sâmbătă, 22 aprilie 2017

El Clásico, în direct în 4K la Vodafone Spania

În ultimii trei ani, tehnologia UHD TV a început să câștige teren, transmisiile sportive fiind un aliat puternic. El Clásico, cel mai așteptat meci din La Liga și unul dintre cele mai urmărite evenimente sportive la nivel mondial nu face excepție: Vodafone a anunțat că partida de fotbal dintre Real Madrid și FC Barcelona va fi disponibilă în 4K Ultra HD, în direct la nivel național în Spania.

Partida de duminică de pe stadionul Santiago Bernabéu va fi oferită în Ultra HD pentru toți abonații care dețin dispozitive compatibile ( televizor 4K și cel mai recent set-top box TiVo). Duelul dintre Ronaldo și Messi va fi disponibil de asemenea în 4K în mii de baruri și restaurante din Spania.

Deoarece Mediapro a produs primul feed de testare în 4K de pe stadionul Real Madrid încă din martie 2014, tehnologia Ultra HD a devenit din ce în ce mai importantă pentru producătorii de conținut sportiv, pentru radiodifuzori și pentru La Liga. El Clasico a mai fost transmis în teste 4K și prin satelit, în noiembrie 2015. Începând din acest an, competiția spaniolă intenționează să echipeze treptat toate stadioanele cu tehnologie dedicată transmisiilor 4K și la 360°.


5 comentarii despre subiectul „El Clásico, în direct în 4K la Vodafone Spania”:
Giony

De astazi SES UHD DEMO se poate receptiona si pe Astra 3 B de pe satelitul Astra 23,5 E (11778 - V - 27500) .

Anonim

Timpul trece si lucrurile evolueaza.Important este sa fii prins cu altceva intretimp,ca altfel asteptarea este grea.Acum ceva timp eram nerabdator sa vad un clasico in 4k,mi-a mai trecut.Meciurile vizionate din inregistrari nu au valoare,pentru ca stii fazele,chiar daca echipa favorita a castigat.Este bine ca pun acum pe toate stadioanele echipamente de filmare 4k.Incet incet,si pe cablu or sa apara televiziuni 4k si de ce nu o sa vedem la digisport 4k in cativa ani jocurile echipei preferate in fiecare saptamana in 4k.Rabdare.

Giony

Foarte corect gândit.

Giony

Ieri , in conditii de furtuna , pe receptorul de satelit nu exista semnal pe niciuna din cele 4 antene care le am . In schimb , cu antena conectata la tv ( Samsung suhd 48 js 8500 ) receptionam toate canalele care le aveam memorate ( HD si UHD ) . De ce ? Sa fie mai sensibil tunerul din tv pentru satelit decat receptorul de satelit ?

Giony

In evolutia fantastica a tehnologiei in domeniul televiziunii , este de neconceput umilirea si sfidarea telespectatorilor (din intreaga lume) prezentanduli-se canale (emisiuni) in format SD . Abunda piata de televizoare HD ,FULL HD si UHD si noua ni se livreaza "purici" , emisiuni cu imagini inteceosate . DE CE SI PANA CAND ?

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile