DIGI | RCS & RDS extinde calitatea vocală „Voice HD” la toată rețeaua Digi Mobil, începând de joi, 28 martie 2019. Noua facilitate, care era deja disponibilă în rețeaua 4G, sub denumirea VoLTE, va deveni accesibilă și în rețeaua 3G, anunță compania printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
- De azi, funcția Voice HD este disponibilă în toată rețeaua Digi Mobil (3G și 4G)
- În 2017, Digi Mobil a lansat serviciile VoLTE (4G) și VoWiFi, care la rândul lor, au dus calitatea apelurilor la standarde high-definition
- Avantajele serviciului - calitate superioară a sunetului, eliminarea zgomotului de fundal
DIGI | RCS & RDS extinde calitatea vocală „Voice HD” la toată rețeaua Digi Mobil, începând de joi, 28 martie 2019. Această facilitate, care era deja disponibilă în rețeaua 4G, sub denumirea VoLTE, va deveni accesibilă și în rețeaua 3G. Noua caracteristică a serviciului de voce aduce o calitate superioară apelurilor telefonice, sunetul este mai clar, eliminându-se zgomotul de fundal. Funcția își dovedește utilitatea cu precădere atunci când se comunică din mediul exterior, în zone aglomerate și zgomotoase, sau în conferințele telefonice.
”Voice HD (3G) este un serviciu care aduce un plus de calitate apelurilor telefonice, în special celor efectuate din medii cu zgomot ambiental. Singura condiție pentru a beneficia de această funcție este ca telefoanele utilizate de apelant și de apelat să aibă acces la rețeaua 3G și să poată face redarea vocii în standardul high-definition (HD). Acest lucru poate fi verificat în specificațiile tehnice ale aparatului telefonic. Practic, utilizatorul beneficiază in cazul apelurilor 3G de o calitate similară celor efectuate prin serviciile VoLTE și VoWiFi, disponibile doar în rețeaua 4G, încă din 2017”, a declarat Cătălin Neagoe, directorul Diviziei de Telefonie Fixă și Comunicații Mobile.
Serviciul este disponibil gratuit pentru toți abonații Digi Mobil. Activarea funcției se va face automat de către aparat, dacă utilizatorul se află în aria de acoperire 3G, în momentul apelării. În prezent, majoritatea aparatelor telefonice sunt compatibile cu acest serviciu și, în consecință, nici apelatul și nici cel care lansează apelul nu trebuie să intervină asupra setărilor aparatelor telefonice.
Digi | RCS & RDS a lansat serviciile de telefonie mobilă 3G, în 2007, fiind primul operator din România care a oferit abonaților servicii convergente și nelimitate de comunicații electronice. Investind continuu în extinderea rețelei mobile, în România, Digi | RCS & RDS a adăugat în portofoliul său, din 2015, serviciile de telefonie și date mobile în rețeaua 4G. În prezent, rețeaua 3G acoperă 99,5% din populația României, iar rețeaua 4G, 65% din populație. Digi Mobil s-a poziționat pe piața locală ca un competitor dinamic și atractiv, atât grație raportului imbatabil calitate-preț, cât și prin instrumentele de finanțare a achizițiilor de telefoane mobile. Aceste avantaje competitive l-au transformat în liderul portabilității în segmentul telefoniei mobile, poziție deținută constant, în cei peste 10 ani de existență a serviciului de portabilitate în România. La finalul anului 2018, compania mamă a RCS & RDS, Digi Communications N.V., anunța că operatorul de comunicații electronice are peste 3,4 milioane de unități generatoare de venituri (RGU) în segmentul serviciilor de telefonie și date mobile, pe principala sa piață, România.
Despre Digi | RCS & RDS
Digi Mobil este serviciul de telefonie și date mobile din portofoliul grupului Digi | RCS & RDS. Liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente, în România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia, Digi | RCS & RDS figurează în top 3 operatori tradiționali de cablu în Europa. Compania deține aproape cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 7,8 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului.
Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
După 15 zile de teste acum avem și comunicatul oficial.
Bravo Digi.Mobil !!!
Următorul pas ar fi :
Volte și Vowifi pe terminalele Apple 😎😎😎
Se poate seta in vreun fel oprirea voice HD-ului dintr-o convorbire? Am probleme mari cu facilitatea asta, ori aud ori sunt auzit cu distorsiuni de sunet in timpul unui apel, toti care m-au sunat imi spun ca ma aud cu ecou de parca as vorbi cu ecou
La mine merge foarte clar, mult mai bine ca inainte. Ma si miram de ce se aude asa bine.
..as vorbi in reluare, efectul convorbire pe speaker
Confirm cele spuse de anonim doi. Si eu aud cu distorsiuni si multa lume imi spune ca nu ma intelege ce zic ca se aude un ecou
Pai si de ce nu dezactivati Volte daca pe telefonul vostru nu merge ?
De la Setari, din Mobile Networks se dezactiveaza.
Asa colegule..ms mult, am dezactivat dracia asta si acum se aude perfect
Pe un telefon clasic comoatibil 3G se aude jalnic cu un fel de vajait si sunet in reluare
Dezactiveaza Volte, telefonul tau nu e compatibil complet, nu are codec-urile audio actualizate.
Unde se aude cu ecou sau se intrerupe trebuie dezactivat wifi in timpul convorbirii.
Cum se dezactiveaza din telefoanele cu Android optiunea Volte? Se aude groaznic, un fundal cu convorbirea de parca ar fi pe speaker. Problema nu-i din telefon, am schimbat SIMul pe 2 telefoane si tot aiurea se aude iar cu cine vorbesc imi spun oamenii ca ma aud de parca as vorbi din beci
Am mai explicat o data, puteai sa citesti cateva comentarii mai sus...
De la Setari, din Mobile Networks se dezactiveaza. Pe Android.
Pai am intrat si in afara de 2apn-uri unul cu internet si altul cu mms nu mai gasesc nimic acolo.
Pai inseamna ca nu ai Volte pe telefon si nu s-a activat. Poate e efect placebo...
In timp ce vorbesc in dreptul apelului imi apare HD si se aude groaznic cu un vajait pe fundal si vocile in reluare. Problema nu este numai la mine, mai multe persoane vad ca au scris asa ceva pe aici
Daca la mine merge bine, si am un telefon de 400 lei, atunci nu e nicio problema.
Nu stiu de ce va mai obositi sa le explicati, daca le e atat greu sa dezactiveze Volte si Wifi sau sa caute prin meniu sa il dezactiveze si sa vada care e problema la telefonul lor... Volte se activeaza doar pe telefoanele 100% compatibile, pe altele dezactivati-l, nu va obliga nimeni sa il folositi.
La unele telefoane gasiti Volte in setarile cartelei, intre Date Mobile si Setare plan date. Daca nu apare nici acolo Volte, nu aveti telefon compatibil cu Volte, deci nu s-a activat pentru voi Volte, deci nu trebuie sa fie nicio schimbare la calitatea sunetului, nici in rau, nici in bine.
De aia mi se aude asa naspa convorbirea? Am crezut ca-i de vina telefonul meu sau au baut aia ceva cu care vorbeam cand nu ne integeam la telefon :)))
Am trei telefoane diferite în familie, de la 2 firme diferite, și la niciunul nu am probleme cu HD Voice de la Digi, nici cu Wifi activ, se aud foarte bine.
Serviciul este disponibil pe majoritatea telefoanelor 3G. Exista foarte putine exceptii in cazul telefoanelor foarte vechi care nu suporta acest standard HD.
Doar cateva modele afișează pictograma HD, dar majoritatea telefoanelor pot beneficia de calitatea superioara a sunetului. Merge pe orice aparat, e un amărât de codec :) se simte diferența de calitate indiferent cat de putin sensibil esti la ureche.
Serviciul VoLTE este disponibil si la cartela DIGI?
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.