Conform informațiilor HD Satelit, televiziunea Kanal D va ieși din lista must-carry, începând cu data de 1 ianuarie 2019. Kanal D este în topul televiziunilor din lista stațiilor (prezentată de CNA) în vederea aplicării principiului must-carry și obligatorii la retransmisie de operatorii de cablu, în ordinea audiențelor, precum și pe baza altor criterii. În trecut, și alte televiziuni au solicitat ieșirea din lista must-carry.
Dogan Media International SA a solicitat deja CNA-ului ieșirea postului Kanal D din regimul must carry, dar aceasta își va produce efectele începând cu data de 1 ianuarie 2019, când, potrivit legislației în vigoare, acordurile de retransmisie cu titlu gratuit, eliberate de Dogan, își pierd valabilitatea, iar contractele încheiate cu Dogan sunt denunțate potrivit prevederilor aplicabile.
Pentru retransmiterea Kanal D în decursul anului 2019, pe baza unor relații comerciale, operatorii de servicii tv cu plată trebuie sa încheie un nou acord, cu efecte începând din 1 ianuarie 2019. Contractele trebuie remise către Dogan, ulterior Dogan trimițănd acorduri de retransmisie pentru televiziunea Kanal D, valabile pentru anul 2019. Dogan nu va accepta încheierea contractului începând cu altă dată decât 1 ianuarie 2019 și își rezervă dreptul de a nu elibera acorduri de retransmisie unor operatori, în măsura în care consideră, din motive rezonabile, că datele completate în contract nu sunt corecte sau nu reflectă realitatea. Dogan a solicitat încetarea retransmisiei televiziunii Kanal D, începând cu 1 ianuarie 2019, operatorilor care nu sunt de acord cu continuarea retransmisiei acestui post tv în condițiile prezentate în contract.
UPDATE 24 decembrie 2018, ora 09:00: Tariful lunar de retransmisie este de 0,39 euro + TVA per abonat în primul an contractual și se majorează cu 3% în fiecare nou an contractual. Plata tarifului de retransmisie se va efectua lunar de către distribuitor, în termen de 30 zile de la data emiterii facturii de către radio-difuzor.
În acest fel vor continua Prima TV,Național TV,etc. şi operatorii de telecomunicații vor fi obligați să retransmită posturi precum Alfa Omega TV, Credo TV, eStrada TV, Telestar 1 TV, 6 TV, București TV, TV Sud Est (curând vor începe cu posturile regionale și locale). Deci nu văd rolul CNA-ului
Poate in următorii 20 de ani vor iesi si toate celelalte televiziuni principale din lista must-carry, in niciun caz in curand.
CNA-ul nu se ocupa doar de lista must-carry :) CNA are multe alte sute de atributii, de exemplu sa acorde si sa retraga licente si avize, sa recomande radio-difuzorilor difuzarea de clipuri pentru campanii de interes public, sa verifice reclamatiile, respectarea Codului Audiovizualului etc.
Revenind ontopic, probabil solicitarea Kanal D va fi discutata in urmatoarea/ urmatoarele sedinte ale CNA.
Deocamdată posturile tv care au solicitat ieșirea din lista must carry, emit și HD (Protv, Antena1, iar acum și Kanal D). Pentru alte posturi TV care vor solicita în viitor ieșire din lista must carry, va fi mai dificil, acestea trebuind mai intâi să investească în tehnologie pentru ca abonații să fie tentați să cumpere.
din cate stiu si acum postul este codat biss contra cost pe satelit de mult timp.
Nu conteaza ca e codat, la canalele din lista must carry se ofera operatorilor GRATUIT modalitati de receptie pentru posturile codate. Liber la receptie pentru lista must-carry nu inseamna necodat, ci insemna ca se ofera receptie libera pentru operatori, prin oferirea gratuita acestora de smartcarduri de decriptare, activate permanent fara bani pe toata durata retransmsiei de catre respectivul operator.
Multi comentați, dar omiteți un element foarte important: iesirea din must-carry nu inseamna automat taxe de retransmisie, e posibil sa se mentina posibilitatea de retransmisie fara ca televiziunea Kanal D sa ceara bani operatorilor dupa ce vor iesi din must-cary. Pur si simplu semneaza un nou acord de retransmisie, cu costuri de redistributie zero.
Adica tot la fel ce a azis anonimul de m-ai sus fara bani GRATUIT.
Teoretic se poate ieși din must-carry iar retransmisia pentru operatori sa se facă fără pretenții financiare. Teoretic. Practic însă e mai greu, scopul fiecărei televiziuni fiind de a face bani, altfel nu ar putea supraviețui (decât subvenționat).
Cum adica, un post tv supraviețuiește doar subvenționat!? De cine, de stat? De publicitate nu ai auzit?
Cum adica, un post tv supraviețuiește doar subvenționat!? De publicitate nu ai auzit?
S-au învățat mai toate posturile să iasă din Must-carry.
TVR este un post tv subventionat. Celelalte sunt canale comerciale (traiesc din publicitate), iar ieșirea din Must-carry le poate rotunji veniturile, acesta este și scopul acestei mișcări.
Pai da, dar poate la Kanal D va fi gratis.
Poate ca da. Sau poate ca nu.
0.39 euro +tva pe abonat din contractul pe care l-au trimis
Dacă au trimis contractul este clar.
Sau învățat toți uite așa se mărește prețul la, abonament
Sau nu se mareste...
Nu poti sa stii.
Poate cablistul negociaza un pret foarte mic, daca e cablist mare, si atunci il suporta pretul cablistul pe cheltuiala lui, de exemplu cum a fost cazul la RCS cu Antenele sau PRO TV, cand la RCS nu s-a marit pretul abonamentului.
Păi se știe câți abonați are RCS
E simplu.Canalele importante care au băgat bani în programe și mai ales în tehnologie, vor bani pentru a fi în grila cablistilor.Nu mai merge gratis.
Cea mai mare problema o va avea RCS care a obișnuit lumea cu abonamente de 30 de lei(nu stiu exact).Ei bine, trebuie să înțeleagă că astăzi nu mai poti sa dai cu 30 de lei Pro, Antena, Pana le.Si mai mult, liga campionilor sau alte programe de sport care sunt foarte scumpe.UEFA cere zeci de milioane.E treaba ta ca ai vrut sa atragi clienti cu 30 de lei.Nu mai merge.Acum trebuie să îi faci pe oameni să înțeleagă asta.Si va fi ff greu.Romanii sunt deja obișnuiți cu ...mocaciune! Acum...dezvata-i!
RCS are putere de negociere și va fi prețul pe care îl vor ei. Oricum, RCS, la fel ca și UPC, deja a semnat acordul cu Kanal D.
Este clar dacă a semnat acordul.
cand il scoate pe kanal d
Nu ai citit nici măcar prima fraza? Scrie ca iese din must-carry din 1 ianuarie 2019...
Totuși Kanal d nu prea ar fi meritat să fie inclus preluat de operatorii, cablisti DTH-uri sau alte platforme tv.
Kanal D si-a format un public fidel si stabil, mai ales datorita serialelor turcesti difuzate. Acest lucru il indreptateste sa spere ca va obtine mai multi bani prin iesirea din lista must-carry
Îți dai tu seama ce public fidel șa format cu filmele lor
Fiecare canal își are fanii, mai mulți sau mai puțini, nu trebuie discutat despre asta, fiecare având dreptul la a alege.
Confirmat oficial:
https://www.kanald.ro/kanal-d-renunta-la-regimul-must-carry-18764193
http://www.cna.ro/COMUNICAT,9184.html
Deci este cu plată contra cost
Da.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.