Până pe 10 noiembrie, studenții și masteranzii interesați de un stagiu de practică la Orange se pot înscrie pe www.orange.ro/first-step pentru a ocupa unul din cele peste 70 de locuri disponibile în Orange shop-urile din întreaga țară, anunță Orange România printr-un comunicat remis către HD Satelit. Ulterior înscrierilor se va desfășura perioada de selecție și anunțarea candidaților, sesiunile de practică urmând să aibă loc în perioada 12 decembrie 2016 – 12 ianuarie 2017.
În timpul lunii de internship, participanții la program vor putea participa la workshopuri dedicate, pe teme precum brandul şi valorile Orange, dezvoltarea abilităților de vânzător, dar şi de personal branding. La final, vor primi o adeverință de practică și, în funcție de implicarea de care au dat dovadă, pot beneficia de recomandări din partea mentorilor care le vor fi utile la angajare. Ca în fiecare an, experiența dobândită pe parcursul programului de practică poate fi folosită la facultate pentru echivalarea orelor de practică incluse în programa de învăţământ.
Orașele în care se desfășoară programul: Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Câmpulung, Caracal, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Dej, Deva, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Hunedoara, Iași, Lugoj, Mangalia, Mediaș, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Onești, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighetu Marmației, Sighișoara, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgoviște, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Turda, Vaslui, Vatra Dornei, Zalău.
vineri, 4 noiembrie 2016
Orange lansează o nouă ediție a programului de practică Orange First Step
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi România a operat recent o serie de modificări în grila analogică de televiziune, observate de utilizatori din mai multe județe ale țări...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Google a decis să renunțe complet la domeniile specifice fiecărei țări pentru căutări, astfel că toate căutările online vor fi redirecționat...
-
Sărbătoarea Paștelui reprezintă un moment de profundă semnificație religioasă în România. Televiziunile joacă un rol esențial în viața român...
-
O echipă internațională de cercetători a reușit să atingă o viteză record de transmisie de 402 terabiți pe secundă folosind o fibră optică s...
-
Se anunță un Paște sportiv pentru pasionații de Formula 1, pentru că exact în Duminica Mare, la ora 20:00, începe Marele Premiu al Arabiei S...
-
Vă trimitem un gând bun din partea noastră: să aveți parte de zile senine, clipe frumoase alături de cei dragi și un coș plin cu bucurii, ...
-
Disney+ a lansat un nou serial original care promite să îți dea emoțiile peste cap: „Copilul răpit” e o dramă psihologică în cinci episoade ...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Orange lansează o nouă ediție a programului de practică Orange First Step”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.