SES România anunță cele mai recente seminarii din cadrul SES Telecom Academy (STA) la Universitatea Politehnică București. Seminariile, asemenea celor din anii trecuți, se vor adresa atât studenților de la nivel licență cât și celor de la masterat. Orarul și materialele prezentate vor fi special adaptate astfel încât să dea posibilitatea cât mai multor studenți să participe, anunță SES într-un comunicat remis către HD Satelit.
Aceste seminarii fac parte dintr-un Acord mai amplu semnat între SES România și Universitatea Politehnică București. Acest Acord dorește să aducă expertiza din camera de comandă în sala de curs. Documentul semnat între cele două părți are trei componente, fiecare dintre ele având ca obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor studenților despre telecomunicațiile prin satelit și particularitățile lor.
Prima parte a acestui Acord a debutat în anul 2013 și este compus din mai multe seminarii oferite studenților de la Facultatea de Electronică și Telecomunicații. Fiecare seminar este susținut de un inginer de telecomunicații care lucrează la sediul companiei în Betzdorf, Luxemburg. Seminariile sunt special adaptate, împreună cu profesorii Facultății pentru a îndeplini cerințele și programa de studiu a liniei de licență și a celei de masterat. Până în acest moment, peste 350 de studenți au participat la cursurile STA.
În a doua parte a sa, Acordul dorește să pună teoria în practică, să o testeze în laborator. În acest sens, SES România a donat Facultății de Electronică și Telecomunicații un sistem, complet operațional, de comunicații uplink/downlink pentru satelit, care să fie folosit în laborator.
Ce-a de-a treia parte reprezintă un grant pentru participarea la o conferință de specialitate celui mai bun student sau celei mai bune studente de la masterat. În 2016, studenta selectată de Universitate a participat la conferința FABULOUS Series, organizată de Alliance for Innovation, la Belgrad în Serbia.
”Acest proiect pe care îl dezvoltăm cu Universitatea Politehnică din București reprezintă angajamentul nostru față de educația în sfera telecomunicațiilor. Ne dorim să aducem tehnologia de transmisie prin satelit mai aproape de studenți și ne dorim să le arătăm capacitatea extraordinară a satelitului în privința transmisiei video, de bandă largă, de televiziune și pentru situații de urgență. Pe lângă informația tehnică și teoretică, inginerii noștri pot vorbi studenților despre propriile experiențe făcând procesul de învățare mult mai aplicat. Consider că informația și experiența practică adusă în sala de curs este elementul de plus valoare adus aici, și este cel care îi diferențiază pe studenții care participă la aceste cursuri de colegii lor. Ne dorim dezvoltarea acestui parteneriat și considerăm că Acordul de față demonstrează angajamentul nostru pentru acest proiect”, a declarat Urszula MARZEC, Director de marketing & PR, Europa Centrală și de Est, SES CEE.
”Cooperarea cu SES ajută studenții noștri să înțeleagă mai bine acest domeniu al comunicațiilor prin satelit. Informațiile teoretice combinate cu observațiile și măsurătorile din laborator ajută studentul să pună lucrurile într-un context. Acest Acord este deosebit de important pentru noi pentru că studenții sunt la curent cu cele mai noi tehnologii și ne oferă oportunitatea de a oferi întotdeauna informații noi studenților noștri”, a declarat Cristian NEGRESCU, Decan al Facultății de Electronică și Telecomunicații, Universitatea Politehnica, București.
Despre SES
SES este liderul mondial al transmisiunilor prin satelit și este primul operator care oferă servicii diferențiate și scalabile de tip GEO-MEO (orbită georsaționară și orbită medie) cu peste 50 de sateliți georstaționari și 12 sateliți de orbită medie. SES se concentrează pe valoare adăugată, soluții end-to-end pentru patru verticale (Video, Companii, Mobilitate și Soluții Guvernamentale). Oferă soluții de comunicații prin satelit pentru radiodifuzori, producători de conținut și operatori de telecomunicații, guverne și instituții și pentru afaceri la nivel mondial. Portofoliul SES include sistemul de sateliți ASTRA, care are cea mai mare rețea de distribuție DTH din Europa și O3b Networks, un operator de servicii de comunicații electronice. O altă componentă a SES, MX1, este lider în oferirea de servicii media care oferă o suită completa de servicii inovative digitale.
Mai multe informații pe www.ses.com.
- Acasă
- Comunicate
- SES România investește în educație
miercuri, 22 martie 2017
SES România investește în educație
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Pe platforma de streaming românească Prima Play a apărut un nou canal, Nostalgia TV. Este un post tv cu filme clasice, inclusiv europene.
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
O nouă schimbare în grila de programe DIGI TV a adus canalul Film Mania în oferta televiziunii digitale prin cablu. Canalul este acum dispon...
-
DIGI România a realizat un transfer important de blocuri de adrese IPv4 către subsidiara sa din Spania, DIGI Spania.
-
Orange vine cu o surpriză plăcută pentru iubitorii de filme și seriale: toate canalele de filme HBO și Cinemax pot fi urmărite gratuit prin ...
-
După finalizarea testelor de performanță și validare tehnică, SES a anunțat că satelitul ASTRA 1P (cel mai avansat din portofoliul său, ce v...
-
După o așteptare considerabilă, Digi a adus în Spania serviciul său de televiziune sub numele Digi TV, marcând un pas important în extindere...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.