Eurosport a anunțat că a semnat un nou acord ( valabil pentru 3 ani ) prin care adaugă 15 țări la lista celor în care deja transmite turneul de la Wimbledon. Intre noile teritorii este inclusă acum si Romania, dar si Ungaria, Bulgaria, Servia, Suedia si altele.
Contractul include drepturi de televizare și digitale exclusive ( ca exceptie, in Marea Britanie difuzează doar finalele și rezumatele zilnice ) pentru turneele din perioada 2017 – 2019.
Astfel, Eurosport oferă in 25 de țări toate cele patru turnee de Grand Slam ( Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open ).
Parteneriatul extins cu The All England Club, Wimbledon, va permite televiziunii Eurosport să difuzeze în direct toate partidele din acest turneu, în alte 16 țări, pe lângă cele care deja beneficiau de aceste transmisiuni.
Până în 2014 Eurosport nu a avut drepturi de transmisie pentru Wimbledon, de abia în 2015 începand să difuzeze acest turneu în Belgia.
Eurosport va difuza din ediția 2017 toate meciurile prin intermediul canalelor sale și prin aplicația online Eurosport Player, inclusiv în România si Ungaria.
Eurosport va transmite în direct turneul de la Wimbledon, în exclusivitate în România si Ungaria, precum si în Albania, Bulgaria, Finlanda, Islanda, Norvegia si Suedia, mai precizează televiziunea menționată.
miercuri, 3 august 2016
Turneele de la Wimbledon, exclusiv la Eurosport între 2017 – 2019
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Astăzi a fost publicată lista actualizată a stațiilor de televiziune pentru anul 2025, în conformitate cu principiul „must carry”. Acest pri...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Radiodifuzorii germani ARD și ZDF au confirmat recent achiziția drepturilor de difuzare pentru întregul Campionat European de Fotbal din 202...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Geoblocarea nejustificată, o practică care limitează accesul consumatorilor la bunuri și servicii online în întreaga Uniune Europeană (UE), ...
-
Pe 28 ianuarie 2025, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a luat o decizie inedită, retrăgând licențele de emisie pentru trei televiz...
-
După luni de colaborare între mai multe țări (inclusiv România) și companii private, într-o investigație Europol coordonată de Bulgaria, a f...
-
Mulți utilizatori care setează tastatura pe limba română în Windows 10 se confruntă cu o problemă enervantă: tastele Z și Y sunt inversate...
Deci nu va mai fii la Digi sport 2 wimbledonul sau va fii ln continuare la ei.
Atata tam-tam pentru unii/unele care alearga cu paletele dupa o mingiuta :-??. Mi se pare cel mai plictisitor sport posibil
Cred ca se va putea vedea si la GIGI. Se laudau ca au cumparat toate transmisiile pe tenis feminin intre 2017-2021.
Toate in afara celor de Grand Slam:
https://hdsatelit.blogspot.ro/2015/10/tenis-feminin-la-digi-sport-2000.html
În exclusivitate pe canalele Digi Sport vor fi transmise peste 2000 meciuri de tenis pe sezon, intre anii 2017 - 2021, ce se vor incheia chiar cu Turneul Campioanelor, care va fi transmis tot in exclusivitate. Televiziunile detinute de RCS -RDS vor difuza in exclusivitate in aceasta perioada toate turneele din circuitul WTA, în afară de cele de Grand Slam.
Evident ca RDS a renuntat la drepturi, ce surpriza...
Nu a renuntat, a castigat Eurosport licitatia pentru drepturi exclusive, nu mai poate nimeni in Romania sa ia aceste drepturi, eventual poate doar prin intelegere cu Eurosport.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.