Popularii bucătari James Martin și Ainsley Harriott pășesc pe urmele unor eroi populari, a unor scriitori celebri, actori sau oameni politici în periplul lor culinar și prepară rețetele tradiționale ale locurilor vizitate, bineînțeles, adăugând o notă personală.
Două noi serii culinare încep în luna iulie la TV Paprika: este vorba despre „Aventurile lui James Martin în Marea Britanie”/„James Martin's Great British Adventure”, cu lansare pe 1 iulie, și difuzare de luni până vineri de la ora 21:00 și „Preparate din Caraibe”/„Ainsley's Caribbean Kitchen”, cu premiera pe 6 iulie și difuzare pe post sâmbăta și duminica, de la ora 19:00, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Fiecare din cele două emisiuni oferă nu doar rețete unice ci și incursiuni în cultura, tradițiile, istoria locurilor pe care cei doi bucătari populari le vizitează, oferind spectatorilor o experiență completă. James Martin își va așeza bucătăria mobilă în mijlocul celebrei păduri Sherwood, unde acționa Robin Hood, într-unul dintre episoadele seriei „Aventurile lui James Martin în Marea Britanie” iar Ainsley Harriott va prepara un cocktail inspirat de Agentul 007, în episodul în care ajunge chiar în casa autorului lui James Bond, Ian Fleming. Ainsley Harriott ajunge și la hotelul din Jamaica vizitat de Winston Churchill și Marilyn Monroe.
James Martin apărea pe ecran pentru prima oară în 1996, iar în 2006 avea deja peste 3,5 milioane spectatori la emisiunea BBC „One Show Saturday Kitchen”. Încă de la primele apariții cu „Ready, Steady, Cook/„Pe locuri, fiți gata, gătiți!” și până la „James Martin Great British Adventure”, emisiunile sale au câștigat inimile spectatorilor prin rețete unice și locuri de poveste. În „Aventurile lui James Martin în Marea Britanie”, chef-ul folosește ingrediente tipic britanice precum scoici în Orkney, miel în Lancashire, bere în Irlanda de Nord sau carne de bibilică în Devon. James apare alături de alți bucătari celebri, vizitează restaurante de top și se întâlnește cu producători locali.
Pe de altă parte, Ainsley Harriott, chef britanic, prezentator de televiziune și persoană de mass-media, care a vândut pe plan global peste 2 milioane de cărți de bucate, pornește într-o călătorie pe Marea Caraibelor și vizitează insulele care i-au inspirat arta culinară încă din copilărie în seria difuzată de TVPaprika „Preparate din Caraibe”/„Ainsley's Caribbean Kitchen”. Se oprește în Jamaica, pe insulele Trinidad și Tobago, Grenada, Barbados, Saint Lucia, Dominica și Antigua, și ne călăuzește prin lumea climei tropicale, a mâncărurilor exotice și oamenilor prietenoși datorită cărora fiecare insulă caraibiană devine deosebită.
Detalii despre cele două serii culinare
„Aventurile lui James Martin în Marea Britanie” se desfășoară pe parcursul a 20 de episoade, la TV Paprika, fiecare a câte 60 de minute. Aventura lui James începe în insulele Orkney, un loc în care nu a mai fost și pe care se bucură să îl descopere. Apoi, James și colegul său de călătorie, Nick Nairn, își continuă periplul în Lossiemouth, unde s-a aflat baza primului escadron RAF (Forțele Aeriene Britanice) și încă se află o bază militară de avioane moderne tip Typhoon. În episodul „Blair Castle”, periplul culinar al lui James continuă prin Scoția cu o vizită a castelului „Blair Castle” din ținuturile scoțiene. Lui James i se alătură un bucătar cu stele Michelin, Tom Kitchin. James Martin va vizita și orașul Birmingham, capitala unui fel de mâncare tradițional din carne de miel, numit „Balti”. Aici stă de vorbă cu Grace Dent, critic culinar, autoare de emisiuni, jurnalistă și scriitoare. Ulterior James călătorește la Nottingham, unde își așază bucătăria mobilă în mijlocul celebrei păduri Sherwood (unde acționa Robin Hood) și gătește pentru Forest Feast, alături de Sat Bains, un prieten vechi și proprietarul unui restaurant cu stele Michelin. Niciun turneu al Angliei nu ar fi complet fără o vizită a capitalei, Londra. James se oprește în câteva locuri cunoscute, stând de vorba cu doamna chef Clare Smyth. Aventura culinară a lui James va ajunge și în sud-vestul Angliei, cu o vizită a capitalei culinare a acestei regiuni, Bristol, un oraș vibrant. Aici îl vizitează pe chef-ul Romey Gill, care îi face un tur al acestui loc efervescent.
”Preparate din Caraibe/Ainsley's Caribbean Kitchen”
Serialul culinar debutează la TV Paprika pe 6 iulie și cuprinde zece episoade a câte 60 de minute, difuzate în weekend, cu mai multe reluări. În Jamaica, Ainsley degustă ravioli umpluți cu ackee. Acolo descoperă și casa autorului lui James Bond, Ian Fleming, unde îl vedem cu un cocktail inspirat din personajul lui 007. În munții Blue Mountains din Jamaica, Ainsley degustă cafeaua celebră pe plan mondial, încearcă să descopere rețeta secretă a mâncării de pui de la Scotchies și își face un shake de fructe la hotelul vizitat de Winston Churchill și Marilyn Monroe. În Tobago, Ainsley vizitează localul Miss Trim, care face cele mai bune găluști „Crab'n 'Dumplings”, inspirându-l pe Ainsley să gătească propria variantă Tobago Blue Crab cu lipie. În Grenada descoperă mâncarea tradițională Oil Down - o tocăniță gustoasă. În Barbados îl întâlnește pe chef Damian Leach, inovator în bucătăria Baja, cel care are titlul de „Chef-ul anului din Caraibe”. În Sf. Lucia, Ainsley vizitează plantația Hotel Chocolat Cocoa, unde primește o lecție despre cum se cultivă arborele de cacao. În Dominica, Ainsley vizitează celebra cascadă Emerald Pool și pe nisipurile negre ale plajei Picard Beach servește Tostones sau Twice Fried Plantains. Antigua aduce lecții de făcut cocktail-uri, plus descoperirea unor ananași negri pentru rețeta de Pina Colada cu homar și rom de ananas.
Ainsley Harriott (născut pe 28 februarie 1957) este cunoscut pentru emisiunile despre gătit Can't Cook, Won't Cook și Ready Steady Cook. Harriott este autor de best-sellere, publicând doisprezece cărți și alte publicații, alături de emisiunile TV. Dacă menționăm traducerile în limbi străine, Harriott a vândut pe plan global peste 2 milioane de cărți.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.