vineri, 31 august 2018

La Extreme Sports, septembrie este despre vehicule pe două roți

După ce în august a încins motoarele, în septembrie, Extreme Sports se axează pe emisiuni despre biciclete, motociclete și alte vehicule pe două roți. Din 3 septembrie, de luni până vineri, între 20:20 – 22:00, pe postul de televiziune amintit telespectatorii sunt invitați la trei formate în care adrenalina se împletește cu viteza, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.

Descoperiți mai jos mai multe detalii despre cele trei producții Extreme Sports din septembrie:

„Sange, sudoare și motoare”, în perioada 3 – 14 septembrie, de luni până vineri, de la ora 20:20. Această emisiune este dedicată tuturor celor cărora le plac motocicletele. Formatul mustește de pasiunea pentru moto a practicanților de motocross, supermoto și enduro, care participă la concursuri și evenimente speciale, de profil. Din 23 septembrie, puteți urmări câte patru episoade, unul după altul, de la ora 18:40, în weekend.

„NIGHT of the JUMPs”, în perioada 3 – 14 septembrie, de luni până vineri, de la ora 21:10. Evenimentul astfel intitulat s-a lansat în Germania, în 2001, și a devenit cea mai veche și mai mare serie de evenimente motocross internaționale din lume. NIGHT of the JUMPs include Campionatele Mondiale FIM Freestyle MX (din 2006 încoace) și este urmărit live, la fața locului, de milioane de fani de pe 4 continente, dar și online sau la televizor, de miliarde de persoane din 141 de țări. Printr-o combinație de sport măreț și cascadorii fascinante, hipnotizează spectatorii în cele mai impresionante arene ale lumii.

„Prin propriile puteri”, din 24 septembrie, de luni până vineri, de la ora 20:45. Emisiunea îl urmărește pe mountain biker-ul Ricky Crompton, care se antrenează și concurează în competiții din întreaga lume, pentru a se pregări pentru provocarea finală. La vale, traversând întreaga țară, pe drumuri urbane sau prin păduri – dacă presupune pedalatul unei biciclete, protagonistul nostru obsedatul de adrenalină va da tot ce poate, distrându-se de minune pe traseu. Din 25 august, de la aceeași oră, urmăriți câte două episoade consecutive ale formatului.


Niciun comentariu despre subiectul „La Extreme Sports, septembrie este despre vehicule pe două roți”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile