Sundance TV a anunțat astăzi printr-un comunicat remis către HD Satelit că va sărbători prestigiosul Festival de Film Sundance Film (care ajunge la a 34-a ediție la finalul lui ianuarie) difuzând, timp de 10 seri consecutive, în perioada 19 – 28 ianuarie, pelicule de festival. De vineri până duminică, tronsonul 10 Days of Sundance va include producții celebre care au rulat la festivalul din Park City (Utah), oferindu-le telespectatorilor un loc în primul rând la vizionarea unora dintre cele mai bune pelicule din cadrul evenimentului.
De peste 30 de ani încoace, Festivalul de Film Sundance prezintă și sărbătorește cele mai bune filme independente. Fondat de Robert Redford, postul Sundance TV a selectat o varietate de titluri premiate și aplaudate, pentru a recrea în sufrageriile telespectatorilor atmosfera evenimentului anual. Iar multe dintre originalele și inovatoarele producții independente de la festival sunt văzute în exclusivitate pe Sundance TV.
Producțiile care vor fi incluse în tronsonul 10 Days of Sundance sunt:
Vineri, 19 ianuarie, ora 22:00
Chorus/Canada/Regie și scenariu: François Delisle
Hugo avea 8 ani atunci când a dispărut. Cel mic nu este găsit, iar părinții lui – Christophe și Irène – se despart, complet distruși. Foștii soți duc vieți separate, bântuiți de dispariția copilului lor, până când sunt anunțați că au fost decoperite rămășițele unui copil care pare a fi Hugo. Reuniți cu forța, în Montreal, Christophe și Irène reacționează acceptând poate chiar posibilitatea împăcării. Chorus este o poveste de dragoste care se naște din doliul a doi supraviețuitori, care se sprijină reciproc, pentru a vindeca o rană distrugătoare. Filmul a fost nominalizat la Marele Premiu al Juriului – World Cinema, la categoria „dramă”, la ediția din 2015 a Festivalului de Film Sundance.
Distribuție: Sébastien Ricard, Fanny Mallette, Pierre Curzi, Genevieve Bujold
Sâmbătă, 20 ianuarie, ora 22:00
The Strongest Man/SUA/Regie: Kenny Riches
Beef e un cubanez bine făcut, care se crede cel mai puternic om din lume. Deși nu vrea copii, visează să le povestească nepoților despre aventurile sale. Prietenul lui cel mai bun este mititelul coreean Conan, care îl face să se gândească la lucruri pe care le ignoră de obicei – cum ar fi faptul că Beef gândește în spaniolă, nu în engleză. Pe de altă parte, Illy, fiica adoptată a unui bogat colecționar de artă, îi dă emoții lui Beef. Iar când bicicleta lui BMX (cel mai de preț obiect al protagonistului) este furată, Beef pierde mai multe decât credea. Acest film original și imprevizibil regizat de Kenny Riches este o poveste caldă, jucăușă și profundă, spusă pe o coloană sonoră punk rock. The Strongest Man a fost inclus în selecția oficială a Festivalului de Film Sundance 2015.
Distribuție: Robert „Meatball” Lorie, Paul Chamberlain, Ashly Burch, Patrick Fugit, Lisa Banes
Duminică, 21 ianuarie, ora 23:00
Sembene!/SUA și Senegal/Regie: Samba Gadjigo și Jason Silverman
A vorbi despre cinematografia africană înseamnă a vorbi despre Ousmane Sembene. Cunoscut drept „părintele filmului african”, acesta nu a fost deloc un titlu ușor de purtat, după cum o dovedește și documentarul de față, care este un eseu personal despre unul dintre cei mai mari artiști ai lumii. Sembene are o carieră de 40 de ani, în care a avut parte și de suișuri, și de coborâșuri, reînventându-se cu un amestec puternic de documentar, Nou Val francez și realism, creând filme care au șocat structurile sociopolitice contemporane. Sembene! construiește un portret intim al acestui artist intelectual, curios și arțăgos și dovedește cât de puternice pot fi poveștile. Filmul a fost nominalizat la Marele Premiu al Juriului – World Cinema, la categoria „documentar”, la Festivalul de Film Sundance 2015, dar și la trofeele Golden Camera și Golden Eye, la Festivalul de Film de la Cannes.
