Viacom International Media Networks (VIMN) va închide, la sfârșitul acestui an, televiziunea germană de muzică VIVA. În schimb, televiziunea Comedy Central, care în prezent împarte timpii de emisie cu VIVA, va avea din 1 ianuarie 2019 un program extins la 24 de ore. Viacom argumentează decizia prin creșterea constantă a audiențelor Comedy Central în Germania.
"Suntem poziționați ideal prin cele trei branduri pe care le avem în Germania. Comedy Central oferă un spectru larg de programe de comedie, recompensat de telespectatori cu audiente în creștere. Televiziunea germană MTV este bine poziționată pentru a servi apetitului tot mai mare pentru muzică și divertisment, după revenirea acesteia la sistemul liber la recepție. Și situația televiziunii Nickelodeon este foarte bună, chiar dacă mediul concurențial este foarte puternic", a precizat Mark Specht, Director General al VIMN pentru Germania, Austria și Elveția.
Închiderea VIVA marchează sfârșitul unei ere în segmentul televiziunilor de muzică din Germania. Canalul lansat pe 1 decembrie 1993, ca și concurent al MTV Europe, cu un program personalizat pentru publicul german, a fost preluat de Viacom în anul 2004.
Ca un rămas bun, VIVA va difuza, din arhivele televiziunii, cele mai importante momente din cei 25 de ani emisie.
"Este foarte dificil pentru noi să vă spunem adio... Bineînțeles că nu ne vom despărți fără o mare distracție! Pentru ultima oară, vom redifuza cele mai importante momente din ultimii 25 de ani și vom celebra sfârșitul acestei ere. Vom sărbători cu cele mai bune playlist-uri, cu cei mai apreciați invitați și bineînțeles, cu tine!", a precizat echipa televiziunii Viva.
Până în ultima zi a acestui an, televiziunea Viva poate sa fie recepționată în continuare prin satelit, gratuit, inclusiv în România (de exemplu, prin satelitul Astra 1M de la 19,2 grade Est, pe frecvența 11973, polarizare verticală, SR 27500, FEC 3/4, DVB-S QPSK).
- Acasă
- Televiziuni internaţionale
- Televiziunea germană VIVA se desființează
joi, 21 iunie 2018
Televiziunea germană VIVA se desființează
Citește și alte articole din categoriile:
Frecvente de receptie,
Stiri,
Televiziuni internaţionale
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
O nouă schimbare în grila de programe DIGI TV a adus canalul Film Mania în oferta televiziunii digitale prin cablu. Canalul este acum dispon...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
DIGI România a realizat un transfer important de blocuri de adrese IPv4 către subsidiara sa din Spania, DIGI Spania.
-
Pe platforma de streaming românească Prima Play a apărut un nou canal, Nostalgia TV. Este un post tv cu filme clasice, inclusiv europene.
-
Orange vine cu o surpriză plăcută pentru iubitorii de filme și seriale: toate canalele de filme HBO și Cinemax pot fi urmărite gratuit prin ...
-
După finalizarea testelor de performanță și validare tehnică, SES a anunțat că satelitul ASTRA 1P (cel mai avansat din portofoliul său, ce v...
-
Industria televizoarelor trece printr-o schimbare de proporții, iar producătorii par să joace un fel de ruletă financiară. Cum altfel să exp...
-
LaLiga își ia treaba în serios când vine vorba de protejarea drepturilor sale audiovizuale, iar pentru sezonul 2024/2025 are o „superputere”...
ar trebui sal preia de dragul vremurilor bune si operatori de cablu ro digital mai ales ca este gratuit si + ca se desfinteaza , pacat , sa ne bucuram si noi de muzica cat mai este ca apoi pa cu VIVA tv music german .
S-a dus vremea cand la Tele7abc se difuzau pentru completarea emisiei, clipurile Viva. Tele7abc nu mai este, acum dispare si Viva, dar viata merge inainte iar castigator intotdeauna este telespectatorul, cel care face ratingul.
Problema e că telespectatorul majoritar, cel care face rating-ul, nu alege întotdeauna ce e mai bun, ci alege ce place celor asemănători lui, majorității. Astfel, cei care nu fac parte din acea majoritate pierd ceva ce place unui public minoritar și care de obicei are preferințe de mai bună calitate.
Ce post bun era VIVA cand era retransmis in anii 90 in retele de cablu dupa ce se codase MTV-ul. Era VIVA si cu MCM-ul... frumoase vremuri. Pacat ca-l desfiinteaza :(
Canalul a fost lansat ca și concurent MTV. MTV la cumpărat și îl închide.
Daca ar fi fost acesta motivul inchiderii VIVA, o inchidea acum 14 ani, cand a fost cumparata VIVA de catre MTV, nu dupa 14 ani de la achizitie.
Anonim (23 iunie, 2018), dacă VIMN închidea ViVA acum 14 ani era un dezastru de imagine. Specialiștii în PR s-au asigurat ca ViVA să moară încet și să fie uitată. I-au tăiat finanțarea și au stors-o de resurse. Nici acum în ceasul al 13-lea nu au avut curajul să o închidă direct ci au înlocuit-o cu CC. RiP ViVA my dear!
"MTV este bine poziționată pentru a servi apetitului tot mai mare pentru muzică și divertisment" când sau cât mai difuzeaza muzică?, asta mai este televiziune cu specific muzical?, ce divertisment? cui se adresează mai exact?
Celor doritori de can-can, publicul lor țintă este în America, nu în Germania sau Europa.
@s0rin are perfectă dreptate, asta au urmărit de la inceput, au mâncat VIVA cum au mâncat și TMF.
Daaaa... si au asteptat timp de 15 ani ca sa faca asta... :) Sunt sute de posturi muzicale, e concurenta, cine nu poate sta sus in audiente, se duce.. Nu poti supravietui in prezent cu gloria de altadata.
Sunt sute dar în fiecare an se închid mai multe. Oricum majoritatea sunt numai tonomate.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.