Timpul total de vizionare a televiziunilor lineare din SUA și pe piețele europene majore se diminuează din ce în ce mai mult, pe măsură ce telespectatorii se orientează către platforme neliniare, ce înlocuiesc vizionarea tv tradițională, precizează un studiul al IHS Markit.
Fără a calcula vizionarea de pe platformelor sociale, media zilnică a vizionării de conținut video în țările analizate a fost de 273,7 minute de persoană pe zi în anul 2018. Această cifră este aproximativ similară cu vârful de vizionare de 284,3 minute din anul 2013. Dar pe atunci vizionarea liniară avea o pondere de 87% din vizionarea totală, spre deosebire de ponderea de 67% din anul 2018. Declinul sugerează o schimbare a obiceiurilor de vizionare, deoarece formatul neliniar este ales de tot mai mulți spectatori din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Spania și Olanda.
"În anii precedenți, vizionarea neliniară a programelor de televiziune a fost în mare măsură adițională la vizionarea tradițională liniară. Însă vizionarea non-liniară a devenit acum o alternativă la televiziunea liniară pentru mulți telespectatori", a precizat Rob Moyser, analist la IHS Markit.
Vizionarea neliniară care a câștigat cea mai mare popularitate este aceea a videoclipurilor online cu durata mai mare, în mod obișnuit de 15 minute sau mai mult. Durata medie de vizionare pentru videoclipurile online cu durată mai mare s-a extins cu 6 minute/persoană, pe zi, comparativ cu anul 2018. Aceste videoclipuri mai lungi au reprezentat un element cheie al creșterii duratei vizionarii neliniare pe toate piețele, determinată în mare parte de serviciile video cu abonament, cum ar fi Netflix. Clienții existenți ai serviciilor de televiziune lineară cu plată sunt mai predispuși să se aboneze la serviciile video la cerere, având o preferință crescândă față de platformele video online, atunci când caută ceva de vizionat.
Timpul petrecut pentru vizionarea pe platformele sociale a înregistrat cel mai mare grad de creștere, adăugând mai mult de opt minute de persoană pe zi, o dovadă a faptului că vizionarea pe platformele sociale poate înlocui vizionarea programelor lineare ale televiziunii clasice.
Când a fost inclusă în calcul și vizionarea videoclipurilor de pe platformele sociale, timpul total petrecut pentru vizionare a crescut la 303 de minute de persoană pe zi în 2018, de la 299 în 2017. Facebook a adus cea mai mare contribuție la această creștere, deoarece s-a orientat din ce în ce mai mult către conținutul video pe platformele sale sociale, inclusiv pe Instagram și WhatsApp.
Studiul mai menționează că un total de 28% dintre adulții din SUA, Marea Britanie și Germania au redat pe televizor, cel puțin o dată pe lună, conținut video de pe dispozitivele lor mobile. Acest procent crește la 46% pentru segmentul de vârstă de 18-24 de ani.
"Dispozitivele mobile au devenit un element cheie pentru creșterea consumului video, deoarece abonamentele de internet mobil devin mai accesibile, iar dimensiunile ecranelor cresc. De asemenea, televizoarele conectate de acasă reprezintă noi oportunități pentru platformele sociale, pentru a ajunge la audiențe mai largi", a mai precizat Fateha Begum, analist principal la IHS Markit.
marți, 2 iulie 2019
Vizionarea tv tradițională, în declin
Citește și alte articole din categoriile:
Platforme de streaming,
Stiri,
VOD
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Într-o ofertă surprinzătoare de Black Friday, platformele de streaming VOYO și AntenaPlay au decis să își extindă opțiunile de vânzare prin ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.