DIGI Kft., filiala din Ungaria a DIGI Communications N.V. care deține în România grupul DIGI | RCS RDS, lansează luni, 27 mai 2019, serviciile de comunicații mobile prin propria rețea, în urma unui amplu proces de investiții, planificare și implementare, derulat în ultimii 4 ani, anunță compania printr-un comunicat de presă remis catre hdsatelit.com. Astfel, portofoliul de servicii al operatorului convergent fix-mobil va deveni similar ofertei din România, înglobând servicii de telecomunicații fixe (televiziune prin cablu, internet fix, telefonie fixă) și mobile (telefonie și date mobile), televiziune prin satelit (direct to home - DTH).
Rețeaua DIGI Mobil din Ungaria înglobează cele mai recente dezvoltări din domeniul comunicațiilor mobile, utilizând standardul 4G pentru telefoanele de ultimă generație. În același timp, rețeaua utilizează și standardul 2G, pentru compatibilitatea cu telefoanele existente, pentru serviciul de voce. Operatorul are în plan o evoluție rapidă către viitorul comunicațiilor mobile, intenționând să dezvolte și serviciile viitoare 5G.
Odată cu lansarea serviciului pe piața învecinată, DIGI Kft. introduce, în mod gratuit, două funcționalități 4G, disponibile și în rețeaua DIGI Mobil din România, și care aduc o calitate foarte bună pentru serviciul de voce, pe terminalele compatibile: VoLTE (voce peste 4G/LTE) și VoWiFi (voce peste WiFi).
Rețeaua DIGI Mobil din Ungaria este într-o dezvoltare continuă, acoperirea urmând să se extindă în mai multe etape. ”Suntem hotărâți să investim, să testăm și să lucrăm în continuare împreună cu clienții noștri, astfel încât în perioada următoare să îmbunătățim constant acoperirea, în mod prioritar în zonele importante pentru clienții care vor alege serviciul nostru mobil”, a declarat Dragoș Spătaru, Director General DIGI Kft. și Invitel Kft..
În această primă etapă de lansare a rețelei, DIGI Kft. propune o ofertă promoțională valabilă până la sfârșitul anului, destinată clienților persoane fizice DIGI / Invitel⃰ care dețin cel puțin un serviciu (de comunicații fixe sau televiziune prin satelit - DTH), fără alte condiționări. Oferta este disponibila pe site-ul digi.hu.
În plus față de oferta de servicii, operatorul pune la dispoziția clienților săi și o gamă de terminale selectate din portofoliile celor mai fiabile și renumite branduri de profil, acestea putând fi testate în majoritatea magazinelor DIGI. Încă de la lansarea serviciilor de telefonie mobilă pe această piață, DIGI va pune la dispoziția clienților săi și ai Invitel gama de telefoane mobile sub brandul propriu, DIGI C1, DIGI R1 și DIGI K1. Acestea au fost special dezvoltate pentru a răspunde nevoilor clienților atât din perspectiva calității, cât și din cea a prețului.
Despre DIGI Kft.
DIGI Kft. este filiala din Ungaria a companiei Digi Communications N.V., companie listată la Bursa de Valori București, cu operațiuni în Ungaria, România, Spania și Italia. DIGI Kft este unul din principalii operatori din Ungaria, fiind lider pe segmentul serviciilor de televiziune prin cablu și deținătorul uneia dintre cele mai moderne rețele de fibră optică. Prezent pe această piață din 1998, DIGI a pus la dispoziția clienților cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și, începând de azi, al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru sute de mii de clienți, care au dobândit astfel un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate. ⃰ În mai 2018, Digi Kft. a finalizat achiziționarea societății Invitel Technocom Távközlési Kft., operator cheie pe piața maghiară de telecomunicații.
Despre Grupul Digi Communications
Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de comunicații electronice, RCS RDS, liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente, în România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Înființată în urmă cu peste 25 de ani, compania deține aproape în integralitate cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, cu circa 7,8 milioane homes passed. În oferta de conținuturi trans-media a grupului Digi figurează televiziunile Digi24, DigiSport 1, 2, 3, 4, FilmNow, Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, posturile Digi FM, ProFM, Dance FM, Chill FM și platformele de comunicare online reunite sub DigiOnline.
luni, 27 mai 2019
DIGI Kft. lansează serviciile de telefonie mobilă în Ungaria
Citește și alte articole din categoriile:
Comunicate,
Digi,
Digi Mobil,
RCS-RDS
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
Era de asteptat :) chiar zilele trecute am trecut prin Ungaria fiind la o aruncare de bat de mine si am vazut afise peste tot :) ! Ei o sa aiba pe 2G retea noi am trecut direct pe 3G si 4G !
Romania s-a saturat de viteza melcului.
Corect, Romania s-a saturat de viteza melcului, nu ne trebuie 2G. De ce ar implementa 2G in Romania? Deoarece inca au unii telefoane cu tehnologie 2G, lansata acum 28 de ani?
2G ii bun pentru unele zone rurale ale Romaniei, pentru semnalul de telefonie de aceea toata lumea se plange ca Digi nu are semnal tot timpul, in Ro au inceput cu 3G-ul prin 2007-2008 retea destul de slaba.Nu ii de telefoane ieftine conteaza sa ai frecventa pt tot de la 2G pana la 4G si sa vedem si 5G.
Voi nu cititi nici macar titlul inainte de a comenta? Est vorba despre Digi Mobil Ungaria, nu Romania.
Cine vrea retea 2G antica, sa se mute la alt operator cu servicii antice si sa ma scuteasca de pretentiile acestea demodate. 3G e standardul minim de multi ani intr-o retea moderna, urmeaza 5G, si voi sunteti nostalgici dupa 2G. :)))
Nu este chiar asa Cristi, cine se abobeaza la digi vrea ieftin si bun. Daca aveau 2G pe Romania acum faceau monopol la portari in retea
Daca stiai minimul in electronica, cu cat frecventa este mai mica cu atat are acoperirea mai buna, frecventa mai mare insemnand emitatoare mai puternice cu costuri de energie mai mari. Un emitator 2g cy toate ca este primutiv are o arie de acoperire cu aceladi consum de energie de 2 pana la 3 ori mai mare. Este la fel ca la routerele noiin banda de 5 Ghz(ac), au acoperire slaba daca emutatorul nu bate iar ca sa bata inseamna consum de cel putin 2/ori decat un emitator in wireless N ;)
Pentru banale cobvorbiri 2G este baza, emitatoare puternice. Era un articol in urma cu vreo 3ani cand s-a lansat Nokia3310 ca n-au pytut sa faca asta in SUA ca rwnuntasera la 2G si pierdusera bani seriosi, asta dupa ce americanul de rand au reclamat operatorii de telefonie ca au renuntat, fara sa-i anunte la acest standard 2G
Am înțeles, mulțumesc. Deci 2G e încă bine pentru țările subdezvoltate din lumea a treia.
Era bine sa aibe si Digi fin Romania retea 2G. Multa lume foloseste telefonul doar pentru vorbit mai ales ca au minute multe incluse in abonament.
Sa se foloseasca 2G nu inseamna tara din lumea a3a asa cum sustii. Din moment ce marii producatori mai fac astfel de modele inseamna ca exista cerere. Cum scrua cineva msi sus, daca DigiMobil Romania avea retea 2G faceau monopol pe Romania, mai ales la portari. Lipsa 2G ii tine pe loc obligand clientul sa caute telefoane minim 3G
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.