marți, 29 octombrie 2019

Licența Realitatea Tv nu a fost prelungită - înregistrare audio. UPDATE 31 octombrie 2019: Televiziunea a încetat emisia.

În ședința CNA de astăzi a fost discutată cererea nr. 11068/18.10.2019 formulată de S.C. REALITATEA MEDIA SA în vederea prelungirii valabilității licenței audiovizuale a Realitatea TV din București, precum și solicitarea S.C. GEOPOL INTERNAȚIONAL SRL București privind modificarea structurii serviciului de programe pentru Realitatea Plus din București.


Întrucât dezbaterile au fost foarte extinse ca durată, vă prezentăm (în locul citării a doar câtorva fraze din discuții) un material audio (o oră și 17 minute) cu înregistrarea completă a discuțiilor din ședința CNA de astăzi, în privința solicitării prelungirii licenței Realitatea Tv. Licența Realitatea tv expiră pe 30 octombrie 2019 și nu a fost prelungită.

Solicitarea S.C. GEOPOL INTERNAȚIONAL SRL București privind modificarea structurii serviciului de programe pentru Realitatea Plus din București a fost aprobată în unanimitate.

UPDATE 30 octombrie 2019: Televiziunea Realitatea Tv afișează o numărătoare inversă cu timpul rămas până în momentul când emisia se va opri. Sub cronometrul este afișat textul : "Istoria se încheie".

UPDATE 31 octombrie 2019: Televiziunea Realitatea Tv a încetat emisia.

UPDATE: Realitatea Plus la Digi Tv RCS RDS (satelit si cablu digital), Focus Sat, AKTA, UPC și alți operatori. Detalii găsiți AICI.

UPDATE 5 noiembrie 2019: Televiziunea Realitatea Tv nu mai figurează nici în numărătoarea din lista must-carry.


17 comentarii despre subiectul „Licența Realitatea Tv nu a fost prelungită - înregistrare audio. UPDATE 31 octombrie 2019: Televiziunea a încetat emisia.”:
Ovidiu

Se va închide postul realitatea TV?? Până la urmă tot nu am înțeles.

Anonim

Nu inteleg ce e greu de inteles. Daca licența Realitatea tv expiră pe 30 octombrie 2019 și nu a fost prelungită, ce inseamna asta? Inseamna ca din 1 noiembrie 2019 Realitatea Tv nu mai are licenta. Daca nu mai are licenta, o televiziune nu poate sa emita, deci va trebui sa se inchida din 1 noiembrie.

Anonim

Realitatea plus este in must carry?. Degeaba or sa-si transfere emisiunile daca nu-i preia nimeni

Anonim

Eu cred ca vor prelua toti Realitatea Plus, exact pe pozitia unde e acum Realitatea Tv. Vedem luna viitoare, e prematur acum sa facem speculații daca ii vor prelua sau nu. Mai bine facem statistici de preluare pe baza faptelor concrete, la finalul lunii viitoare, decat previziuni dupa imaginația noastră subiectivă.

Anonim

Nu este obligat nici un cablist sa-i preia, iar pe satelit sunt la liber

Anonim

Nu este obligat niciun cablist sa ii preia, dar nici obligat sa nu ii preia, mai ales ca Realitatea Plus e la liber pe satelit, deci preluarea e usoara si simpla. Eu cred ca ii vor prelua, iar telespectorii si abonatii lor vor crede ca Realitatea Tv si-a schimbat numele in Realitatea Plus si asta e tot ceea ce vor sesiza. :-)

Anonim

Daca legea astfel prevede, că nu se poate prelungi licența unor televiziuni ale unor firme cu datorii la stat, CNA nu avea ce face. Realitatea TV trebuia să plătească taxele, din punct de vedere legislativ.

Anonim

Realitatea Plus va intra in aceasta noapte ora 00 00 la Digi si Upc

Anonim

Da, da..vezi sa intre din seara asta
O sa mai treaca cel putin cateva zile pana o sa fie preluati de cablisti..di asta daca vor cablistii, ca nu-i obliga nimeni sa preia postul acela

PROIECT ARTISTIC-HORATIU DANCE TALENT STUDIO

Peste 10 milioane de lei,oameni buni,va dati seama ca astia nu au platit 1 leu? INCREDIBIL!

Cristian

Nu ești tu informat corect. Au avut de plătit 25 milioane lei, au plătit 15 milioane și mai aveau 10 milioane de lei de plătit, pe care încă nu reușiseră să îi plătească.

HD Satelit România

Televiziunea Realitatea Tv a încetat emisia.

Ionut

Cristian, odata cu incetarea transmisie nici nu o sa mai plateasca suma aia de 10 milioane. Ce era tare la televiziunea asta era ca ei doreau normalitate in Romania si erau datori vanduti

Cristian

Pai au plătit 15 milioane, mai aveau 10 milioane, adică s-au chinuit și au plătit mai mult de jumătate din datorie, asta e foarte important de remarcat în ideea că e foarte posibil să fi plătit și restul de 10 milioane care mai rămăseseră de plătit daca erau lăsați să funcționeze. Așa, nu vor mai plăti nimic și vor emite în continuare, deci logica statului și CNA-ului a fost neproductivă, închizându-i.

Anonim

Pe site-ul lor continua sa emita progame cu sigla Realitatea Tv, dar fara sa scrie Realitatea Tv:

http://webtv.realitatea.net/live

Anonim

Pr Cristian: Când a cumpărat Realitatea TV, patronul ei a luat-o cu tot cu obligațiile acesteia, inclusiv datorii. Faptul că nu le-a plătit la termen, nu îl absolvă de obligațiile financiare cărora ne supunem (sau ar trebui să ne supunem) toți în această țară. Decizia este corectă, orice a-ți spune. Poate singurul semn de întrebare este că de ce a durat atât de mult, știindu-se de mulți ani despre incapacitatea acestul post TV de a-și achita integral obligațiile financiare ce îi reveneau.

Alexandru Gurgu

UPDATE: Realitatea Plus a intrat la Digi CATV.
Din pacate, nu pot sa dau poze, asa ca trimit poza (de la cineva care are Digi Cablu) pe grupul de Facebook

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile