Deutsche Telekom și Orange din Franța negociat anul trecut o fuziune, conform Reuters. Aceste negocieri s-au încheiat fără succes, din cauză că nu au reușit să pună cele doua companii pe picior de egalitate, a spus sursa apropiată situației, adăugând că în prezent nu se mai poartă negocieri în aceasta privință. În plus, ziarul Le Monde a precizat că negocierile au avut loc intre lunile mai și septembrie.
Statul german și cel francez dețin mize considerabile în companiile respective, iar sursa a declarat pentru Reuters că discuțiile s-au încheiat înainte ca nicio bancă să fie mandatată să perfecteze înțelegerea.
"Fuziunea a fost studiată de echipe interne. Dar oamenii au ajuns rapid la concluzia că nu se poate face nimic, deoarece Deutsche Telekom este mult mai mare decât Orange. Acum nu se mai discută acest aspect", a dezvăluit sursa pentru Reuters.
Deutsche Telekom și Orange au refuzat să comenteze.
Industria europeană a telecomunicațiilor este foarte fragmentată în comparație cu piața din SUA, împiedicând eforturile companiilor de a crește investițiile, într-un moment în care se confruntă cu o concurență sporită din partea unor jucători online precum Amazon și Netflix.
Unele suprapuneri în România, Polonia, Slovacia ar reduce logica unei astfel de fuziuni intre Orange și Telekom, complicată și de politică, estimează analiștii: "Unde ar fi sediul central? Cine ar avea rol de conducere la nivel de consiliu, dar și executiv, cum ar fi menținut un echilibru franco-german de-a lungul timpului?", au scris aceștia într-o notă de informare.
O sursă din cadrul sistemului bancar, ce a precizat că aflase de aceste negocieri, a confirmat că Orange și Deutsche Telekom sunt în negocieri chiar de mai mulți ani și că ultima rundă a urmat alegerilor din 7 mai ale președintelui Emmanuel Macron.
Macron a solicitat mai multe fuziuni transfrontaliere pentru a stimula competitivitatea Europei în industriile globalizate. Pe fondul unei reînnoiri a presiunii franco-germane de aprofundare a cooperării europene ( în chestiuni de la industrie până la apărare în zona europeană), sursa a spus însă că încă o rundă de discuții în acest an nu este exclusă.
Dar sursa menționată a mai precizat că o asociere pare puțin probabilă, deoarece, din cauza mărimii Deutsche Telekom, orice fuziune ar fi privită ca o preluare integrală a Orange de către Telekom și că Parisul nu este încă pregătit să renunțe la campionul său de telecomunicații.
Deutsche Telekom are în prezent o valoare de piață de aproximativ 70 de miliarde de euro, în comparație cu aproximativ 40 de miliarde de euro pentru Orange.
- Acasă
- Zvonuri
- Reuters: O fuziune Deutsche Telekom - Orange a fost negociată anul trecut, dar fără succes
marți, 23 ianuarie 2018
Reuters: O fuziune Deutsche Telekom - Orange a fost negociată anul trecut, dar fără succes
Publicat de
HD Satelit România
Citește și alte articole din categoriile:
Orange Telekom Telekom Romania ZvonuriTop 10 articole în ultimele 7 zile
-
Digi a operat o serie de modificări în grila de televiziune digitală prin cablu, disponibile în prezent doar pentru utilizatorii care folose...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Postul de televiziune Travel Channel România, cunoscut pentru documentarele sale despre călătorii și explorarea lumii, și-a încetat oficial ...
-
Conform unei cercetări realizate de Parks Associates, s-a constatat că 71% dintre americanii care au internet acasă folosesc un router sau g...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Televiziunea transmisă prin diferite tehnologii – satelit, cablu, TV prin IP sau aplicații OTT online – prezintă întârzieri (latențe) diferi...
-
În luna aprilie, aplicația Focus Sat adaugă o selecție diversă de filme și seriale care aduc în prim-plan teme actuale, povești de inspirați...
-
Tot mai mulți oameni (de la profesioniști IT, freelanceri și angajați remote, până la utilizatori obișnuiți de smartphone) se confruntă cu b...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Reuters: O fuziune Deutsche Telekom - Orange a fost negociată anul trecut, dar fără succes”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.