miercuri, 6 martie 2019

Telekom România va majora prețurile abonamentelor

Telekom a anunțat ca va majora prețurile abonamentelor pentru serviciile fixe și mobile, atât pentru persoane fizice, cât și juridice, din 15 aprilie 2019.

"Toate eforturile Telekom România de consolidare a angajamentului companiei față de piața locală se traduc prin investiții continue în rețele și în dezvoltarea unor oferte comerciale inovatoare și relevante pentru clienți. Însă, ca urmare a creșterii costurilor asociate furnizării serviciilor de comunicații, Telekom România este nevoită să majoreze prețurile abonamentelor din portofoliul fix și mobil, pentru clienții rezidențiali și de business, începând cu 15 aprilie 2019. Prețul pentru fiecare serviciu fix (voce fixă, internet, TV) și pentru fiecare abonament mobil, pentru clienții rezidențiali, va fi majorat cu 0,42 euro, TVA inclus (0,35 euro, fără TVA), adică aproximativ 2 lei, începând cu 15 aprilie 2019. Această majorare nu se aplică opțiunilor de televiziune, ratelor la telefoane sau chiriilor de echipamente fixe", precizează compania în comunicat.


13 comentarii despre subiectul „Telekom România va majora prețurile abonamentelor”:
Anonim

Deci daca am voce fixă, internet, TV, plus doua abonamente de telefonie mobila, pretul va creste cu aproximativ 10 lei, 2 lei pentru fiecare serviciu?

Anonim

Marirea e de la ordonanta plus taxa pentru canalele Pro Tv.

Serban Iordache

Atata poate telekom

Unknown

Cu siguranta se vor duce in down !!!! Mai e putin , putin de tot , deja pierd extrem de multi clienti !!!

Anonim

Toti operatorii au marit recent abonamentele, nu e ceva doar la Telekom.

Unknown

Doar în noiembrie lau majorat cu 7lei acum din nou?

Anonim

DECIZIA SPUNE ALTCEVA.

Decizia președintelui ANCOM nr. 997/2018, prevăzută la art. 6 alin.(4) din Legea 159/2016, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 29 noiembrie 2018 și intră în vigoare începând cu data publicării. Entitățile direct interesate vor respecta obligațiile care le revin conform următoarelor articole din Legea 159/2016.
Conform acestei decizii din 2019 au fost scutiti de majoritatea taxelor, conform art.1 punct 2.,, Pentru elementele de rețea de comunicații electronice și elemente de infrastructură fizică care nu sunt incluse în anexă, respectiv antene, cabinete, camere tehnice, camere de tragere, conducte, stații de bază, stâlpi, piloni, turnuri, alte echipamente și infrastructuri fizice suport, precum și pentru cablurile și cutiile pentru care se exercită un alt tip de acces decât cel prevăzut în anexă, tariful pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietatea publică nu poate depăși valoarea de zero lei.”

Niculae

@anonim, asta inseamna taxa pe stalp.

Operatorii se plang insa de taxa din OUG 114/2018 prevede dreptul pentru Autoritatea Naţională de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii din România (ANCOM) de a percepe un tarif mărit de monitorizare în procent de 3% din veniturile operatorilor de comunicaţii electronice. Prelungirea duratei de exploatare a licenţelor existente de comunicaţii mobile va fi condiţionată de plata unei taxe de 4% aplicată la cifra de afaceri generată din activitatea de telefonie mobilă în anul anterior celui în care se acordă extinderea înmulţit cu numărul de ani pentru care se prelungeşte durata de exploatare a licenţei. Acordarea de licenţe viitoare va fi condiţionată de plata unui procent de 2% sau de 4% din cifra de afaceri generată din activitatea de telefonie mobilă în anul anterior celui în care se acordă licenţa înmulţit cu numărul de ani aferenţi perioadei de valabilitate a licenţei nou-acordate.

Anonim

In plus abonamentul va creste un pic si din cauza cursului de schimb valutar care se va calcula la cursul ING Bank Romania, care este unul din cele mai mari de pe piata. Majorari de preturi pe toate liniile!

Traznet23

Ce nu intelege romanul este ca se plateste taxa catre fiecare televiziune care nu este in must carry. Adica pentru toate programele de calitate. In acest moment preturile la abonamentele de tv sunt preturi de dumping. Nu este rentabil sa mai mearga in pierdere. Valabil si pentru Rcs- Rds ... care la randul lor, au majorat si ei pretul abonamentelor.

Anonim

0,50 Euro pentru fiecare serviciu.Foarte bine tinetio tot asa!!

Anonim

0,42 euro, unde ai vazut tu 0,50 Euro?

Anonim

pai nu ai citit notificarile ,ei aleg cel mai mare curs RO-EU.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile