vineri, 6 ianuarie 2017

Liberty Global, interesată de achiziția mai multor televiziuni FTA din Europa ?

Vorbind la o conferință din Las Vegas, Mike Fries ( CEO al Liberty Global, compania care deține si UPC Romania ) a catalogat televiziunile FTA ca fiind atractive în Europa în ceea ce privește productia de conținut. Fries a spus că Liberty Global ar putea sa fie interesată, în functie de imprejurari, de cumpararea mai multor canale free-to-air din Europa.

Fries a mai explicat că televiziunile cu emisie gratuită din Europa încă domină 70-80% din audiență, susținând: "Sunt singurul motor de producție video reală în aceste țări. Este posibil ca radiodifuzorii cu televiziuni la liber sa fie candidati mai probabili pentru achiziție decât un un studio sau cumpărarea unui pachet de canale. Dar totusi suntem precauți cu privire la o astfel de posibilă decizie. Liberty Global face pasi de bebeluș in aceasta privință, dar in acelasi timp facem tranzactii care credem că ne vor aduce acolo unde trebuie să fim", a mai spus Fries.

Declaratia ar putea da naștere la speculații privind interesul Liberty în ITV, un radiodifuzor britanic in care Liberty Global deține un pachet minoritar de acțiuni. La începutul anului 2015, CFO-ul Charlie Bracken descrisese ITV ca fiind "teribil de scump", excluzând pe atunci o posibilă achiziție: "Nu vom investi miliarde de dolari în conținut, nu acesta este strategia noastră". Totuși, la mijlocul aceluiași an, Liberty Global a mărit participatia în ITV la 9,9%, dar totusi continua să excludă o posibilă ofertă de a cumpăra complet radiodifuzorul din Marea Britanie.


Un comentariu despre subiectul „Liberty Global, interesată de achiziția mai multor televiziuni FTA din Europa ?”:
Anonim

FOARTE BINE,asteptam.Sa fie si programe Romanesti care sunt transmise FTA

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile