În penultima lună din an, postul de televiziune Extreme Sports ține aproape amatorii de povești extreme, cu trei documentare difuzate pe micul ecran din 9 până pe 28 noiembrie, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.
În fiecare săptămână, în intervalul orar 21:00 – 22:50, pe Extreme Sports vă așteaptă povești australiene intense (direct de pe plaja din Sydney, narate de Russell Crowe), ciclism la cele mai înalte cote montane (în timpul Festivalului Crankworx) și sporturi în aer liber, pe muzică dată la maximum (la Natural Games, cel mai mare festival european de acest tip). Mai jos descoperiți în ce zi a săptămânii puteți urmări fiecare dintre cele trei producții difuzate în premieră de Extreme Sports, dar și mai multe informații despre fiecare dintre acestea.
„Whistler, ciclism montan” (2015), 14 noiembrie, de la ora 22:20/22 noiembrie, de la ora 21:10/30 noiembrie, de la ora 21:10. Producția a fost filmată în Whistler (British Columbia), în 2015, timp de o lună, în timpul celui mai mare festival de mountain biking din lume – Crankworx. Filmul este centrat pe următorii sportivi: Brandon Semenuk, Stevie Smith, Marcelo Gutierrez, Andreu Lacondeguy, Sam Pilgrim, Sam Blenkinsop și Nicholi Rogatkin. Festivalul Crankworx a ajuns la aniversarea de 15 ani în august 2018 și cel mai important eveniment al său (competiția Red Bull Joyride, care atrage zeci de mii de spectatori și presupune săroturi de peste 15 m lungime) rămâne deschis doar bărbaților.
„Natural Games” (producție 2016), 16 noiembrie, de la ora 21:10/28 noiembrie, de la ora 21:10. În jumătate de oră de documentar, privitorul este transpus în Millau (sud-estul Franței), la cel mai mare festival european care combină sporturile în aer liber și muzica – Natural Games. Acesta este organizat anual, în primăvară, iar la el participă 1.200 de sportivi internaționali experți în mountain biking, cățărare, slacklining, caiac freestyle, dar și zbor cu parapanta, parkour și stand-up paddle. Practic, aici poți concura alături de unii dintre cei mai buni atleți din sporturile amintite, pe fundalul extraordinarului canion francez Gorges du Tarn.
„Bra Boy, rebelii din Maroubra” (2007), 9 noiembrie, de la ora 21:35/29 noiembrie, de la ora 21:00. Un film despre evoluția culturală a suburbiei de lângă plaja Maroubra (din Sydney) și lupta socială la care este supus tineretul orașului, mai exact gașca cu notorietate cunoscută sub numele de „Bra Boys”. Produsă și narată de actorul Russell Crowe („Gladiatorul”), povestea se centrează pe frații Abberton (Sunny Abberton fiind scenaristul și co-regizorul producției), iar pe ecran apar 49 de surferi cunoscuți, membri Bra Boys. Povestea a devenit documentarul nedifuzat în IMAX cu cele mai mari încasări ale anului, în Australia.
vineri, 9 noiembrie 2018
Trei noi producții difuzate în premieră de Extreme Sports
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi România a operat recent o serie de modificări în grila analogică de televiziune, observate de utilizatori din mai multe județe ale țări...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Telespectatorii trecuți de 40 de ani din București și regiunile sudice ale României își aduc aminte probabil cu nostalgie de vremurile copil...
-
Digi a operat o serie de modificări în grila de televiziune digitală prin cablu, disponibile în prezent doar pentru utilizatorii care folose...
-
Google a decis să renunțe complet la domeniile specifice fiecărei țări pentru căutări, astfel că toate căutările online vor fi redirecționat...
-
Sărbătoarea Paștelui reprezintă un moment de profundă semnificație religioasă în România. Televiziunile joacă un rol esențial în viața român...
-
Google a introdus o nouă funcție de securitate în Android prin actualizarea serviciilor Google Play la versiunea 25.14. Aceasta permite repo...
-
Se anunță un Paște sportiv pentru pasionații de Formula 1, pentru că exact în Duminica Mare, la ora 20:00, începe Marele Premiu al Arabiei S...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Trei noi producții difuzate în premieră de Extreme Sports”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.