„Război și Pace” și „Sherlock” sunt producțiile BBC care deschid lista premierelor pe care FilmBox le-a pregătit abonaților săi din România, toamna aceasta. Cele două producții încep pe 3 septembrie la FilmBox Premium și, respectiv, FilmBox Extra HD, anunță Filmbox într-un comunicat remis către HD Satelit.
În viziunea lui Andrew Davies (Pride and Prejudice, House of cards - 1990) și regia lui Tom Harper (Peaky Blinders), „Război și Pace” a fost cea mai așteptată premieră a anului 2016, de la producătorul BBC. Serialul reia linia acțiunii din romanul lui Lev Tolstoi, dar surprinde prin finalul neașteptat, diferit de cel imaginat de scriitorul rus. Producția - una dintre cele mai scumpe din istoria BBC, cu un buget de 10 milioane de lire - a fost nominalizată la premiile Emmy. Ea urmărește povestea a trei tineri care, deși trăiau în vremuri de război, își doreau să descopere sensul profund al existenței. Pierre (Paul Dano) vrea să construiască o lume mai bună, Andrei (James Norton) își propune să „sape” dincolo de superficialitatea vieții, iar Natasha (Lili James) caută dragostea adevărată.
Miniseria, care se întinde pe parcursul a 6 episoade – insuficiente pentru cei care i-au prins gustul - a fost descrisă ca fiind „cel mai frumos lucru care s-a transmis vreodată la TV” (Daily Mail). Gillian Anderson, care interpretează rolul Annei Pavlovna, un personaj diferit de cele cu care ne-a obișnuit până acum, a declarat despre serial că este „O istorie foarte frumoasă, profundă și complexă. Cred că orice poveste care are abordează tema iubirii și a războiului va fi etern relevantă, indiferent de când este scrisă sau când are loc acțiunea.” Primul episod din „Război și pace” începe sâmbătă, 3 septembrie, pe FilmBox Premium, de la ora 20:00.
Tot sâmbătă, 3 septembrie, dar pe FilmBox Extra HD, de la ora 22:00, începe a doua premieră a lunii septembrie, sezonul 1 al producției BBC cu peste 70 de premii internaționale, „Sherlock”. Contemporană și genială sunt cuvintele cu care criticii descriu această serie nominalizată la Globul de Aur. Inspirată din scrierile lui Arthur Conan Doyle, povestea acestui Sherlock modern se întinde pe parcursul a 3 episoade a câte 90 de minute fiecare. Benedict Cumberbatch, în rolul lui Sherlock, și Martin Freeman, ca Dr. John Watson, lucrează pentru a dezlega misterul unor crime în Londra zilelor noastre.
Benedict Cumberbatch, căruia rolul din Sherlock i-a adus premiul Emmy, a declarat despre producția BBC: ”Ce m-a atras încă de la început a fost scenariul incredibil. Există peste 230 de ecranizări ale lui Sherlock, dar ideea de a-l face contemporan cu noi mi s-a părut genială”. Sherlock este un personaj foarte interesant de jucat și este imposibil să nu te îndrăgostești de el.”
Alături de Cumberbatch, în „Sherlock” ne întâlnim și cu Martin Freeman (The Hobbit), câștigător al premiilor Bafta și Emmy pentru prestația sa din serial, în rolul lui Dr. Watson. „Inițial, o dramatizare modernă a lui „Sherlock” mi s-a părut o idee foarte proastă. Dar când am ajuns la pagina 2 a scenariului, am fost convins că este o capodoperă. Scris excepțional, te captivează cu totul”, a declarat Freeman. Serialul, pe care siteul rottentomatoes.com îl cotează cu un impresionat punctaj de 100%, începe pe 3 septembrie, la ora 22:00, pe FilmBox Extra HD.
Despre Filmbox – Pachetul FilmBox, care include FilmBox Premium, alături de FilmBox, FilmBox Extra HD, FilmBox Family și FilmBox Plus, aduce filme noi, la scurt timp de la lansare – fie că sunt blockbustere de la Hollywood, fie că vorbim despre comori ale cinematografiei europene sau serii TV cu bugete mari și distribuții pe măsură.
- Acasă
- Comunicate
- „Război și pace” și „Sherlock” deschid seria premierelor BBC la FilmBox
joi, 1 septembrie 2016
„Război și pace” și „Sherlock” deschid seria premierelor BBC la FilmBox
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
Pachetul filmbox...dupa parerea mea pe cale de disparitie.filme vechi si multe reluari.cu 2 premiere nu se face primavara
Mie imi place, au in grila filme pe care nu le gasesti la altii. Pentru filme mai noi ai HBO si DigiFilm.
sunt canale pentru public cu altfel de preferinte
programe de nisa care-si schimba denumirea odata la 2 ani
Comentarii inutile care raman mereu aceleasi...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.