Digi Mobil a anunțat că, începând de astăzi, pentru clienții Digi Mobil care călătoresc în interiorul Spațiului Economic European (statele membre ale Uniunii Europene, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) se vor aplica de tarife noi pentru convorbiri, date mobile și SMS-urile consumate în roaming.
Compania precizează că pentru datele mobile (consumate în roaming în aceste zone) tariful este redus cu peste 87% mai mic, de 0,00637 Euro/MB.
Pentru un apel inițiat în roaming către un număr din România, tariful de roaming scade la 0,031 Euro/minut.
Pentru un apel primit în orice țară din UE sau SEE, tariful de roaming rămâne de 0,0108 Euro/minut.
Costul unui mesaj text a fost redus cu 50%, având acum prețul de 0,01 Euro/SMS. Mesajele primite in tarile din UE/SEE nu implica niciun cost suplimentar.
Aceste tarifele nu includ TVA.
Astfel, pentru o săptămână în orice țară din UE/SEE, dacă vor fi consumate apeluri, date și / sau SMS-uri potrivit unui consum mediu obișnuit (exemplificat în tabelul de mai jos), va fi plătita în luna respectiva suma de 3,95 Euro (TVA inclus) în plus fata de valoarea abonamentului lunar de 2,88 Euro (TVA inclus), rezultând pentru luna respectiva o valoare totala de plata de 6,83 Euro (TVA inclus).
"Confirmam încă de pe acum că vom reduce și mai mult tarifele de roaming, imediat ce tarifele de wholesale (en-gros) dintre operatori vor scădea la rândul lor", a precizat Valentin Popoviciu, Vicepreședinte RCS & RDS.
Serviciul de roaming nu este disponibil pentru clienții Digi Mobil care utilizează serviciile Digi Mobil cu plată anticipată (cartele prepaid).
Noile condiții pentru serviciul de roaming în UE/SEE se aplică în mod automat tuturor clientilor activi Digi Mobil, persoane fizice si juridice, cu condiția să aibă serviciul de roaming activat. Activarea serviciului de roaming poate fi facuta telefonic numarul la 031.400.7777, la *777 sau din Contul Meu Digi, anunță televiziunea Digi24.
RCS RDS a fost singura companie care din Romania care a solicitat suprataxarea,ANCOM autorizand RCS&RDS să aplice suprataxe de roaming de la prima unitate de consum.
"Pentru a-i permite recuperarea costurilor de furnizare a serviciilor de roaming și menținerea tarifelor pentru serviciile oferite în România, în conformitate cu reglementările europene privind roaming-ul, ANCOM a aprobat cererea RCS&RDS de a aplica propriilor clienți anumite suprataxe, în plus față de tarifele naționale, pentru serviciile de roaming în Uniunea Europeană, dar și în Norvegia, Islanda, respectiv Liechtenstein (SEE). Suprataxele autorizate de ANCOM sunt plafonate pentru a permite exclusiv recuperarea costurilor de roaming furnizate în această zonă și se pot aplica tuturor clienților RCS&RDS care consumă servicii de roaming în SEE începând cu 30 iunie 2017, data la care decizia ANCOM a fost comunicată RCS&RDS și intră în vigoare, pentru o perioadă de maxim 12 luni.", a precizat ANCOM.
Suprataxele pot fi aplicate de operator de la prima unitate de consum utilizată în roaming în SEE și numai pentru apelurile efectuate și primite, respectiv date (MB/GB).
Suprataxele maxime de roaming care pot fi aplicate de RCS & RDS sunt următoarele (valori fără TVA):
a) 0,031 Euro/minut, pentru apelurile efectuate;
b) 0,0108 Euro/minut, pentru apelurile primite;
c) 6,37 Euro/GB (0,00637 Euro/MB), pentru consumul de date efectuat între 30 iunie - 31 decembrie 2017, respectiv 4,9 Euro/GB (0,0049 Euro/MB), pentru consumul de date efectuat între 1 ianuarie - 30 iunie 2018.
