Compania italiană Mediaset a achiziționat o participație de 9,6% din radio-difuzorul german ProSiebenSat.1. Nu au fost dezvăluite detalii financiare, dar a fost precizat că prin această achiziție Mediaset dorește să-și consolideze relația cu ProSiebenSat.1. Mediaset Italia, Mediaset España și ProSiebenSat.1 au fost deja parteneri apropiați timp de cinci ani, ca membri ai Alianței Media Europene (EMA).
"Achiziția unei participații la ProSiebenSat.1 este o decizie menită să ofere valoare pe termen lung și perspectivă de dezvoltare internațională. Aceasta achiziție consolidează relația noastră existentă. Grupul Mediaset, devenind acționar, confirmă respectul pentru managementul actual al ProSiebenSat.1. Procesul rapid al globalizării determină scenarii internaționale: companiile europene de media trebuie să își unească forțele dacă doresc să mențină identitatea noastră culturală europeană, dar și pentru a rezista concurenței giganților media mondiali. În acest spirit de colaborare și viziune comună, Mediaset, liderul media din Italia și Spania, a decis să investească în ProSiebenSat.1. Suntem siguri că este o investiție care va crea valoare tangibilă pentru ambele grupuri media", a declarat Pier Silvio Berlusconi, CEO al Mediaset.
Anterior, Mediaset, TF1 și ProsiebenSat1 au anunțat vor lansa o platformă online pan-europeană gratuită cu filme, seriale și alte producții.
ProSiebenSat.1 operează canale TV comerciale gratuite, posturi de televiziune cu plată, posturi de radio și alte afaceri media conexe. A fost constituit pe 2 octombrie 2000 prin fuziunea posturilor germane de televiziune ProSieben Media AG (înființat în 1989) și Sat.1 SatellitenFernsehen GmbH (fondat în 1984 ca PKS (Programmgesellschaft für Kabel- und Satellitenrundfunk)). Televiziunile operate de companie sunt oferite în Germania (kabel eins, kabel eins Doku, ProSieben, ProSieben Maxx, Sat.1, Sat.1 Gold, sixx, kabel eins classics, ProSieben Fun, Sat.1 Emotions), Austria (kabel eins Austria, ProSieben Austria, Puls 4, Sat.1 Österreich, sixx Austria, Sat.1 Gold Österreich, ProSieben Maxx Austria, Kabel Eins Doku Austria, ATV, ATV2), Elveția (ProSieben Schweiz, Sat.1 Schweiz, kabel eins Schweiz, sixx Schweiz, Puls 8). Compania operează și o televiziune pentru audiența germană din SUA și Canada (ProSiebenSat.1 Welt).
Mediaset este o companie de mass-media cu sediul în Italia, cea mai mare companie de televiziune din țară. Fondată în 1987 de fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi și controlată astăzi, cu o participație de 38,6%, de către compania de holding Fininvest, concurează în primul rând împotriva radio-difuzorului public RAI, dar și a radio-difuzorilor privați La7 și Sky Italia. Compania Mediaset operează televiziunile Rete 4, Canale 5, Italia 1, La5, Mediaset Extra, Boing, Cartoonito, TgCom24 și altele.
- Acasă
- Televiziuni internaţionale
- Mediaset a achiziționat 9,6% din ProSiebenSat.1
miercuri, 29 mai 2019
Mediaset a achiziționat 9,6% din ProSiebenSat.1
Citește și alte articole din categoriile:
Stiri,
Televiziuni internaţionale
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
În perioada 17-27 noiembrie 2024, AntenaPLAY marchează a doua ediție a campaniei Zilele Ecranelor Deschise , un eveniment dedicat tuturor ro...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Meciul România - Kosovo, disputat aseară pe Arena Națională din București și transmis în direct de Antena 1 și AntenaPLAY, a dominat audienț...
-
Warner Bros. Discovery (WBD) a raportat o creștere semnificativă în numărul de abonați pentru platformele sale Direct-to-Consumer (DTC) în t...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.