RADIOCOM (Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A.), companie aflată în portofoliul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a anunțat printr-un comunicat de presă că a semnat ieri, 22 februarie 2019, contractul pentru furnizarea echipamentelor de emisie necesare implementării rețelei naționale a Multiplexului 1 pentru transmisia posturilor publice de televiziune. Până acum a fost utilizată o soluție tranzitorie, fiind folosite echipamente adaptate.
"Semnarea acestui contract marchează practic startul implementării digitalizării efective a televiziunii terestre în România, ceea ce reprezintă un beneficiu major pentru consumatori pentru că oferă posibilitatea accesului la servicii de calitate superioară, atât imagine, cât și sunet. Totodată, implementarea televiziunii digitale terestre la nivel național reprezintă pentru RADIOCOM o nouă etapă de modernizare din punct de vedere al creșterii competitivității și diversificării serviciilor de broadcasting", a declarat ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu.
Proiectul de televiziune digitală terestră va fi implementat în 228 de stații de difuzare și va permite recepția free-to-air a programelor operatorului național de televiziune de către aproximativ 94% din populația țării.
Acest contract, în valoare de 59.371.706 lei fără TVA, reprezintă prima achiziție în cadrul proiectului de implementare a televiziunii digitale terestre. Finanțarea întregului proiect este asigurată atât din surse externe – Banca Europeană de Investiții (BEI) și Alpha Bank România, cât și din surse proprii ale RADIOCOM.
RADIOCOM este operatorul național care asigură, conform licenței, preluarea, transportul și difuzarea programelor publice de televiziune în format digital terestru, începând din 17.06.2015, printr-o soluție tranzitorie.
- Acasă
- DVB-T2
- DVB-T2: Radiocom a semnat contractul pentru achiziția echipamentelor de emisie necesare pentru Multiplexul 1
sâmbătă, 23 februarie 2019
DVB-T2: Radiocom a semnat contractul pentru achiziția echipamentelor de emisie necesare pentru Multiplexul 1
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
În perioada 17-27 noiembrie 2024, AntenaPLAY marchează a doua ediție a campaniei Zilele Ecranelor Deschise , un eveniment dedicat tuturor ro...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Meciul România - Kosovo, disputat aseară pe Arena Națională din București și transmis în direct de Antena 1 și AntenaPLAY, a dominat audienț...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
Degeaba, ca tot cele 9 Tvr-uri se vor transmite, ca ceilalți operatorii de televiziuni nu sunt interesați de Dvb-t2
Multiplexul 1 e doar pentru TVR-uri, prin lege.
Nu sunt in stare sa schimbe firma de pe Ion Mihalache degradată rău și vor sa implementeze dvb-t2,hai sa fie seriosi
Mai bine cumparau un sateli e mai civilizat si de viitor
Sa cumpere un satelit?! :) Stii cat costa un satelit?
Aici este vorba doar de televiziune, sau si de radio digital ?
Se pot transmite digital si posturi de radio prin DVB-T2, dar trebuie receptionat cu un dispozitiv compatibil DVB-T2. Nu e vorba de radio digital DAB.
da stiu cat costa! cat un km de autstrada
Un satelit nu costa cat un km de autostrada, esti complet dezinformat. Un satelit de telecomunicatii, cum e de exemplu Astra, Hellas Sat , Thor si altele, costa peste 150 milioane euro.
Adica pana acum astia au emis in digital modificand din bani publici niste echipamente vechi care emiteau in analogic? Wow
am zis un km de autostrada la misto! ... dar romania nu are banii sa comande un satelit 3oo, 400mil ..au bagat 240mil intr-un stabion (fara gazon) si te plangi ca e scump.
"Proiectul de televiziune digitală terestră va fi implementat în 228 de stații de difuzare și va permite recepția free-to-air a programelor operatorului național de televiziune de către aproximativ 94% din populația țării. "
CAND va fy operational?
Deja este operațional, dar cu echipamentele vechi adaptate. Îți trebuie televizor cu tuner Dvbt2 și antena UIF.
Cu vechile echipamente nu pot introduce tvr1 si 2 hd, de aia au semnat contract ,ca pt tvr hd o lungeau cu solutia veche.
Mux1 nu are nici o legatura cu posturile private.
O intrebare sunt antenele care au un cip la mai e nevoie de cipul ala la tv cu DvB?
