miercuri, 27 martie 2019

A fost testată transmisia unor televiziuni românești prin satelitul Astra 1KR de la 19,2 Est

Transmisia unor televiziuni romanești la poziția orbitală 19,2 grade Est este o premieră. Chiar dacă a fost probabil doar un test, este de remarcat că pe frecvența 11332 a satelitului Astra 1KR a existat ieri și astăzi un pachet cu mai multe televiziuni românești.


Pe frecventa menționată au fost transmise televiziuni românești, dar și din Republica Moldova și din Bulgaria: TV Paprika, FilmBox, Filmbox Premium, Eurosport Romania, NatGeo Wild România, Bollywood TV, Mooz Dance, Nickelodeon Bulgaria, Nick Jr Bulgaria, TNT Bulgaria & România, precum și două televiziuni necriptate, Credo Tv din România si Publika Tv din Republica Moldova, dar și trei posturi de radio (Itsy Bitsy FM, National Fm si Radio Chișinău).

Mai jos găsiți imagini ale televiziunilor Credo si Publika Tv, care au fost transmise necriptat (la liber pentru recepție) prin această frecvență.

Pachetul transmis a fost o clonă a celui de pe Thor 6 de la 0,8 grade Vest, de pe frecvența 11747, polarizare orizontală, SR 28000. FEC 5/6, DVB-S QPSK, dedicat în special pentru Focus Sat România.

Pe satelitul Astra 1KR de la 19,2 grade Est a fost utilizată frecvența 11332, polarizare orizontală, SR 22000, FEC 3/4, DVB-S2 8PSK, cu provider ESS, același operator ca și pentru frecvența de pe Thor 6, menționată anterior.

Furnizorul de telecomunicații prin satelit Eastern Space Systems (ESS România), coordonat de unul dintre fondatorii Focus Sat, a fost cumpărat de RR Media în anul 2015. Ulterior, în februarie 2016, a fost anunțat că RR Media a fost achiziționată de către SES și a fuzionat cu SES Platform Services (companie subsidiară SES). În iulie 2016, compania fuzionată a fost denumită MX1. SES deține și sateliții de la 19,2 grade Est.

Scopul testelor rămâne deocamdată neelucidat.


21 de comentarii despre subiectul „A fost testată transmisia unor televiziuni românești prin satelitul Astra 1KR de la 19,2 Est”:
Anonim

interesant poate vor reveni testele
ar fi super cool sa fie canale romanesti sau vreun dth pe astra 19 est

Anonim

Se ia in calcul varianta ca Focus Sat sa paraseasca 1W , pentru Astra 19,2.
Insa, asta, doar dupa ce se va perfecta vanzarea catre M7 Group

Anonim

Poate se va muta Focus Sat pe 19.2? Ca tot au fost cumparati de M7 Group, iar M7 Group e in foarte bune relatii de colaborare cu SES. Poate de aceea au fost aceste teste?

Anonim

Iti dai seama ce impact ar avea spotul de promovare? "Acum, la Focus Sat, pe langa canalele din grila, poti sa receptionezi in plus vreo 1000 de canale gratis, inclusiv cateva zeci HD si unele 4k gratis!". Ar suna foarte atractiv :)

Anonim

Ar fi ceva, dar pentru partea aia cu 4k gratis trebuie receptor 4K. Probabil textul spotului s-ar opri dupa "...cateva zeci HD"., altfel ar fi nevoie de receptoare 4K in oferta.

mircea

prea va dati cu parerea anomilor, a fost un test si gata

Anonim

De unde stii tu ca "si gata"? Tu crezi ca testele se fac fara nicun scop, doar de dragul testelor?

Unknown

Salut. Eu locuiesc în Germania și văd canale 4k gratis de pe Astra 19.2, fără niciun fel de decodor. Doar cablu direct de la antenă în televizor.

Anonim

Asta se poate face si in Romania, sa vezi canale 4K de pe Astra 19,2, cu cablu direct in tv. Asa fac eu.

Giony

Ai dreptate anonimule , și eu receptionez 10-12 canale 4k de pe sateliții de la 13 gr.E, 19,2 E, 23,5 E și 42 gr.E. Am 4 antene pe sateliții menționați mai sus.

Anonim

Daca Focus Sat s-ar muta pe 19,2 est, Digi ar pierde anumite canale preluate in simulcrypt de la Focus Sat. Si invers. Si ar trebui sa le urce separat fiecare pe satelitul pe care vor fi fiecare.

Armand Daniel

M7 nu vrea simulcrypt cu Digi ... sigur se vor muta pe Astra 19.2 ... in curand vom stii adevarul

Anonim

Păi Focus sat poate sa il preia în simulcrypt Pro Tv HD de la Orange Satelit ca tot pe astra e si orange satelit în caz că se muta Focus sat pe astra

Unknown

Aseara pe aceasta frecventa nu am prins nimic..

Unknown

Aseara pe aceasta frecventa nu am prins nimic..

Anonim

Aseara nu mai erau teste, au incetat ieri pe la ora 19:45.

Anonim

Da asa este la 19:45 in cetase dar revenise pe moment si a dispărut de finitiv.

Armand Daniel

Orange e pe 23.5e
Focus/Digi pe Thor 6
Freesat pe 16e
Telekom pe helas39e

Singurul simulcrypt valid poate fi pe thor

ANONYMOUS

Aceste teste au functionat doar o zi.

Satelitonline

Au revenit testele, de data aceasta pe 23,5°E 11720 H 30000

Satelitonline

Armand Daniel, Orange e pe 31,5... Nu pe 23,5

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile