Grupul Orange anunţă astăzi printr-un comunicat remis către HD Satelit rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea al anului 2016, valabile la 30 septembrie.
În intervalul iulie-septembrie Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 251.1 milioane de euro, în creștere cu 3,3% faţă de perioada similară a anului trecut*, acesta fiind al șaselea trimestru de creștere consecutivă a veniturilor. La 30 septembrie 2016, Orange România avea 10.175.000 clienți, în creștere cu peste 300.000 față de trimestrul precedent, progres susținut de creșterea bazei de abonați cu 4,8%.
La începutul lunii septembrie, Orange a făcut un pas decisiv în direcția implementarii strategiei Essentials 2020 și a lansat pachetul de servicii convergente, Orange Home, în peste 90 de orașe din România. Serviciul oferă acces la internet prin fibră cu viteze de până la 1Gbps prin Orange Home Net, la televiziune prin cablu prin Orange Home TV și la telefonie fixă prin Orange Home Fix. Peste 97% din clienții care au ales serviciile Orange Home sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de acestea**.
Orange Home TV, serviciul de televiziune prin satelit, a înregistrat 315.000 abonați, cu o creștere de 26.3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. La Orange TV Go, aplicația de TV la cerere pentru PC, tabletă sau smartphone, numărul de descărcări și actualizări a ajuns la aproximativ două milioane la final de septembrie, în creștere cu 35% față de Q3 2015. Aplicația Orange TV Go este cea mai descărcată aplicație de streaming TV a unui operator din România.
Traficul de internet mobil s-a dublat, iar traficul 4G a crescut de 4 ori în ultimul trimestru față de cel din anul anterior. Apetitul în creștere pentru conectivitate oriunde și oricând este catalizatorul trendului pozitiv din ultimii ani în ceea ce privește vânzările de smartphone-uri, portofoliul Orange de telefoane 4G fiind mai extins ca oricând. Acesta este compus din peste 50 de referințe ce pot fi achiziționate individual sau la abonament, cu opțiuni pentru fiecare plafon de preț. Astfel, ponderea telefoanelor 4G din totalul smartphone-urilor vândute a crescut cu 16 puncte procentuale față de anul trecut, iar numărul de clienți este și el în creștere, ajungând la 1,9 milioane.
Pentru a asigura cea mai bună experiență de internet mobil, investițiile în rețea au continuat în trimestrul trei 2016 astfel încât, la final de septembrie, Orange oferă acces la internet mobil la viteze 4G pentru 74% din populația totală a României. 4G Fun Kit este un nou instrument digital și interactiv prin care vocea clienților este ascultată și prin care Orange răspunde cu acțiuni care vin să îndeplinească așteptările acestora. În urma testării aplicației în perioada 24 august-24 septembrie 2016, clienții au votat cele 20 județe în care extinderea rețelei se va derula cu prioritate***. La studiul cantitativ au participat 30.455 utilizatori, iar 96% dintre aceștia s-au declarat mulțumiți de experiența avută în utilizarea serviciilor mobile Orange.
Pentru o experiență îmbunătățită în toate punctele de interacțiune cu clienții, în ultimele trei luni, rețeaua de magazine de tip smart s-a extins sau a fost modernizată prin includerea a 6 magazine, ajungând la un număr total de 11 magazine. Conceptul de magazine smart oferă clienților o experiență digitală îmbunătățită, o abordare personalizată a serviciilor prin ecranele interactive, sistemul de plată simplificat sau introducerea sistemului de digital signage cu ecrane profesionale, astfel încât timpul de așteptare a clienților a scăzut în medie cu 37,5%.
„Performanța din trimestrul al treilea reflectă creșterea constantă în evoluția utilizării datelor mobile, susținută de apetitul crescut pentru conectivitate, pentru servicii digitale, smartphone-uri și produse wearable. În acest context, clienții noștri își doresc soluții de comunicare simple și eficiente și acces rapid la lucrurile importante pentru ei. Astfel, cu oferta noastră convergentă, recent lansată național, ne propunem să le oferim cea mai bună experiență fix-mobil de pe piața locală” a declarat Liudmila Climoc, Chief Executive Officer la Orange România.
* În creștere cu 4.4% față de trimestrul anterior
** Potrivit sondajului realizat în urma instalării serviciului
*** Ordinea primelor 20 de județe votate este următoarea: Iași, Cluj, Suceava, București/Ilfov, Bacău, Botoșani, Galați, Mureș, Argeș, Alba, Maramureș, Tulcea, Arad, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Bistrița-Năsăud, Neamț, Vaslui, Bihor
marți, 25 octombrie 2016
Orange Home TV prin satelit, 315.000 abonați
Citește și alte articole din categoriile:
Comunicate,
Orange,
Orange Tv
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
Canale noi cand vor fi introduse pe satelit.
E un trend sa intrebati asta? Peste tot cand e o stire despre vreun operator, indiferent care e acela, asta e prima intrebare :)
Dar un smart card (CAM) pentru satelit cand? Ca era vorba de septembrie 2016.
Pai normal ca sa mai introduca canale noi pe satelit. De ce nu introduc in grila pe satelit hbouriile si tnt.
Poate pentru cablu, dar pentru satelit nu s-a spus vreodata ca vor introduce asa ceva. Asteptam noutati.
Pentru satelit nici nu se pune problema de smartcard, celputin nu in viitorul apropiat.Stiu ca se vorbea la un moment dat ca se lucreaza la asa ceva insa nu stiu exact daca este deja lansat undeva. In schimb smart cardurile o sa apara prin decembrie-ianuarie pt serviciul de Tv prin fibra.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.