Distribuție: Mbissine Thérèse Diop, Ousmane Sembene
Luni, 22 ianuarie, ora 22:00
The Wolfpack/SUA/Regie: Crystal Moselle
Închiși departe de societate, într-un apartment din Lower East Side ( Manhattan), frații Angulo au învățat despre lume urmărind filme. Porecliți „the Wolfpack” („haita de lupi”), frații și-au petrecut copilăria punând în scenă peliculele lor preferate, folosind costume și decoruri elaborate, făcute în casă, chiar de ei. Fără prieteni și trăind doar din ajutorul social, aceștia își hrănesc curiozitatea, creativitatea și imaginația cu filme, care le permit să scape de izolare și singurătate. Înarmată cu acces fără precedent la lumea subiecților săi și la arhiva video vastă a acestora, regizoarea documentarului, Crystal Moselle, realizează portretul captivant al unei familii extraordinare și analizează natura identității și creativității. The Wolfpack a câștigat Marele Premiu al Juriului, la categoria „documentar”, la Festivalul de Film Sundance 2015.
Distribuție: Bhagavan Angulo, Govinda Angulo, Jagadisa Angulo, Krsna Angulo, Mukunda Angulo, Narayana Angulo
Marți, 23 ianuarie, ora 22:00
Dreamcatcher/SUA și Marea Britanie/Regie: Kim Longinotto
În cartierul West Side din Chicago, dis-de-dimineață, o dubiță de 12 locuri (pe care scrie „Fundația Dreamcatcher”) cutreieră străzile întunecate. Înăuntru se află două femei, Brenda și Stephanie, supraviețuitoare ale traficului de carne vie. Dubița se apropie de o tânără și încetinește. Brenda se apleacă pe geam și strigă „Hei, drăguțo, ai nevoie de prezervative?”. Așa începe documentarul de față, care catapultează imediat privitorul în lumea sa întunecată, dureroasă și incredibil de emoționantă. Acest portret intim examinează o comunitate problematică, prin ochii supraviețuitoarei Brenda Myers-Powell, fondatoarea Fundației Dreamcatcher. Ea a devenit un stâlp de sprijin în comunitate, combinând experiențele proprii cu o personalitate irezistibilă. Dreamcatcher a câștigat Premiul pentru Regie – World Cinema, la categoria „documentar”, la Festivalul de Film Sundance 2015.
Distribuție: Brenda Myers-Powell, Stephanie Daniels-Wilson
Miercuri, 24 ianuarie, ora 22:00
Cloro/Italia/Regie: Lamberto Sanfelice
Jenny are 17 ani și visează să devină înotătoare profesionistă în sincron. Se antrenează cu prietena ei, Flavia, și e o adolescentă tipică din Ostia (un oraș de coastă, aproape de Roma), până când mama ei moare brusc, cutremurându-i lumea. Jenny e forțată să se mute într-un sătuc de munte din Apenini, alături de tatăl ei din ce în ce mai depresiv (Alfio) și fratele ei de 8 ani (Fabrizio). Fata renunță la școală și se angajează cameristă într-un hotel din apropiere, unde descoperă o piscină și începe să se antreneze noaptea târziu. Starea tatălui ei se înrăutățește, iar Jenny urăște din ce în ce mai mult faptul că trebuie să aibă grijă de fratele ei mai mic, așa că începe o relație cu un bărbat mai în vârstă. Filmul de debut al lui Lamberto Sanfelice surprinde umanitatea unei adolescente care trebuie să se maturizeze brusc. Cloro a fost nominalizat la Marele Premiu al Juriului – World Cinema, la categoria „dramă”, la Festivalul de Film Sundance 2015.
Distribuție: Sara Serraiocco, Ivan Franek, Giorgio Colangeli, Anatol Sassi, Piera Degli Esposti, Andrea Vergoni
Joi, 25 ianuarie, ora 23:00
Glassland/Irlanda/Regie: Gerard Barrett
John (Jack Reynor) locuiește cu mama lui, Jean (Toni Collette), într-o clădire socială și trăiește pe bani puțini, conducând taxiuri noaptea. Într-o dimineață, se întoarce acasă și își găsește mama inconștientă de la prea multă băutură – și nu e prima dată. John e disperat să o ajute, dar femeia îi respinge ajutorul și orice plan al acestuia de a le reuni mica familie. În timpul aventurilor sale ilegale, John trebuie să ia o decizie care îl poate schimba definitiv și pe el, și viața familiei sale. Filmul este al doilea din cariera regizorului Gerard Barrett, după debutul Pilgrim Hill, și este un studiu realizat din tușe puține, dar extrem de onest, al unei relații de co-dependență și a consecințelor devastatoare ale acesteia. Emoționant și autentic, filmul este plin de roluri aplaudate îndelung, ca cel jucat de Toni Collette. Glassland a fost nominalizat la Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film Sundance 2015.
Distribuție: Toni Collette, Jack Reynor
Vineri, 26 ianuarie, ora 22:00
Big Sur/SUA/Regie: Michael Polish
Big Sur analizează un moment din viața scriitorului Jack Kerouac, care – copleșit de succesul cărții On the Road și luptând cu dependența – se retrage în cabana editorului său, Lawrence Ferlinghetti, din orășelul de coastă Big Sur (California). Mutarea a inspirat, în cele din urmă, romanul său omonim, din 1962. La fața locului, Kerouac este singur și în comuniune cu natura. Dar, cuprins de singurătate, dă bir cu fugiții la San Francisco, unde se reapucă de băut și începe o relație cu Billie, amanta prietenului său cel mai bun, Neal Cassady. Regizorul și scenaristul Michael Polish (Twin Falls Idaho) explorează în povestea de față un moment mai puțin strălucitor din moștenirea lăsată de Kerouac – unul în care alienarea și problemele psihice au fost la ordinea zilei – și examinează frumusețea acestei perioade din viața scriitorului, în care a fost înconjurat de iubire, prietenie și natură. Filmul a fost inclus în selecția oficială a Festivalului de Film Sundance 2013.
Distribuție: Jean-Marc Barr, Kate Bosworth, Anthony Edwards, Josh Lucas, Radha Mitchell, Henry Thomas
Sâmbătă, 27 ianuarie, ora 22:00
Kumiko, the Treasure Hunter/SUA/Regie: David Zellner
Ați auzit de femeia din Japonia care era ferm convinsă că geanta cu bani îngropată și pierdută în filmul fictiv al fraților Coen, Fargo, este reală? Aceasta a lăsat în urmă viața ei clar structurată din Tokyo și, deloc pregătită și înarmată cu o hartă deloc exactă, a plecat într-o călătorie în tundra din Minnesota, în căutarea comorii mult visate. Pe traseu, a întâlnit personaje ciudate, dar benigne. Filmul Kumiko, the Treasure Hunter este o poveste excentrică și fermecătoare despre o obsesie morbidă, care îi transportă pe privitori în mintea din ce în ce mai afectată a protagonistei titulare, este portretul tandru și îndeaproape observat al unei femei a cărei minți e pe cale să facă implozie. Rinko Kikuchi joacă rolul principal și, chiar dacă are foarte puține replici, comunică pe larg prin intermediul limbajului corporal. Kumiko, the Treasure Hunter a câștigat Premiul Special al Juriului, la categoria „dramă”, la Festivalul de Film Sundance 2014.
