marți, 9 octombrie 2018

Noile hub-uri Google pentru programatori: cursuri gratuite pentru studenți

Google anunță lansarea programului „Atelierul Digital pentru Programatori”, adresat studenților care vor să învețe să programeze și tinerilor care vor să devină antreprenori în domeniul tehnologiei. Aceste activități se vor derula în trei hub-uri construite în parteneriat cu trei universități din țară: Universitatea București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Politehnica din Timișoara, se anunță într-un comunicat remis către HD Satelit.


Activitatea în hub-urile Google pentru programatori are două componente. În primul rând, în aceste spații vor fi organizate cursuri de programare pentru studenți. Cursurile sunt gratuite și se desfășoară pe o perioadă de 10 săptămâni. Studenții interesați pot opta pentru cursuri de Java, Android development pentru începători sau avansați. Mai multe detalii găsiți aici.

Cele trei hub-uri Google pentru programatori vor funcționa și ca incubatoare pentru start-up-uri, oferind spațiu gratuit de co-working tinerilor care lucrează la dezvoltarea propriei aplicații și vor să lanseze un start-up. Tinerii antreprenori beneficiază în hub-urile Google de suport și sesiuni individuale de mentorat pentru identificarea oportunităților de creștere ale start-up-rilor, sesiuni de pregătire cu experți Google și acces la programul Google Cloud for Startups. Programul durează 6 luni și se finalizează printr-o sesiune Demo Day, în care tinerii își prezintă ideile în față unei comunități de investitori și experți în tehnologie. Mai multe detalii gasiti aici.

Cele trei hub-uri Google „Atelierul Digital pentru programatori” se găsesc în următoarele locuri:

- București: Facultatea de Matematică și Informatică, etajul 2, Universitatea din București
- Cluj-Napoca:Universitatea Tehnică Cluj Napoca, sala C03, parter
- Timișoara: Facultatea de Management în Construcții, Universitatea Politehnica Timișoara

„Atelierul Digital pentru Programatori” face parte din „Grow with Google”, o inițiativă globală care urmărește să creeze oportunități pentru toată lumea, prin oferirea de cursuri, resurse și consultanță gratuită. Prin intermediul Atelierul Digital, lansat în 2016 in România, Google își propune să sprijine oamenii să își găsească un loc de muncă, să avanseze în carieră sau să își dezvolte afacerea prin dobândirea de competențe digitale.

Despre Alphabet Inc.

Larry Page și Sergey Brin au fondat Google în 1998. De atunci, compania a crescut la peste 50.000 de angajați la nivel global, oferind o gamă largă de produse și platforme populare precum Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome și YouTube. În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google. Puteți citi mai multe despre misiunea Alphabet aici.


Niciun comentariu despre subiectul „Noile hub-uri Google pentru programatori: cursuri gratuite pentru studenți”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile