"Posturile de televiziune trebuie să caute noi modalități pentru a putea concura cu companiile media internaționale care oferă servicii prin internet. Radio-difuzorii trebui să înceteze conflictele dintre ei, să-și unească forțele în interes comun și să reinventeze televiziunea, altfel jucătorii media online vor fi învingători, iar tot mai multe posturi de televiziune se vor închide. Presiunile companiilor care oferă servicii media prin internet sunt copleșitoare și foarte bine finanțate, iar Uniunea Europeană ar trebui să acorde televiziunilor tradiționale un ajutor financiar". Acesta este mesajul ultimei conferințe DVB Mondiale de la Dublin, Irlanda.
"Radio-difuzorii trebuie să înceteze luptele dintre ei și să înceapă să colaboreze din ce în ce mai des. Mass-media publică și privată se confruntă cu noi jucători globali, ce dispun de uriașe resurse financiare și care promovează inovația. Așadar, și pentru noi, singura cale de urmat este axarea pe inovație și pe calitatea conținutului și a tehnologiei. Giganți precum Netflix, Amazon, Apple, Google și alții sunt capabili să investească resurse semnificative în dezvoltare, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Ei au mii de ingineri, resurse aproape nelimitate și produc conținut convingător care reprezintă o amenințare reală și tangibilă pentru industria noastră. Deci este timpul ca noi să ne unim forțele pentru a inventa noi modalități de producție și de distribuție, pentru a ne uni resursele și experiența. În plus, radio-difuzorii publici sunt în mod firesc cei care pot fi punctul de referință pe piața de producție, în privința calității și inovației. Deoarece posturile publice sunt finanțate din fonduri publice, acestea nu sunt supuse presiunilor financiare și astfel pot contribui la dezvoltarea industriei media europene ", a explicat Antonio Arcidiacono, directorul pentru tehnologie și inovație al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU)
Potrivit acestuia, radio-difuzorii europeni ar trebui să abordeze în comun nevoia de distribuire liniară a semnalelor prin intermediul internetului (standardul DVB-I), sa abordeze utilizarea tehnologiei 5G pentru difuzarea și producerea de conținut, sa acorde atenție inteligenței artificiale și altor aspecte tehnologice.
"Comisia Europeană, guvernele, autoritățile de reglementare și alte instituții trebuie să susțină tangibil eforturile radio-difuzorilor publici și privați, pentru a asigura un viitor de succes pentru televiziunea tradițională", a mai explicat Arcidiacono.
Sprijinul tangibil menționat mai sus ar putea fi relevant din punct de vedere financiar pentru importanța și influența mass-mediei asupra vieții cotidiene a europenilor. Comisia Europeană a înființat anul trecut programul de cercetare și inovare Horizon Europe, prin care dorește să investească 100 miliarde euro în cercetare și inovare în următorii ani.
"Cel puțin trei procente din resursele lor ar trebui cheltuite pentru a sprijini industria de televiziune europeană. Dacă nu sprijinim eforturile radio-difuzorilor publici și privați, ei nu vor putea să ofere conținut și servicii atrăgătoare pentru europeni și pentru publicul larg. Europa ar trebui de asemenea să investească în educația în domeniul mass-mediei, pentru a crea noi experți, dar și pentru a atrage telespectatori și ascultători care apreciază conținutul de calitate", a concluzionat directorul tehnic al EBU.
UPDATE 28 noiembrie 2019: Standardul DVB-I a fost aprobat. Detalii găsiți AICI.
- Acasă
- Stiri
- EBU: "Dacă televiziunea tradițională nu va fi reinventată, va fi eliminată de giganții media online"
vineri, 22 martie 2019
EBU: "Dacă televiziunea tradițională nu va fi reinventată, va fi eliminată de giganții media online"
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
E corect. Chiar si eu am inceput sa ma uit mai mult la acest servicii VOD decat la televiziunea clasica. PE VOD vad cand vreau, aleg ce vreau, la ce ora imi convine, pot intrerupe si vad continuarea apoi in alta zi. La televiziunile clasice ma mai uit doar la stiri cateodata. Daca televiziunea clasica nu va veni cu cea super nou si interesant, in 10-20 ani va fi aproape istorie.
Integrarea internetului cu televiziunea (si invers) este inevitabila. Ca ponderea televiziunii scade si a internetului creste proportional, este explicabil, dar totul se va face pana la o limita ce nu va putea fi depasita. Cele doua vor coabita, iar uneori vor rivaliza. Castigator va fi consumatorul.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.