Distribuție: Rinko Kikuchi, Nobuyuki Katsube, Shirley Venard
Duminică, 28 ianuarie, ora 23:00
How to Dance in Ohio/SUA/Regie: Alexandra Shiva
Primul dans, primul sărut – sunt ritualuri de trecere pentru orice tânăr care e pe cale să devină un adult, să iubească și să trăiască momente magice. Pentru cei 500.000 de oameni care vor suferi de autism pe glob, în următorii 10 ani, aceste provocări obișnuite pentru restul lumii se transformă în surse importante de anxietate și frică. În Columbus (Ohio), un grup de adolescenți și tineri autiști joacă în scenete care îi ajută să repete aceste interacțiuni sociale complexe, pregătindu-se de o petrecere de acest gen. Privitorii descoperă curajul de care dau dovadă acești tineri când își înfruntă temerile și când ies în lume și au o viață socială. How to Dance in Ohio a fost nominalizat la Marele Premiu al Juriului, la categoria „documentar”, la Festivalul de Film Sundance 2015, și are Premiul Peabody, la categoria „documentar și educație”, primit în 2016.
Despre Sundance TV
Dedicat misiunii fondatorului Robert Redford de a onora creativitatea, Sundance TV este postul de televiziune perfect pentru telespectatorii independenți, care își doresc ceva diferit. Îndrăzenț, plin de imaginație și fără a face compromisuri, Sundance TV oferă privitorilor o selecție interesantă de filme, documentare și emisiuni independente de calitate. Sundance TV este disponibil în America de Nord, Europa, Asia, America Latină, Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Sundance TV ține de AMC Networks International (divizia globală a AMC Networks) și este un brand magnetic și recognoscibil, disponibil în HD și pe numeroase platforme.
Despre AMC Networks International
AMC Networks International (AMCNI), divizia globală a AMC Networks, oferă producții de entertainment premiate, care ajung la abonații din peste 140 de țări, din Africa, Asia, Europa și America Latină. AMCNI include brand-urile globale Sundance Channel și AMC, dar și posturi populare locale. Pentru mai multe informații, accesați: www.amcnetworks.com/amcni.
- Acasă
- Filme
- Sundance Tv sărbătorește festivalul de film Sundance 2018 cu 10 producții premiate și apreciate de critici
vineri, 8 decembrie 2017
Sundance Tv sărbătorește festivalul de film Sundance 2018 cu 10 producții premiate și apreciate de critici
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
În perioada 17-27 noiembrie 2024, AntenaPLAY marchează a doua ediție a campaniei Zilele Ecranelor Deschise , un eveniment dedicat tuturor ro...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
-
Digi Communications N.V., o companie de telecomunicații listată pe Bursa de Valori București și activă în mai multe țări europene, a raporta...
Se zvoneste ca asta si AMC-ul ar intra pana la Craciun in grila RCS-ului
Doar zvonuri !
Da, sigur se zvonește.
ar fi minunat sa intre AMC Romania la RCS !
nu este cine stie ce AMC-ul asta. Sunt abonat la UPC si nu mi se pare Wow. Mai bun mi se pare insa Sundance
Comparația e aiurea. Sunt 2 canale de filme complet diferite. :)
Articolul este despre Sundance. Nu înțeleg de ce tot postați zvonuri cu AMC care oricum nu intră la RDS. De 3 ani tot intră.
Vă zic și eu 100% sigur că de la 1 ianuarie 2018 vor intra la RCS&RDS Cablu și la DIGI Satelit Trace Urban SD, AMC și Romance TV. Am surse din interior!
Prin satelit este transmis si care este acesta? MULTUMESC.
Sundance Tv e criptat prin satelit:
http://ro.kingofsat.net/find.php?question=Sundance+tv
Trace Urban e canal premium,deci nu prea cred.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.