Pentru apelurile efectuate în roaming în SEE abonații RCS&RDS vor plăti, de la primul minut, numai suprataxa, în limita minutelor naționale incluse, respectiv tariful pentru apeluri în afara rețelei plus suprataxa, după epuizarea minutelor naționale incluse.
Pentru apelurile primite în roaming în SEE abonații RCS&RDS vor plăti, de la primul minut, numai suprataxa.
Pentru datele consumate în roaming în SEE abonații RCS&RDS vor plăti, de la primul MB, numai suprataxa.
"Chiar dacă operatorul va aplica maximul suprataxei autorizate de ANCOM, abonații RCS&RDS ar urma să plătească în final tarife cu aproximativ 38% mai mici pentru apelurile efectuate, respectiv cu aproximativ 87% mai mici pentru datele consumate în roaming în SEE, comparativ cu tarifele pe care le plăteau în perioada 30 aprilie 2016 – 14 iunie 2017", mai precizează ANCOM.
RCS&RDS poate în continuare să stabilească o politică de utilizare rezonabilă a resurselor de roaming în SEE, caz în care devin aplicabile reglementările mecanismului „Roam like at home”.
"Potrivit reglementărilor europene privind roaming-ul, operatorii mobili care nu sunt în măsură să susțină comercial „Roam like at home”, de exemplu ca urmare a tarifelor mici pe care le practică pe piața națională, pot solicita și pot fi autorizați de autoritatea de reglementare, în urma unei analize, să perceapă utilizatorilor anumite suprataxe de sustenabilitate, în plus față de tarifele naționale. Până în prezent, ANCOM a primit o singură astfel de cerere, din partea RDS&RCS. Suprataxele autorizate de Autoritate sunt menite să asigure posibilitatea RCS&RDS să își recupereze costurile pe care le suportă pentru a furniza propriilor clienți servicii de roaming în SEE, fără a fi afectate condițiile în care operatorul furnizează servicii mobile pe piața din România. Autorizarea ANCOM este valabilă 12 luni și poate fi reînnoită dacă se mențin motivele de autorizare. ANCOM va monitoriza RCS&RDS în tot acest interval, astfel încât operatorul să nu depășească nivelul suprataxelor autorizate și să nu recupereze mai mult decât costurile furnizării serviciilor de roaming în SEE", mai precizează ANCOM.
sâmbătă, 1 iulie 2017
Noi tarife pentru roaming la Digi Mobil
Citește și alte articole din categoriile:
ANCOM,
Digi,
Digi Mobil,
RCS-RDS,
Stiri,
Telefoane,
Telefonie
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Într-o ofertă surprinzătoare de Black Friday, platformele de streaming VOYO și AntenaPlay au decis să își extindă opțiunile de vânzare prin ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
E normala aceasta suprataxa, nu ar fi logic sa mearga pe pierdere in roaming, din cauza ca a pus tarife mici in Romania. Nu ar fi normal ca RCS sa plateasca in plus in roaming tarifele de interconectare pentru zeci de GB de date per utilizator cat are acum in oferta la preturi foarte mici. In Romania ofera aceste servicii pe infrastructura proprie, poata sa scada pretul la limita unui minim castig, dar in roaming e pe reteaua altor companii care vor bani pentru acele convorbiri si date mobile, mai mult decat tariful perceput de Digi Mobil in Romania. Daca nu ar pune aceasta suprataxa, ar pierde bani in loc sa castige.
Desigur, nu e logic nici sa nu depaseasca aceste limite impuse de ANCOM, necesare pentru a evita pierderile, si nici sa incerce sa castige bani in plus din aceasta suprataxa. Dar de verificarea asta se va ocupa ANCOM, iar RCS sigur nu va depasi limitele necesare evitarii pierderilor financiare, ca ar pierde autorizarea, e iarasi logic.
Reducerile sunt evidente, iar RCS/Digi rămâne greu de egalat. Desigur, în beneficiul meu de utilizator tradițional. Bravo, RCS/Digi !
daca am minute internationale incluse in abonament,sunt suprataxat daca primesc sau apelez in roming ?
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.