Compania de cercetare IHS Markit afirmă că telespectatorii din Europa, America de Nord și chiar din Europa de Est, LatAm și regiunea MENA adoptă într-un ritm accelerat tehnologia 4K / UHD.
Paul Gray (directorul departamentului de Cercetare și analiză al IHS) a declarat astăzi delegaților de la o conferința că sfârșitul anului 2018 a reprezentat o piatră de hotar: pentru prima dată, volumul transporturile comerciale de televizoare UHD l-a depășit pe cel al televizoarelor cu rezoluții mai mici: "A durat doar cinci ani: volumul transporturile comerciale de televizoare UHD reprezenta în anul 2013 doar 1%. Acum reprezintă mai mult de jumătate. Aceasta evoluție este la fel de rapidă cum a fost cea din cazul trecerii de la rezoluția standard la cea HD".
El a explicat, de asemenea, că prețul de vânzare cu amănuntul al televizoarelor UHD este în scădere: "De exemplu, prețul unui televizor 4K de 75 inch a atins noi praguri minime, existând acum televizoare 4K la preturi începând de la 1300 de euro. Prețul de vânzare este esențial pentru adoptarea în masă a tehnologiei 4K".
Gray afirmă că în prezent sunt emise 142 de canale 4K UHD (și nu a contorizat de mai multe ori televiziunile care operează pe diferite piețe și nici așa-numitele canale speciale "pop up", care transmit de exemplu doar evenimentele de fotbal din Cupa Mondială). În Europa sunt disponibile 46 canale Ultra HD.
IHS prognozează că, până în 2022, în aproape 60% din locuințele din America de Nord va exista cel puțin un televizor UHD. În Europa de Vest, în anul 2022 este de așteptat o rata de adopție de 40%, deși unele piețe vest-europene vor avea un procent mai mare.
Previziunile sale sugerează, de asemenea, că televizoarele 4K de 75 inch vor costa aproximativ 1000 dolari începând cu anii 2022-2023. Chiar și televizoarele 8K, în prezent vândute cu prețuri foarte mari, vor costa mai puțin de 2000 dolari începând cu anii 2022-2023.
IHS prognozează că, până în anul 2023, telespectatori din intreaga lume vor cumpăra aproape 150 de milioane de televizoare UHD. Telespectatorii din China vor fi în continuare cel mai entuziaști cumpărători de televizoare Ultra HD, urmați de cei de America de Nord și apoi de cei din Europa de Vest.
- Acasă
- Televizoare
- IHS: "Prețul televizoarelor Ultra HD este în scădere. Telespectatorii adoptă într-un ritm accelerat tehnologia 4K"
luni, 8 aprilie 2019
IHS: "Prețul televizoarelor Ultra HD este în scădere. Telespectatorii adoptă într-un ritm accelerat tehnologia 4K"
Citește și alte articole din categoriile:
4K Ultra HD ( UHDTV ),
Sport,
Televizoare
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
Televizor 8K imi voi cumpara cand va fi sub 1000 de euro, deci mai am de asteptat. Oricum, nu prea e continut 8K disponibil, va fi probabil prin 2025 la fel cum e acum pentru 4K. Pe tvul meu 4k, nu spun firma sa nu fac reclama, deja e destul content. Il folosesc insa cel mai mult pe 4k HDR la PS4 PRO.
deja s-a cristalizat standardul 4K in anul 2018, modelele de tv 4K ce apar din 2019 si chiar majoritatea din 2018 au standardele 4K la zi. nu mai e niciun risc de incompatibilități 4K daca cumperi televizoare de la firme consacrate, televizoare incepand cu cele lansate din 2018
pai, normal ca este in scadere, japonezii testeaza 8K-ul
Pe o frecventa digitala cate posturi 4K se pot transmite?
Depinde daca e frecventa de cablu sau satelit si de cat de mare e bitrate-ul... 1-2 pe cablu, 1-3 pe satelit.
Un motiv suficient ca televiziunile SD sa dispara.
Teste in 8K via satelit se fac la 50.0E,42.0E,28.2E,19.2E,13.0E.Informatii,imagini si comentarii despre aceasta rezolutie,pe forumul RDI-https://www.rdi-board.com/forum/rdi-romania/rdi-satelit/149415-transmisii-in-8k-ultra-hd
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.