O echipă mixtă a PwC România, formată din specialiști din cadrul departamentelor de Mergers&Aquisitions (M&A) și Business Recovery Services (BRS), se va ocupa de găsirea unui cumpărător pentru Prima TV, televiziunea deținută de societatea Prima Broadcasting Group SRL, ca urmare a deciziei luate de reprezentații și creditorii companiei de a acorda un mandat exclusiv către PwC în acest scop, anunță compania printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
„Tendința în Sectorul Media și Telecomunicații, observată de la începutul anului 2019, este de consolidare la nivel global pe fondul nevoii de a genera și difuza conținut atractiv și de a furniza cât mai eficient servicii cu valoare adăugată pentru clienți. Marii jucători își planifică foarte atent strategia de dezvoltare viitoare, iar companiile nou intrate trebuie sa facă eforturi mari să își găsească locul în lanțul de creare a valorii aflat într-o continuă evoluție. Ne așteptăm să vedem și în România tranzacții mari în 2019, atât în media cât și în telecomunicații, unde consolidarea pieței vine din nevoia de a se crea sinergii şi implicit valoare pentru acționari. Prima TV este un post TV fanion cu o istorie îndelungată, trecând prin mai multe tranzacții, cu un brand încă foarte puternic și poate reprezenta o bună oportunitate de dezvoltare a unei noi platforme media în România sau un activ valoros pentru companiile TV deja prezente în piață” spune George Ureche, Liderul departamentului de Fuziuni si Achiziții, PwC România.
„Suntem interesați sa oferim soluții configurate si adaptate companiilor aflate în dificultate, urmărind să valorificăm experiența noastră combinată în servicii de M&A, restructurare si insolvență. Ne dorim să punem la dispoziția colaboratorilor experiența și networking-ul nostru la nivel regional, inclusiv prin facilitarea valorificării activelor din procedurile de insolvență din piața locală”, spune Cristian Gavril, Head of Business Recovery Services, PwC România.
Prima Broadcasting Group SRL a fost înființată în 1992, televiziunea Prima TV fiind lansată doi ani mai târziu, în 1994. Din cauza dificultăților cu care s-a confruntat, în anul 2015, societatea a intrat în procedura insolvenței, cu scopul reorganizării activității. În 2017, creditorii au aprobat un plan de reorganizare care prevede inclusiv opțiunea de business transfer. În luna mai 2019, compania și creditorii acesteia au decis să acorde mandat exclusiv de vânzare către PwC România pentru finalizarea unei posibile tranzacții.
Despre PwC
Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii și organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.
PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.
UPDATE 15 mai 2020: Adrian Tomșa a confirmare a preluării Prima Tv și tranziția acestei televiziuni la HD. Detalii găsiți AICI.
UPDATE 27 iunie 2020: Consiliul Concurentei analizează preluarea televiziunii Prima TV de către Clever Business Transilvania. Detalii găsiți AICI.
- Acasă
- Comunicate
- Prima TV, oficial de vânzare: mandat exclusiv de vânzare acordat către PwC România pentru finalizarea unei posibile tranzacții.
miercuri, 29 mai 2019
Prima TV, oficial de vânzare: mandat exclusiv de vânzare acordat către PwC România pentru finalizarea unei posibile tranzacții.
UPDATE 8 septembrie 2020: CNA a aprobat transferul licenței Prima Tv către Clever Media și transformarea formatului de emisie din SD în HD și SD.
UPDATE 4 decembrie 2020: Prima Tv emite online, afișând acronimul "HD", pe website-ul propriu. Detalii și imagini găsiți AICI.
UPDATE 7 decembrie 2020: Prima Tv HD a intrat în grila de cablu tv digital a operatorului Vodafone România. Detalii găsiți AICI.
UPDATE 7 decembrie 2020, ora 18:00: Televiziunea Prima Tv a fost inclusă și în grila de televiziune digitală prin cablu a Digi / RCS RDS. Detalii găsiți AICI.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Pe platforma de streaming românească Prima Play a apărut un nou canal, Nostalgia TV. Este un post tv cu filme clasice, inclusiv europene.
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
O nouă schimbare în grila de programe DIGI TV a adus canalul Film Mania în oferta televiziunii digitale prin cablu. Canalul este acum dispon...
-
DIGI România a realizat un transfer important de blocuri de adrese IPv4 către subsidiara sa din Spania, DIGI Spania.
-
Orange vine cu o surpriză plăcută pentru iubitorii de filme și seriale: toate canalele de filme HBO și Cinemax pot fi urmărite gratuit prin ...
-
După finalizarea testelor de performanță și validare tehnică, SES a anunțat că satelitul ASTRA 1P (cel mai avansat din portofoliul său, ce v...
-
HD Satelit organizează un concurs cu un premiu de top: Amiko Viper 4K! Postezi ceva în Grupul Oficial HD Satelit , aduni vizualizări și… gat...
Prima TV poate concura cu multe televiziuni din Romania doar trebuie investit !
La un anumit moment Prima TV sustinea ca urmareste sa devina a doua televiziune comerciala din Romania. Intre timp a pierdut teren, nefiind capabila sa treaca nici macar la HD, in timp ce alte televiziuni deja incep sa lanseze canale 4K.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.