Din 1 septembrie, la JimJam micii telespectatori au parte de două noutăți în grila TV: episodul special „Timmy Time – Salvarea de pe malul mării” și o nouă serie din „Pompierul Sam” – a noua. În cadrul celor două producții animate pline de culoare, lecții educative și despre prietenie, cei mici vor sta alături de personaje simpatice, non-violente, care îmbină distracția cu învățarea, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.
Descoperiți mai jos ce recomandă cele două povești colorate tuturor preșcolarilor care urmăresc JimJam:
„Timmy Time – Salvarea de pe malul mării”, pe 1 și 29 septembrie, de la orele 11:30 și 18:05. Serialul „Timmy Time” este creat special pentru fete, băieți și animale de companie între 2 și 5 ani. În scenariu, mielul Timmy și prietenii lui (rățoiul Yabba, porcușorul Paxton, pisicuța Mittens, cățelușul Ruffy, ariciul Apricot, țapul Kid, vulpoiul Finlay și bursucul Stripey) învață în fiecare zi ceva nou despre lumea din jur. În acest episod special, Timmy și prietenii lui merg la mare pentru prima dată. Au pus tot ce trebuie în bagaj – pălării și cremă de soare, găletușe și mingi, plase de pescuit și gustări... dar și un musafir nepotftit (omida Bumpy). Odată ajunși, începe distracția: adună scoici, construiesc castele de nisip și caută crabi printre pietre. Iar când ursulețul și omida se pierd în larg, Timmy trebuie să le sară în ajutor, într-o bărcuță.
„Pompierul Sam”, sezonul 9, 2 episoade, din 1 septembrie, zilnic, de la orele 07:40 și 12:40. În noile episoade, micii telespectatori învață de la personaje simpatice ce înseamnă munca în echipă. Când sună alarma, Pompierul Sam și echipa sunt gata să răspundă chemării, pe apă sau pe uscat. Sam și colegii pornesc spre locul incendiului în Jupiter, Neptun și elicopterul Wallaby One, pentru a se asigura că toată lumea este în siguranță. Fie că este vorba despre stingerea incendiilor, despre salvarea cuiva de pe munte sau despre rezolvarea unor situații dificile, Pompierul Sam e mereu la datorie!
Despre JimJam
JimJam este un post de televiziune dedicat copiilor preșcolari și familiilor acestora. După lansarea din 2006, s-a dezvoltat rapid și acum este disponibil în peste 100 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. JimJam este transmis în 10 limbi, unui număr de peste 27 de milioane de abonați din întreaga lume. Grila sa de înaltă calitate conține povești cu personaje iubite de preșcolari, ca Thomas și prietenii, Bob Constructorul, Pingu și Pompierul Sam. JimJam face parte din AMC Networks International – Europa Centrală și de Nord, companie internațională de top din domeniul difuzării și distribuției de posturi TV tematice, care ține de AMC Networks International.
vineri, 31 august 2018
La JimJam, toamna începe cu noutăți animate
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Digi a operat o serie de modificări în grila de televiziune digitală prin cablu, disponibile în prezent doar pentru utilizatorii care folose...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Postul de televiziune Travel Channel România, cunoscut pentru documentarele sale despre călătorii și explorarea lumii, și-a încetat oficial ...
-
Televiziunea transmisă prin diferite tehnologii – satelit, cablu, TV prin IP sau aplicații OTT online – prezintă întârzieri (latențe) diferi...
-
Televiziunea prin satelit, în creștere în Italia: 47,7% dintre italieni folosesc o antenă parabolicăChiar dacă era digitală face valuri pe toate fronturile, televiziunea clasică pare că refuză să iasă din scenă în Italia. Ba dimpotrivă, înc...
-
Conform unei cercetări realizate de Parks Associates, s-a constatat că 71% dintre americanii care au internet acasă folosesc un router sau g...
-
Începând cu prima zi a lunii aprilie 2025, Finlanda a decis că e timpul să lase în urmă televiziunea în definiție standard și să treacă excl...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
2 comentarii despre subiectul „La JimJam, toamna începe cu noutăți animate”.
"Postasul Pat" mai este?
Nu cred ca este în septembrie "Postașul Pat"...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.