luni, 13 mai 2019

RAI 4K, prima televiziune publică din Europa cu programe în Ultra HD 24 ore pe zi, din 1 iulie 2019

Deși acum câteva luni estima că debutul televiziunii RAI 4K va avea loc în anul 2020, radio-difuzorul public italian a anunțat lansarea noii televiziuni Ultra HD din 1 iulie 2019, înlocuind transmisia ocazională 4K.

RAI a finalizat realizarea studiourile sale din Milano și Roma și este astfel complet pregătită să producă și să difuzeze programe în rezoluție Ultra HD. RAI 4K va fi prima televiziune publică Ultra HD din Europa ce va difuza programe 24 de ore pe zi în aceasta rezoluție de 3840 x 2160 pixeli, anunță parabola.cz.

Grila de programe a televiziunii RAI 4K va include atât ​​producții proprii ale radio-difuzorului, cât și programe achiziționate de la alți producători (filme, seriale și documentare). Filmele 4K vor fi cumpărate de la Sony Pictures și 20th Century Fox. Astfel, RAI 4K va avea propria grila de programe, diferită de cea a altor televiziuni RAI, cu mici cazuri excepționale de program comun, cum ar fi transmisiile sportive și alte programe similare difuzate în direct.

Televiziunea RAI 4K va oferi programe pe toată durata zilei prin intermediul satelitului Eutelsat Hot Bird 13B de la pozitia orbitala 13 grade Est, pe frecvența 11727, polarizare verticală, SR 27500, FEC 2/3, DVB-S2 8PSK. Unele programe vor fi difuzate la liber (FTA, necriptate), iar altele vor necesita un smartcard TivúSat.

Pe lângă distribuția prin satelit, televiziunea RAI 4K va fi de asemenea oferită și în sistem digital terestru în Italia. De asemenea, din anul 2020 se va lansa și RAI 8K, cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo.

UPDATE 24 martie 2020: Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus Covid-19. Detalii găsiți AICI.


12 comentarii despre subiectul „RAI 4K, prima televiziune publică din Europa cu programe în Ultra HD 24 ore pe zi, din 1 iulie 2019”:
Alexyss

Gata,am dat comanda de Smartcard+cam Gold HD version 4K,pret 92E cu tot cu transport!

Anonim

Vezi sa poti vedea ceva pe teritoriul Romaniei. Sigur or sa-l bage pe un fascicol cu acoperire slaba in estul Europei

Costi

Anonim, sunt curios, tu ai antena de satelit care recepționeaza 13 Est? Deja RAI 4K emite pe acea frecventa in test de mult timp si e semnal super in Romania. Pozitia 13 grade est are semnal in Romania pe toate frecventele, nu confunda cu satelitii de la 28,2 grade Est.

Anonim

Trebuie sa fii rezident in Italia ca sa poti activa cardul.

Anonim

Trebuie sa platesti si taxa de radio-tv in italia.

Anonim

Nu toate programele vor fi codate.

Anonim

Eu am deja card activat. Si sunt in Romania.

Anonim

Se activeaza pe siteul https://areaclienti.tivusat.tv/app/attivazione_step_1. Gasesti datele de la orice prieten din Italia.
Dar nu asta e ideea, fraților, ca doar nu e canal pentru români, e pentru italieni, de ce tot puneti problema cum vad romanii acest canal...

Ideea e ca va fi canal 4k cu program 24 din 24 ore, nu va mai fi test. Si va fi prima televiziune publica din Europa in 4K cu program 24 din 24 ore. Si va oferi si emisiuni necodate de obicei. Un exemplu demn de urmat. Asta e ideea.

Anonim

Iar la noi TVR 1 și TVR2 nu au trecut nici măcar la HD deși l-au anunțat de mai bine de un an.

Anonim

Perfect, eu locuiesc in Italia si umaresc deja programele care se dau pe Canalul Rai 4K.
Bravo Rai....

Anonim

În curând Rai 4K va avea următoarele date de receptie:

Eutelsat Hot Bird (13 ° E), frecventa 11,219 GHz, O, SR 29900, FEC 3/4, DVB-S2 / 8PSK

romeo

se pare ca programul non stop a inceput de ieri 15 iulie 2019

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile