România a devenit de ieri al douazeci si doilea stat membru al CERN, aderând la Convenția de fondare a Organizației, depusă la UNESCO. Notificarea UNESCO a aderarii României la convenție este rezultatul procesului formal de aplicare, care a început în anul 2008, încununând o perioadă de cooperare ce se întinde pe 25 de ani, anunță CERN într-un comunicat oficial.
"Acesta este un moment foarte special pentru România și relația sa cu CERN. Suntem mândri de munca multor oameni de știință și ingineri români care, în ultimii ani, au cooperat cu CERN și astfel au contribuit în mare măsură la aderare. Așteaptăm cu nerăbdare să aprofundăm și diversificăm aceste cooperări în calitate de membru cu drepturi depline al CERN, în beneficiul științei și al omenirii", a precizat ambasadorul Adrian Vierita, reprezentant permanent al României la ONU, in Geneva.
"Aderarea România ca membru deplin al CERN subliniază importanța colaborării europene in cercetare, în incercarea de a intelege natura la nivelul său cel mai fundamental", a declarat profesorul Sijbrand de Jong, Președintele Consiliului CERN.
"Aderarea România ca membru deplin al CERN subliniază importanța colaborării europene in cercetare, în incercarea de a intelege natura la nivelul său cel mai fundamental", a declarat profesorul Sijbrand de Jong, Președintele Consiliului CERN.
"Sunt extrem de încântată să urez bun venit României ca nou stat membru al CERN. Trăim vremuri interesante pentru CERN si fizica particulelor, iar noi suntem bucurosi că de acum comunitatea științifică românească, în special generațiile mai tinere, vor avea oportunitatea de a contribui mai mult la programul nostru de cercetare, care este cu adevărat internațional. Avem o lungă istorie de colaborare cu România și sunt încântată să asist astăzi la aprofundarea aceastei relații", a anuntat Fabiola Gianotti, director general al CERN.
Contacte bilaterale au început încă din 1991, când a fost semnat un acord de cooperare științifică și tehnică între CERN și Guvernul României, stabilindu-se cadrul legal pentru evoluțiile ulterioare.
Pentru a deveni un stat membru cu drepturi depline și, prin urmare, cu contributii majore, inclusiv la conducerea organizației, România a depus cererea oficială de aderare în aprilie 2008. Statutul de candidat pentru aderare a intrat în vigoare la data de 12 noiembrie 2010.
Comunitatea științifică din România de la CERN s-a dezvoltat de-a lungul anilor și în prezent aproximativ o sută de oameni de știință participă la activitatile de cercetare. România are o prezență deosebit de puternică în experimentele LHC ( ATLAS, ALICE si LHCb ). Cercetători și ingineri români lucreaza de asemenea la DIRAC și n_TOF, la Proton Synchrotron (PS), la experimentul NA62 la Super Proton Synchrotron (SPS), precum și la instalația ISOLDE. România este de asemenea activă în Worldwide LHC Computing Grid si se profita din plin de posibilitățile de transfer tehnologic oferite de CERN, în special prin calitatea de membru al rețelei HEPTech.
CERN, Organizatia Europeană pentru Cercetare Nucleară, este laboratorul lider in lume pentru fizica particulelor. Are sediul la Geneva. Statele membre sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie. Cipru și Serbia sunt state membre asociate în stadiul preaderării. Pakistan și Turcia sunt state membre asociate. Uniunea Europeană, India, Japonia, JINR ( Institutul Unificat de Cercetări Nucleare), Federația Rusă, UNESCO și Statele Unite ale Americii au statutul de observator.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.