Începând cu 19 martie, puteți urmări pe canalul FilmBox sezonul 2 din ”Land Girls” (”Fetele de la fermă”), un serial britanic creat de Roland Moore și lansat de BBC pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Serialul a fost filmat în Birmingham și în împrejurimile acestui oraș, iar primul sezon le are în rolurile principale pe Summer Strallen, Christine Bottomley, Jo Woodcock și Becci Gemmell care interpretează patru fete din Armata Terestră a Femeilor, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit.
Primul sezon din ”Land Girls” a câștigat ”Best Daytime Programme” la premiile Broadcast 2010, iar imediat după acest premiu, BBC a anunțat că va lansa și sezonul doi, format din alte 5 episoade. În acest nou sezon Woodcock și Gemmell le interpretează în continuare pe Bea și Joyce, iar Seline Hizli debutează în rolul lui Connie Carter.
Nancy Morrell, Joyce Fisher, Bea Holloway și Annie Barratt își încep munca la ferma Pasture, deținută de Frederick Finch. Cele 4 femei s-au înrolat în Armata Terestră a Femeilor din motive diferite, dar toate au același obiectiv - să ajute în timpul războiului. La un an distanță, Bea este măritată cu Billy și Joyce încă muncește la fermă. Lor li se alătură și Connie Carter.
Roland Moore și-a dorit să trateze subiectul Armatei Terestre a Femeilor într-o dramă de ansamblu. Odată ce a avut această idee, Moore a creat cele 4 personaje, Nancy, Joyce, Annie și Bea, nume inspirate de bunica sa și de surorile acesteia. ”În anii ’40, statutul social era un subiect mult mai important decât este în prezent, așa că am valorificat acest factor asigurându-mă că personajele fac parte din clase sociale diferite. În timpul filmărilor, producătorul Will Trotter a venit cu ideea de a adăuga și personaje din clasa superioară, astfel au apărut Lordul Hoxley și Lady Hoxley”, explică Roland Moore. Moore s-a documentat foarte multe legat de viața femeilor din acea perioadă, deoarece și-a dorit un scenariu cât mai autentic. El a decis ca întâmplările din fiecare episod de 45 de minute să se desfășoare la 3 luni distanță de precedentele, pentru a avea astfel un format unic. Moore și-a dorit să pună în lumină aspecte neștiute ale frontului de acasă cum ar fi vânătoarea simpatizanților naziști și folosirea prizonierilor de război ca muncitori.
Becci Gemmell a fost distribuită în rolul patrioatei Joyce Fisher, o femeie ai cărei părinți au fost uciși în timpul unui raid aerian și al cărei soț a fost cooptat în armată. A fost primul rol într-un serial de televiziune pentru Gemmell, actriță născută chiar în Birmingham. ”Cel de-al doilea sezon a fost mult mai dificil decât primul, mai ales pentru echipa din spate. Pentru mine, ca personaj, a fost dificil pentru că Joyce rămâne fără prietena ei, Nancy, este nevoită să se trezească la 6 dimineața pentru a lucra pământul, fără măcar să știe dacă soțul ei este sau nu în viață. Personajul meu muncește 14 ore pe zi, iar eu realizam că m-aș fi plictisit de munca aceea după o singură oră”, declara Becci Gemmell.
Un alt personaj important este Annie, interpretată de Christine Bottomley. ”Mi-a plăcut tare mult experiența aceasta de a juca într-o cu totul altă eră și de a avea un look complet diferit. Am fost sprijinită de echipă cu multe cărți despre acea perioadă și chiar cu poze care m-au ajutat să aduc la viață acest personaj. Viața descrisă în acest serial nu este genul de viață cu care sunt obișnuită, dar probabil că atunci când ești într-o situație limită, trebuie să dai tot ce e mai bun din tine”, mărturisește Christine Bottomley.
Așadar, primele două episoade din sezonul doi al serialului ”Land Girls” sunt marți, 19 martie, de la ora 22:00, la FilmBox.
DESPRE FILMBOX
luni, 18 martie 2019
Serialul ”Land Girls” revine la FilmBox cu un sezon nou
Pachetul FilmBox, care include FilmBox Premium, alături de FilmBox, FilmBox Extra HD, FilmBox Family și FilmBox Plus, aduce filme noi, la scurt timp de la lansare – fie că sunt blockbustere de la Hollywood, fie că vorbim despre comori ale cinematografiei europene sau serii TV cu bugete mari și distribuții pe măsură.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
E un serial din genul celor care sunt difuzate pe Epic Drama, dar cu mai multa actiune si mai mult romantism. Puteti vedea trailere aici:
https://www.youtube.com/watch?v=OUBTL3VX5es
https://www.youtube.com/watch?v=WWpIPMA54CQ
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.