiera din SUA.
In plus, toate cele 727 de episoade Star Trek existente, inclusiv Star Trek: The Original Series, Star Trek: The Next Generation, Star Trek: Deep Space Nine, Star Trek: Voyager și Star Trek: Enterprise vor fi disponibile prin Netflix in întreaga lume, până la sfârșitul anului 2016.
Anuntată încă din noiembrie 2015, productia noilor seriale Star Trek va începe în Toronto, în septembrie, pentru premiera din ianuarie 2017. Franciza se va întoarce pe ecranele televizoarelor pentru prima dată din 2005, cu o nouă navă, personaje noi și noi misiuni, dar eroii vor îmbrățișa aceleasi idealuri și speranțe pentru viitor, care au inspirat mai multe generații.
"Lansarea noului serial Star Trek va fi cu adevărat un eveniment de televiziune la nivel mondial. Star Trek este deja un fenomen la nivel globall, iar acest parteneriat internațional va oferi fanilor din intreaga lume, care doresc o nouă serie de acum mai mult de un deceniu, posibilitatea de a vedea fiecare episod, practic aproape în același timp cu telespectatorii din SUA. Gratie partenerilor noștri de talie mondială de la Netflix, noul star Trek va fi cu siguranta pe toate frecvențele din intreaga noastră planetă", a precizat Armando Nuñez, presedinte si CEO al CBS Studios International.
"Star Trek este unul dintre cele mai reprezentative productii din istoria televiziunii si suntem încântați de parteneriatul cu CBS pentru a readuce noua seria tuturor fanilor din intreaga lume. Cel mai nou capitol al poveștii promite să continue tradiția bogată in aventuri și va încânta fanii de pretutindeni", a adaugat Sean Carey, vicepresedinte al Global Television la Netflix.
In Statele Unite, noul Star Trek se va lansa cu un episod special in premieră în rețeaua de televiziune CBS, în ianuarie 2017. Episodul premieră si toate episoadele ulterioare vor fi apoi disponibile în Statele Unite exclusiv pe CBS All Access, un serviciu video digital la cerere ( VOD ) pe baza de abonament și, in acelasi timp, un serviciu de streaming live.
PS: Fanii mai au de asteptat premiera noilor seriale Discovery, dar pot urmari până atunci trailerul noului film al francizei, Star Trek Beyond ( lansare în Romania pe 22 iulie 2016 ) si desigur filmul, in 3D si IMAX.
luni, 18 iulie 2016
Noile seriale Star Trek: Discovery vor fi difuzate prin Netflix din ianuarie 2017
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Pe platforma de streaming românească Prima Play a apărut un nou canal, Nostalgia TV. Este un post tv cu filme clasice, inclusiv europene.
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
O nouă schimbare în grila de programe DIGI TV a adus canalul Film Mania în oferta televiziunii digitale prin cablu. Canalul este acum dispon...
-
Orange vine cu o surpriză plăcută pentru iubitorii de filme și seriale: toate canalele de filme HBO și Cinemax pot fi urmărite gratuit prin ...
-
DIGI România a realizat un transfer important de blocuri de adrese IPv4 către subsidiara sa din Spania, DIGI Spania.
-
După finalizarea testelor de performanță și validare tehnică, SES a anunțat că satelitul ASTRA 1P (cel mai avansat din portofoliul său, ce v...
-
HD Satelit organizează un concurs cu un premiu de top: Amiko Viper 4K! Postezi ceva în Grupul Oficial HD Satelit , aduni vizualizări și… gat...
Au anunțat că s-a amânat. Primul sezon al "Star Trek: Discovery" va consta din 15 episoade, împărțite în două grupuri. Primele opt episoade se vor difuza din septembrie până în noiembrie. Restul va ajunge la ecrane începând din ianuarie 2018.
Întreaga serie va fi difuzata prin serviciul de streaming CBS All Access din SUA, deși primul episodul va fi transmit de asemenea la televiziunea CBS. Cel de-al doilea episod va fi disponibil în aceeași noapte. Spectatorii din afara SUA și Canada vor putea viziona seria prin Netflix începând cu data de 25 septembrie.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.