Patrizia Paglieri revine pe micul ecran, cu o nouă emisiune, de la mijlocul acestei luni. Din 15 octombrie, de luni până vineri, de la ora 21:00, TV Paprika va difuza o nouă producție locală „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri”. Noua vedetă de la TV Paprika i se alătură, astfel, lui Antonio Passarelli. Născută în Bahamas, Patrizia a copilărit în Italia, dar locuiește în România din 1992 și este cunoscută grație rolului de jurat din sezoanele 4 și 5 ale emisiunii „MasterChef”.
Emisiunea „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri” a fost filmată la sfârșitul acestei veri, în studioul TV Paprika din Ungaria, iar invitatul special al Patriziei este chiar fiul ei de 22 de ani, Francesco. Bazându-se pe ingrediente la îndemâna tuturor (de la busuioc, ciuperci de pădure, până la zmeură sau mălai), Patrizia gătește fusion, făcând o combinație între bucătăriile italiană, românească și internațională și oferindu-ne un rezultat spectaculos – rețete pline de culoare, rapide și gustoase.
Fiecare episod ne dezvăluie două rețete delicioase și este dat în reluare a doua zi, de la ora 11:00.
„Cred că emisiunea mi se potrivește, am acceptat propunerea TV Paprika pentru că în format am făcut exact ce iubesc să fac: am gătit. Am acceptat imediat și sunt foarte încântată de cum a ieșit produsul final, sper să placă și publicului. La filmări a fost super, pentru că am găsit la fața locului o echipă foarte, foarte simpatică și competentă, care m-a făcut să mă simt foarte bine și care mi-a ușurat munca”, povestește Patrizia.
Celelalte noutăți ale lunii octombrie, pe TV Paprika, sunt alte trei producții din 2018: „Jamie gătește italienește” (simpaticul chef britanic și mentorul său, Gennaro Contaldo, cutreieră însorita Sicilie și gătesc alături de diverse „nonne” – supereroii bucătăriei italiene; din 6 octombrie, în weekend, de la ora 16:00); „Hairy Bikers: Aventură mediteraneeană” (Si și Dave ajung, pe 2 roți, în Italia, Sardinia, Corsica, Franța, Insulele Baleare și Spania; din 14 octombrie, în weekend, de la ora 19:00); „Să gătim sănătos cu Pepe” (Peter Siska e îndrăgostit de bucătăria sănătoasă și ne învață rețetele lui; din 15 octombrie, de luni până vineri, de la ora 17:00).
Despre TV Paprika
TV Paprika face parte din portofoliul AMC Networks International şi este singurul canal TV dedicat gastronomiei din regiune, care împărtăşeşte telespectatorilor bucuria de a găti, de a mânca şi de a trăi bine. Cei mai faimoşi bucătari din întreaga lume – Jamie Oliver, Gordon Ramsay şi Nigella Lawson – îşi demonstrează măiestria la TV Paprika. Prin intermediul acestor programe, telespectatorii prind gustul bucătăriei europene gourmet, a celei tradiţionale româneşti, dar şi a mâncărurilor exotice din întreaga lume.
luni, 8 octombrie 2018
Din 15 octombrie 2018, "Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri" la TV Paprika
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Astăzi a fost publicată lista actualizată a stațiilor de televiziune pentru anul 2025, în conformitate cu principiul „must carry”. Acest pri...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Începând cu 4 februarie 2025, televiziunea Food Network a înlocuit Travel Channel în grila de programe oferită de Digi, atât pe segmentul ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Mai mulți pasionați din Grupul HD Satelit au semnalat că semnalul Pro TV Internațional pe satelitul Eutelsat 16A (16° Est) a dispărut comp...
-
Pe satelitul Astra 1N (19.2°E), pe pe frecvența 11836,50 MHz, au fost lansate doua noi posturi muzicale de televiziune germane: One Music Te...
-
După luni de colaborare între mai multe țări (inclusiv România) și companii private, într-o investigație Europol coordonată de Bulgaria, a f...
-
Pasionații de sport au acces la un nou canal gratuit difuzat prin satelitul Hotbird, la poziția orbitală de 13 grade est. Acest nou post TV ...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.