S.C. PAGINA CIUDATULUI SRL Cluj-Napoca, care a obținut deja licențe de emisie prin satelit și cablu tv pentru televiziunea NCN din Cluj-Napoca, a solicitat în ședința CNA de astăzi modificarea siglei acestei televiziuni și a depus o nouă grila de programe, fără a modifica structura serviciului de programe.
Pe lângă aceste aspecte, reprezentantul televiziunii și membrii CNA au discutat și alte subiecte.
"NCN deține două licențe audiovizuale naționale, prin rețele de comunicatii și prin satelit. NCN are o decizie de autorizare pentru licența prin rețele de comunicații. Pentru difuzarea prin satelit are o prelungire de 6 luni a termenului de intrare în emisie, dar nu are decizie de autorizare. Colegii de la DCV au constatat că NCN nu a început difuzarea serviciului de programe. Decizia de autorizare a fost acordată în 21 septembrie pentru postul local NCN Cluj Napoca, iar pentru NCN prin rețele de comunicatii, au fost autorizați pe 4 septembrie și au primit o somație publică pentru nerespectarea termenului de depunere a documentației de autorizare", a precizat CNA.
"Această întârziere este exclusiv din cauza problemelor tehnice ale operatorilor. Am garanția că săptămâna aceasta, miercuri sau joi, vom face ultimele teste la UPC și Telekom, inclusiv pe DTH, și probabil vineri vom emite. Deși avem contracte semnate din timp cu dumnealor, pe bani, adică pe distribuție. Cumva, proceduri birocratice și absența unor echipamente au cauzat amânarea, fără ca noi sa dorim aceasta. Deci ar trebui să ne vedem la UPC, dar și la Telekom (analog, digital, tv prin protocol IP și DTH). La RCS RDS, din nefericire, încă nu ne calificăm: în ciuda solicitărilor noastre constante, ni s-a spus ca la RCS RDS* nu mai există locuri", a spus reprezentantul televiziunii NCN.
"Pentru satelit mai trebuie autorizat studioul. Când vor solicita și vor depune documentația, va merge cineva pentru autorizarea pentru satelit a studioului. Însă inspectorul CNA a constatat ca NCN nu a început emisia prin rețele de comunicații, având deja aprobată decizia de autorizare. Pe satelit, ei sunt în termenul prelungit. Problema rămâne la licența pentru rețelele de comunicații. Ei nu au solicitat prelungirea și nu ar putea-o solicita după depășirea termenului de intrare în emisie: licența expiră, dacă nu au inceput emisia", au spus reprezentații CNA.
"Deși avem contracte semnate cu ambii operatori pe care i-am menționat, din cauza unor proceduri tehnice și birocratice, ni s-a spus ca de abia din aceasta săptămână vom fi retransmiși. Semnalul pleacă spre ei, ei ne vad în head-end-uri peste tot. Este un semnal de probă, dar putem să începem emisia imediat", a explicat reprezentantul NCN.
"Nu înțeleg de ce nu ați solicitat prelungirea pentru rețele de comunicatii, asa cum ați solicitat pentru satelit. Sunteți autorizați, dar trebuia sa intrați în emisie într-un an", au atenționat membrii CNA.
"Noi am notificat inspectorul CNA din Cluj că avem aceasta problemă, probabil că trebuia să solicităm, la fel ca și pentru satelit, o prelungire a termenului de intrare în emisie. Fiind autorizați, noi am crezut ca vom emite în acea lună. Noi emitem semnal, am făcut toate testele, UPC ne vede, Telekom ne vede. Într-un caz, nu vreau sa menționez operatorul, ni s-a spus că se face o curățenie în grilă, în alt caz, de asemenea nu precizez care operator, că nu există un echipament. Dar noi le plătim facturi de distribuție", a mai explicat reprezentantul televiziunii NCN.
Un membru al CNA a propus retragerea licenței NCN, dar propunerea a fost respinsă, cu un vot "pentru" și restul voturilor "împotrivă". Membrii CNA au propus prelungirea termenului de intrare în emisie prin rețele de comunicații.
Membrii Consiliului au decis ca inspectorul CNA local sa reevalueze situația și să solicite de asemenea clarificări de la operatorii UPC și Telekom.
*Ulterior, în ședință, un reprezentant al RCS RDS a intervenit și precizat că totuși RCS RDS retransmite NCN local în Cluj-Napoca, însa un membru CNA i-a explicat că NCN dorește retransmisia prin RCS RDS la nivel național.
UPDATE 30 octombrie 2018: NCN a intrat în grila UPC România. Detalii găsiți AICI.
UPDATE 21 noiembrie 2018: NCN a intrat în grila de cablu a Telekom/Orange și la Telekom tv prin protocol IP. Detalii găsiți AICI.
UPDATE 3 martie 2019: NCN renunță la intenția de a mai emite și prin satelit? Pe ordinea de zi a ședinței CNA de maine, 4 aprilie 2019, se va discuta retragerea licenței audiovizuale pentru NCN satelit.
- Acasă
- Televiziuni locale sau regionale
- Noutăți despre televiziunea NCN din Cluj-Napoca
marți, 23 octombrie 2018
Noutăți despre televiziunea NCN din Cluj-Napoca
Citește și alte articole din categoriile:
CNA,
Stiri,
Televiziuni locale sau regionale
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Pe platforma de streaming românească Prima Play a apărut un nou canal, Nostalgia TV. Este un post tv cu filme clasice, inclusiv europene.
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
O nouă schimbare în grila de programe DIGI TV a adus canalul Film Mania în oferta televiziunii digitale prin cablu. Canalul este acum dispon...
-
Orange vine cu o surpriză plăcută pentru iubitorii de filme și seriale: toate canalele de filme HBO și Cinemax pot fi urmărite gratuit prin ...
-
HD Satelit organizează un concurs cu un premiu de top: Amiko Viper 4K! Postezi ceva în Grupul Oficial HD Satelit , aduni vizualizări și… gat...
-
După finalizarea testelor de performanță și validare tehnică, SES a anunțat că satelitul ASTRA 1P (cel mai avansat din portofoliul său, ce v...
-
După o așteptare considerabilă, Digi a adus în Spania serviciul său de televiziune sub numele Digi TV, marcând un pas important în extindere...
Când va întra la UPC și RCS Bacău?
Scrie clar ca RCS nu are intelegere cu ei.
La UPC, va intra cand va dori UPC.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.