În prezent, cei care locuiesc în Marea Britanie pot folosi echipamente legale de decodificare a serviciilor tv prin satelit destinate utilizării în Uniunea Europeană, chiar dacă oferă acces la programe britanice care sunt oferite și de operatorii din Marea Britanie. Nu are importanță motivul pentru accesarea serviciului de radiodifuziune prin satelit din UE.
Începând din ziua Brexit-ului, va deveni o infracțiune utilizarea în Marea Britanie a dispozitivelor de decodificare* a programelor difuzate prin satelit și destinate publicului din UE, pentru a accesa un program realizat în Marea Britanie, dacă există intenția de a evita plata unei taxe asociată cu programul. Un exemplu este cazul dispozitivelor de decodare a serviciilor de televiziune cu plată prin satelit (DTH) destinate publicului din UE, care transmit filme britanice sau competiții sportive din Marea Britanie.
Dacă procedați astfel (cu intenția de a evita plata unei taxe asociată cu programul) în Marea Britanie, va trebui:
- să opriți utilizarea dispozitivelor de decodare prin satelit din UE pentru a evita săvârșirea unei infracțiuni, în conformitate cu secțiunea 297;
- eventual să luați în considerare abonarea la un pachet de canale prin satelit de la un operator din Marea Britanie, pentru a vizualiza programele britanice respective.
Modificarea legislativă nu va afecta pe cei care utilizează în Marea Britanie dispozitivele decodificatoare din UE pentru a accesa programe din Marea Britanie în alte scopuri decât evitarea unei taxe. De exemplu, străinii care locuiesc în Marea Britanie și care folosesc dispozitive decodificatoare destinate publicului UE pentru a vizualiza programe în limba lor maternă nu sunt și nici nu vor fi acuzați de infracțiunea din secțiunea 297, cu condiția să nu existe intenția de a evita taxe asociate cu programele britanice.
_____________
*Pentru a accesa o emisiune, consumatorii achiziționează sau închiriază „dispozitive decodificatoare” (cum ar fi receptoarele de satelit) din UE sau alte țări, care transformă transmisiile criptate într-o formă decriptată ce poate fi vizionată. Secțiunea 297 din Legea privind drepturile de autor, proiectele și brevetele din 1988 (CDPA) transformă aceasta activitate într-o infracțiune atunci când este realizată cu scopul de a evita plata unei taxe către radiodifuzorii britanici.
În anul 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că secțiunea 297 nu ar trebui să se aplice pentru a împiedica persoanele din Marea Britanie să utilizeze dispozitive decodificatoare legitime destinate inițial utilizării în UE, chiar și atunci când fac acest lucru pentru a evita o taxă pentru un operator din Marea Britanie. O astfel de restricție a fost considerată în contradicție cu „libertatea serviciilor” din UE, prevăzută de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
După Brexit, Marea Britanie respinge dispozițiile privind libera circulație a serviciilor. În cadrul acestor modificări, va deveni o infracțiune utilizarea în Marea Britanie a dispozitivelor de decodificare a semnalelor serviciilor tv cu plată, difuzate prin satelit și destinate publicului din UE, pentru a accesa un program realizat în Marea Britanie, cu intenția de a evita o taxă.
- Acasă
- Stiri
- BREXIT: Interdicție a recepționării producțiilor britanice în Marea Britanie prin intermediul unor operatori DTH din UE, dacă există intenția de a evita plata unui abonament la operatorii din Marea Britanie
miercuri, 23 octombrie 2019
BREXIT: Interdicție a recepționării producțiilor britanice în Marea Britanie prin intermediul unor operatori DTH din UE, dacă există intenția de a evita plata unui abonament la operatorii din Marea Britanie
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Meciul România - Kosovo, disputat aseară pe Arena Națională din București și transmis în direct de Antena 1 și AntenaPLAY, a dominat audienț...
Rusinicaaaa
Eurosport e in grila digi ,telekom,etc ,noi romanii din Marea Britanie oare suntem afectați,au Priemier League! :)))
Nu cred ca veti fi amendati. Totusi, in caz ca vrea cineva sa va amendeze, spuneti ca scopul nu a fost sa eludati plata programelor la un operator din Marea Britanie (ceea ce e si realitatea), ci sa vedeti competițiile cu comentariu in limba română, ceea ce nici un operator din Marea Britanie nu oferă.
Este decizia lor. Tot ce decurge de aici este ca urmare a propriilor hotarari.
Voi aveti Eurosport ro ,În primul rând e un post tv pt romanii din România ,n-are nici o treaba cu ce emisinui transmite,chiar și pt voi ce stați în Uk
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.