Prin "cip", te referi la tuner DVB-T2? Nu exista antene care sa includa un astfel de tuner, probabil acele antene au un amplificator, care e cu totul altceva, dar nu e tuner DVB-T2. Televizorul sau receptorul trebuie sa aiba tuner DVB-T2, antenele nu au asa ceva, altfel nu va functiona.
http://www.digitaleterrestrefacile.it/2018/06/lista-frequenze-canali-tv-digitale-terrestre/
Can așa arată o listă cu canale digital terestru
@nicu oprea, ai uitat sa spu ca in Italia, nu in Romania.
Nicu in 2080 poate.treb 2-3 generatii sa mai treaca .
Alina, peste doua trei generatii ca astea de acum sau cele trecute n-o sa se mai poata.
Peste tot se zice ca au semnat. Totusi nicaieri nu scrie cu ce firma au semnat. Stie cineva cine sunt furnizorii de echipamente?
Poate are legatura cu asta:
https://www.hdsatelit.com/2016/08/contract-semnat-pentru-achizitionarea.html
Problema de fond este asa zisul semnal cu care se emite. Inainte de '89 prindeai fara niciun fel de problema TVR cu antena de camera, orice tip. Acum cu aceleasi antene nu mai prinzi nimic, cand le conectezi la un TV cu tuner DVB-T2 integrat. Ca sa va dau expemplu concret, tocmai am testat o antena de camera cu amplificare https://www.vitacom.ro/Antena-activa-de-camera-DVB-T-Goobay-11689.html si in Rm. Valcea, la 20 km departare de releul de pe Cozia, am prins cele 9 programe TVR doar intr-o singura pozitie, cu antena indreptata spre tavan. Cum ma miscam in camera, disparea semnalu. Dupa care am incercat la 40 km distanta (pentru acolo imi trebuia de fapt) si la revedere semnal.
Am incercat un alt tip de antena de camera, cu amplificare si suprafata mult mai mare si cu aia nu am prin deloc in aceleasi locatii si am vazut o gramada de filme incarcate in locatii din Germania, Spania, Italia unde se prindeau zeci de canale perfect.
Daca cautati pe net veti vedea o gramada de cazuri cand nu prind semnal la 10 km? Ca nu trebuie sa fie pe traseu nicio cladire inalta si asa mai departe. Tot serviciul acesta este o gluma si ne mai miram ca toata lumea se duce spre cablu sau satelit si apoi se vine cu statistici ca exista doar foarte putini utilizatori pentru terestru. Ar putea sa fie altfel? De ce nu vinde Radiocom antene certificate in functie de distanta? Ei arata doar o harta "cu acoperirea" cica, care de fapt e zero. Sau trebuie sa ajungem iar la antenele cu care prindeam posturi din Bulgaria numai ca sa prindem emisii de la 20-50 km departare?
In Romania receptia DVB-T2 este mai mult receptie fixa. Aceasta inseamna ca receptia se face cu antena de exterior, si mai putin prin receptie mobila in interiorul cladirilor, in care probabilitatea de receptie de de doar 70%, iar 30% exista posibilitatea de a nu se receptiona in interior.
3.3.1.1. Obligaţii de acoperire pentru MUX 1 În conformitate cu prevederile pct. 3.2.1 din Strategie, MUX 1 va trebui să asigure o acoperire, în recepţie fixă, de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu naţional până în 31 decembrie 2016. 3.3.1.2. Obligaţii de acoperire pentru MUX 2, MUX 3, MUX 4 şi MUX 5 În vederea utilizării eficiente şi efective a spectrului de frecvenţe alocat, până în data de 1 mai 2017, fiecare dintre reţelele corespunzătoare MUX 2, MUX 3, MUX 4 şi MUX 5 vor trebui să fie în funcţiune cu un număr de cel puţin 36 de emiţătoare, instalate câte unul în fiecare alocare. 3.3.1.3. Definirea acoperirii 3.3.1.3.1. Calitatea acoperirii este definită după cum urmează: a) Pentru receptoare fixe în interiorul clădirii: o suprafaţă este acoperită cu o calitate „acceptabilă” dacă recepţia se realizează cu o probabilitate de cel puţin 70% în suprafaţă şi cu o probabilitate de 99% în timp; o suprafaţă este acoperită cu o calitate „bună” dacă recepţia se realizează cu o probabilitate de cel puţin 95% în suprafaţă şi cu o probabilitate de 99% în timp. b) Pentru receptoare portabile în interiorul sau exteriorul clădirilor: o suprafaţă este acoperită cu o calitate „acceptabilă” dacă recepţia se realizează cu o probabilitate de cel puţin 70% în suprafaţă şi cu o probabilitate de 99% în timp; o suprafaţă este acoperită cu o calitate „bună” dacă recepţia se realizează cu o probabilitate de cel puţin 95% în suprafaţă şi cu o probabilitate de 99% în timp. c) Pentru receptoare mobile în exteriorul clădirilor: o suprafaţă este acoperită cu o calitate „acceptabilă” dacă recepţia se realizează cu o probabilitate de cel puţin 90% în suprafaţă şi cu o probabilitate de 99% în timp; o suprafaţă este acoperită cu o calitate „bună” dacă recepţia se realizează cu o probabilitate de cel puţin 99% în suprafaţă şi cu o probabilitate de 99% în timp. 3.3.1.3.2. O suprafaţă este acoperită cu o calitate corespunzătoare definiţiilor de mai sus, dacă în orice punct din interiorul suprafeţei sunt respectaţi următorii parametri: a) raportul semnal/interferenţă plus zgomot măsurat la 10 m deasupra solului pentru recepţie fixă şi 1.5 m deasupra solului pentru receptoare mobile este mai mare sau egal cu valoarea „C/N minim necesar sistemului” (aşa cum sunt exemplificate în setul de variante de sistem recomandate - tabelul 7 de la paragraful 3.3.2.7); b) nivelul intensităţii câmpului electromagnetic măsurat la 10 m deasupra solului pentru recepţie fixă şi 1.5 m deasupra solului pentru receptoare mobile este mai mare sau egal cu valorile „Câmpul minim utilizabil” (aşa cum sunt exemplificate în setul de variante de sistem recomandate - tabelul 7 de la paragraful 3.3.2.7). Observaţie: Nivelul intensităţii câmpului electromagnetic referitor la recepţia indoor se referă la nivelul intensităţii câmpului electromagnetic măsurat outdoor în aceleaşi condiţii de înălţime de la sol a antenei de recepţie.
Explicatii peste explicatii din regulament care sincer, pentru utilizatorii obisnuiti reprezinta 0. Asa cum am spus, anterior '89 se prindea perfect in orice cladire, orice colt de tara pe cand acum, la 20 km departare de un emitator puternic (Cozia), ai un noroc chior daca prinzi. Cum calculati voi acoperirea chiar nu stiu. Sunt convins ca daca montez antena de 2-3 m prind si din alte tari deci ei ar trebui sa se "laude" ca uite ce semnal avem noi si cat acoperim... Penibil. Problema de fond este ca au trecut atatia ani de la Revolutie si ca multe altele, in tara asta nu se progreseaza decat in acte si statistici fiindca realitatea din teren e parca rupta din lumea a treia.
Esti un pic confuz: de ce ma intrebi pe mine cum calculez eu acoperirea? Sunt un simplu telespectator, am vrut sa te ajut cu info suplimentare. Intreaba-i pe cei de la ANCOM sau RADIOCOM. Eu doar ti-am pus ce text am gasit in caietul de sarcini al celor de la ANCOM. Eu nu prind cu antena de camera, mi-am pus o antena exterioara.
http://www.ancom.org.ro/uploads/forms_files/Caiet_de_sarcini_DVBT1385643625.pdf
Scuze in acest caz dar la ce raspuns ati pus am presupus ca sunteti vre-un angajat de-al lor.
Nu va mai certati aiurea. DVB-T2 in Romania zile multe nu o sa aibe. Suntem una din tarile puternic bransate la cablu iar acolo unde nu-i cablu exista DTH cu echipament in custodie si posturi multe in grila. Aproape nimeni n-o sa stea pe digital terestru ca sa vada doar TVR-urile. Dpmdv sunt bani publici cheltuiti aiurea cu extinderea acestei retele de emitatoare terestre in situatia in care unele tari din vest vor sa renunte la aceasta tehnologie acolo dezvoltandu-se masiv IP-TVurile si platformele de streamung
O sa avem si noi DVB-T2 implementat cum trebuie in Romania, cand o sa dispara acest standard... la fel ca autostrazile, or sa fie cand s-o inventa teleportarea
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.