Sateliții mici au nenumărate utilizări, inclusiv aceea de a monitoriza planeta în cazul unor dezastre naturale. Acum, cercetătorii au descoperit că pot utiliza informațiile primite de la sateliți pentru a dezvolta un sistem de avertizare timpurie pentru comunități, înainte de a se produce alunecările de teren.
Săptămâna trecută, o alunecare masivă de teren a avut loc în provincia Sichuan din China, îngropând satul Xinmo. Trei zile mai târziu, o a doua alunecare de teren s-a produs în aceeași zonă, iar o a treia a lovit un sat situat la aproximativ 20 km distanță.
Folosind imagini furnizate de ESA Sentinel-1, echipa a fost în măsură compare imaginile de înainte și de după dezastru. Este incredibil de dificil de detectat alunecările de teren, utilizând metode tradiționale. Dar, prin utilizarea informațiilor primite de la satelit, echipa a fost în măsură să identifice alunecarea și întinderea sa.
Profesorul Zehnghong Li de la Universitatea Newcastle, care a colaborat la proiect, a explicat: "În timp ce am monitorizat alunecărilor de teren, am reușit să identificăm peste 10 alte alunecări de teren active în aceeași regiune și am transmis aceste informații autorităților locale".
Dacă ar fi analizat imaginile mai devreme, echipa a fost în măsură să identifice alunecarea de teren cu aproximativ 6 luni înainte de evenimentele de săptămâna trecută. Aceasta sugerează ca un sistem de avertizare timpurie pentru alunecări de teren, folosind tehnologia actuală a sateliților, este realizabilă și eficientă.
Un alt exemplu este alunecare care a avut loc pe 20 mai 2017, când peste un milion de tone de pământ și roci au îngropat o parte din autostrada 1 din California, de-a lungul coastei Pacificului din regiunea Big Sur. Pe lângă distrugerea autostrăzii, alunecarea de teren a adăugat la țărm aproximativ 5 hectare de teren.
Radarul lui Sentinel-1 a avertizat că terenul este instabil cu doi ani înainte de alunecarea de teren. Datele radar au fost prelucrate folosind o tehnică care poate detecta și monitoriza cu sensibilitate ridicată mișcările pe zone largi. În această imagine, punctele roșii reprezintă locurile în care terenul se mișca peste 7 cm pe an. Punctele verzi indică terenul stabil din zona înconjurătoare.
- Acasă
- Tehnologie
- Sateliții pot prezice alunecările de teren
vineri, 7 iulie 2017
Sateliții pot prezice alunecările de teren
Citește și alte articole din categoriile:
Sateliți,
Stiri,
Tehnologie
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Astăzi a fost publicată lista actualizată a stațiilor de televiziune pentru anul 2025, în conformitate cu principiul „must carry”. Acest pri...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Începând cu 4 februarie 2025, televiziunea Food Network a înlocuit Travel Channel în grila de programe oferită de Digi, atât pe segmentul ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Mai mulți pasionați din Grupul HD Satelit au semnalat că semnalul Pro TV Internațional pe satelitul Eutelsat 16A (16° Est) a dispărut comp...
-
Pe satelitul Astra 1N (19.2°E), pe pe frecvența 11836,50 MHz, au fost lansate doua noi posturi muzicale de televiziune germane: One Music Te...
-
După luni de colaborare între mai multe țări (inclusiv România) și companii private, într-o investigație Europol coordonată de Bulgaria, a f...
-
Pasionații de sport au acces la un nou canal gratuit difuzat prin satelitul Hotbird, la poziția orbitală de 13 grade est. Acest nou post TV ...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.