marți, 5 martie 2019

Sky a lansat în Austria Sky X, un serviciu de televiziune prin streaming

Sky a lansat Sky X în Austria, un serviciu de televiziune prin streaming, care include în grilă canalele Sky, precum și diverse posturi tv gratuite. Serviciul poate sa fie accesat prin conexiune de internet, inclusiv de la companii concurente din Austria și (în anumite condiții și pe termen limitat) din alte țări ale UE (recomandabil cu viteză de cel puțin 10 Mbps pentru streaming-ul conținutului HD) și nu necesită propria rețea de cablu a Sky și nici receptie prin satelit. De asemenea, este oferit conținut video la cerere (filme, seriale, transmisii sportive în direct).


Sky X oferă trei pachete diferite, care costă între 19,99 € și 34,99 € /lună; abonamentul poate fi anulat lunar. Există o perioadă de testare gratuită de 14 zile. Telespectatorii pot alege de asemenea doar pachetul de canale FTA, la prețul de 7,99 EUR lunar.

Accesul este posibil prin intermediul PC-urilor, laptop-urilor, Mac, iOS, Android, Playstation 4 și televizoarelor smart de la Samsung și LG, începând cu modele din anul 2015. Sky oferă, de asemenea, un receptor dedicat pentru recepția serviciului de streaming Sky X, care poate fi achiziționat cu 19,99 euro sau 49,99 euro, în funcție abonamentul selectat.

Fiecare abonat poate utiliza până la patru dispozitive pentru recepția Sky X; este posibila vizionarea simultană pe maxim 2 dispozitive.

În plus față de utilizarea nelimitată în Austria, abonamentul Sky X poate sa fie utilizat pentru o perioadă de până la 30 de zile în țările din Uniunea Europeană (inclusiv România), dar în anumite condiții aproape imposibil de îndeplinit pentru o persoana care nu locuiește de obicei în Austria: utilizarea în ultimele 30 zile a serviciului Sky X pe teritoriul Austriei și achiziționarea serviciului pe teritoriul Austriei cu un card bancar emis în Austria. Sky X nu funcționează în afara UE.


2 comentarii despre subiectul „Sky a lansat în Austria Sky X, un serviciu de televiziune prin streaming”:
Anonim

Scump, sky de vreo 2 ani pierde din clienti

Anonim

E scump, dar nu foarte, abonamentul pe o luna e salariul unui austriac pe o zi de munca sau chiar mai putin...

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile