marți, 10 septembrie 2019

A fost lansat demo-ul FIFA 20 pe PS4, Xbox One și PC

FIFA 20, cel mai recent joc din seria FIFA, va fi lansat în aproximativ trei săptămâni, dar îl poți juca de acum în versiune demonstrativă gratuită. EA a lansat un demo complet funcțional care poate să fie descărcat gratuit pentru PS4, Xbox One și PC. Pentru descărcare și instalare trebuie sa folosiți, în funcție de sistem, PlayStation Store, Xbox Store sau Origin.

Cu o mărime de aproximativ 6.5 GB (cel puțin pe PS4 Pro), demo-ul vă permite să jucați un meci din grupele Champions League sau un meci 3v3 din noul mod de fotbal stradal Volta, introdus în joc din acest an.

Trei stadioane sunt disponibile în versiunea demonstrativă: Estadio Santiago Bernabéu, Stamford Bridge și relativ noul Tottenham Hotspur Stadium. Șase echipe pot fi selectate pentru a juca contra altui jucător sau al AI, inclusiv Liverpool, PSG, Real Madrid și Dortmund.

În anii precedenți, Juventus a fost adesea una dintre echipele cu care puteai juca în demo-urile FIFA, dar din cauza unei dispute de licențiere, Bătrâna Doamnă nu va fi prezentă nici măcar în jocul complet. Echipa este prezentă însă în jocul rival eFootball PES 2020, care a fost lansat astăzi.


3 comentarii despre subiectul „A fost lansat demo-ul FIFA 20 pe PS4, Xbox One și PC”:
Anonim

Abia astept sa apara finalu pe PC

Anonim

O să fie și liga 1 :)

Cristi

Anonim, nu o sa fie in Liga 1 in demo, nu stiu unde ai citit. Eu am citit ca va fi doar in jocul full:

https://www.hdsatelit.com/2019/08/ea-sports-ureaza-bun-venit-ligii-i-in.html

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile