joi, 27 iulie 2017

Mini-seria "Top of the Lake", la FilmBox Plus din 29 iulie 2017

Mini-seria „Top of the Lake” (2013), scrisă și regizată de laureata Oscar Jane Campion („The Piano”), va avea premiera în luna iulie la FilmBox Plus, anunță televiziunea într-un comunicat remis către HD Satelit. Serialul, în care staruri precum Elisabeth Moss și Holly Hunter oferă bucuria unor interpretări ireproșabile, a câștigat deja Globul de Aur, dar și premiul Emmy, alături de alte 49 de nominalizări internaționale.

Pe parcursul celor 7 episoade ale mini-seriei care începe la FilmBox Plus, pe 29 iulie, la ora 22:00, detectivul Robin Griffin (Elisabeth Moss – „Mad Man”, „The Handmaid's Tale”) se întoarce în orașul său natal pentru a investiga dispariția lui Tui, o fată de 12 ani. Povestea tinerei dezgroapă însă un trecut dureros, pe care Robin încearca să îl evite.

„Personajul lui Robin este unul dintre acele roluri feminine incredibile, care sunt însă și foarte rare. Ea este atât de puternică și feminină, iar călătoria ei este una extrem de sensibilă. Pentru mine, a fost rolul de vis, diferit de tot ce am făcut până acum” a declarat Elisabeth Moss, care interpretează personajul principal al serialului în premieră, la canalele FilmBox.

Din distribuția mini-seriei face parte și laureata Oscar, Holly Hunter („Thirteen”, „Saving Grace”), care interpretează rolul lui GJ, un lider spiritual care călăuzește câteva femei pe drumul de redescoperire de sine. Nu este pentru prima dată când Holly Hunter și Jane Campion lucrează împreună, colaborarea dintre cele două pentru blockbusterul „The Piano” în 1993 finalizându-se cu câte un Oscar pentru fiecare dintre ele.

În ceea ce privește rolul din „Top of the Lake”, se pare că a fost creat de către Campion special pentru Holly Hunter: „Să lucrez cu ea din nou a fost o experiență uimitoare. Ne comportăm exact ca două surori și nu avem o relație clasică actor-regizor. Creăm și explorăm împreună personajele” au fost cuvintele de apreciere ale lui Jane Campion, după lansarea serialului.

Mini-seria, care are în palmares inclusiv alte 7 nominalizări la Emmy, a fost extrem de bine primită și de critici. Cu un metascore de 84, aceștia au lăudat-o numindu-o „un triumf al scenariului, regiei și a interpretării” (New York Magazine). Serialul va fi difuzat, începând cu 29 iulie, în fiecare sâmbătă, la ora 22:00, pe FilmBox Plus.

DESPRE FILMBOX – Pachetul FilmBox, care include FilmBox Premium, alături de FilmBox, FilmBox Extra HD, FilmBox Family și FilmBox Plus, aduce filme noi, la scurt timp de la lansare – fie că sunt blockbustere de la Hollywood, fie că vorbim despre comori ale cinematografiei europene sau serii TV cu bugete mari și distribuții pe măsură.


Niciun comentariu despre subiectul „Mini-seria "Top of the Lake", la FilmBox Plus din 29 iulie 2017”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile