joi, 31 ianuarie 2019

Google+ se închide pe 2 aprilie 2019 pentru utilizatorii standard

După cum probabil ați aflat deja de anul trecut, platforma Google+ se închide pe 2 aprilie 2019, pentru utilizatorii necomerciali. În decembrie 2018, Google a anunțat decizia de a închide (la data menționată anterior) platforma Google+  pentru consumatorii standard, din cauza utilizării reduse și a altor factori.

Mai jos găsiți anunțul Google:

"Pe 2 aprilie 2019, contul dvs. Google+ și paginile Google+ pe care le-ați creat vor fi închise și Google va începe să șteargă conținut din conturile Google+. Fotografiile și videoclipurile de pe Google+ din Arhiva de albume și din paginile dvs. Google+ vor fi de asemenea șterse. Puteți descărca și salva conținutul, doar asigurați-vă că faceți acest lucru înainte de luna aprilie. Rețineți că fotografiile și videoclipurile copiate în siguranță în Google Foto nu vor fi șterse.

Procesul de ștergere a conținutului din conturile Google+, din paginile Google+ și din Arhiva de albume va dura câteva luni, iar conținutul poate rămâne activ temporar. De exemplu, utilizatorii vor putea vedea în continuare părți din contul lor Google+, iar o parte poate rămâne vizibil pentru utilizatorii G Suite până când se elimină complet Google+.

Începând cu 4 februarie, nu veți mai putea crea noi profiluri, pagini, comunități sau evenimente Google+.

Dacă sunteți proprietar sau moderator al comunității Google+, puteți să descărcați și să salvați datele comunității Google+. Începând cu luna martie 2019, vor fi disponibile informații suplimentare privind modalitățile de descărcare, inclusiv pentru autor și fotografii, pentru fiecare postare dintr-o comunitate publică.

Dacă vă conectați la site-uri și aplicații utilizând butonul de conectare Google+, aceste butoane vor înceta să funcționeze în următoarele săptămâni, dar în unele cazuri pot fi înlocuite cu un buton de conectare Google. Veți putea totuși să vă conectați cu Contul dvs. Google ori de câte ori vedeți butoanele Google Sign-in.

Dacă ați utilizat Google+ pentru comentarii pe propriile site-uri sau pe alte site-uri, această funcție va fi eliminată din Blogger până pe data de 4 februarie 2019, iar pe alte site-uri până pe 7 martie 2019. Toate comentariile dvs. Google+ pe toate site vor fi șterse începând cu 2 aprilie 2019.

Dacă sunteți un client G Suite, Google+ pentru contul dvs. G Suite ar trebui să rămână activ. Contactați administratorul dvs. G Suite pentru mai multe detalii. De asemenea, vă puteți aștepta la un aspect nou și la noi caracteristici în curând."

Așadar, posibilitatea de a posta comentarii prin Google+ va fi dezactivată și toate blogurile Blogger care utilizează comentariile Google+ vor putea posta doar comentarii de tip Blogger, din 4 februarie 2019. Din păcate, comentariile postate prin Google+ pe diverse websiteuri nu pot fi migrate și nu vor mai fi afișate, iar după o perioadă vor fi șterse,

În martie 2019, Blogger va reveni la profilul Blogger. Utilizatorii care au selectat un profil G + în trecut vor fi afișați ca autori necunoscuți până când se vor conecta la Blogger și vor furniza un nou nume și avatar.


8 comentarii despre subiectul „Google+ se închide pe 2 aprilie 2019 pentru utilizatorii standard”:
Anonim

Foarte bine. Dar am o intrebare: daca il am integrat in android, il voi putea elimina definitiv ?

Anonim

Depinde de fabricantul telefonului tau, adica fabricantul va trebui sa lanseze un nou update fara acea aplicatie.

George E.

Pff... Chiar adoram Google+, erau postate o mulțime de chestii, mult mai serioase decât pe alte platforme de socializare... Poate nu erau la fel de funny, dar cu siguranță mai atent selectate.

Anonim

Știe Google ce face, iar închiderea Google+ se face datorită unor motive întemeiate. Problemele de securitate care apăreau periodic ar fi dăunat imaginii companiei, cheltuielile cu întreținerea acestei platforme erau mari, iar veniturile mici. O decizie logică. Utilizatorii au multe alte variante alternative, mult mai sigure dar și mai populare.

Anonim

Îndrăznesc să anticipez: închiderea Google Plus va fi compensată cu o mărire a spațiului standard de stocare pentru Google Drive și Google Photo. Urmărim cu interes evoluția evenimentelor.

Anonim

Va fi afectat si google foto?

Anonim

NU. Va fi afectat Google+ si serviciile incluse in Google+ si atat. Nimic altceva.

Anonim

Dimpotrivă, Google Foto acum se poate dezvolta mai bine, preluând din serverele eliberate de Google+. Concurența în domeniul rețelelor de socializare este foarte mare, iar ieșirea lui Google de pe acest segment este o decizie înțeleaptă.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile