Digi | RCS RDS, lider pe piața operatorilor de televiziune prin cablu, dar și pe segmentul de servicii de internet fix, participă la "Angajatori de TOP" cu o ofertă de peste 500 de locuri de muncă vacante pentru domeniile: vânzări, divizia de telefonie mobilă, IT, logistică, dezvoltare rețea și mentenanță, customer service, în București, Timișoara și în restul țării, anunță compania printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Cei interesați să își dezvolte o carieră în cadrul Digi | RCS & RDS pot depune CV-urile pentru posturile disponibile la standul Digi, în perioada 18-19 octombrie, la Timișoara și 25-26 octombrie la București, între orele 10:00 – 17:00.
„ Într-un domeniu atât de dinamic și competitiv precum cel al comunicațiilor electronice, angajații sunt resursa care asigură sustenabilitatea și continuitatea proiectelor companiei. Digi | RCS RDS este, azi, după 26 de ani activitate, numărul 1 în România pe segmentul serviciilor de internet fix și televiziune prin cablu, unul dintre operatorii tradiționali de servicii de comunicații fixe de top în Europa, un investitor important în regiune. Toate aceste rezultate au fost posibile prin contribuția tuturor celor circa 13.000 de profesioniști din România și a altor aproape 2.500 de angajați din Ungaria, Spania, Italia. Sperăm ca la Angajatori de TOP să întâlnim candidați care caută oportunități profesionale pe termen lung și un parcurs de carieră consistent”, a declarat Camelia Maria, director Resurse Umane Digi | RCS RDS.
Compania deține toate competențele necesare unui operator de comunicații electronice complet: echipe de proiectare și dezvoltare de rețele și soluții de telecomunicații fixe și mobile, infrastructură, instalări și cablări, construcții civile și mentenanță, rețele de internet broadband și datacenter, IT și software, comercializare și vânzare, service, logistică și aprovizionare.
Printre posturile disponibile în cadrul Grupului figurează: specialiști înalt calificați, precum ingineri software cunoscători ai limbajelor de programare Java, SQL și PHP, ingineri telecomunicații cu specializare în tehnologii radio, specialiști IT cu expertiză în domeniul media, cât și personal calificat sau entry level din multiple arii precum: vânzări, call center, infrastructură tehnică, administrativ, contabilitate.
La standul din cadrul târgurilor de joburi, candidații vor putea primi detalii cu privire la posturile vacante direct de la reprezentanții departamentului Resurse Umane. Oferta de joburi a Digi | RCS & RDS este disponibilă și pe pagina de LinkedIn sau în secțiunea de cariere de pe site-ul companiei.
Despre Grupul Digi| RCS & RDS
Digi|RCS RDS este liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente, în România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia și figurează în top 3 operatori tradiționali de cablu în Europa. Înființată în urmă cu 26 de ani, compania deține aproape în integralitate cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 7,8 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2018.
Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
În România, Grupul Digi este, în prezent, cel mai mare angajator privat din mediul antreprenorial local, cu aproximativ 13.000 de angajați, și contribuie la bugetul de stat și al asigurărilor sociale și de sănătate din principala sa piață cu mai mult de 120 milioane EUR anual.
În oferta de conținuturi trans-media a grupului Digi figurează televiziunea de știri Digi 24, televiziunile sportive DigiSport 1, 2, 3, 4, singurul post de televiziune Ultra HD din România, Digi 4K, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile de documentare Digi World, Digi Animal World, Digi Life, televiziunile de muzică UTV, Hit Music și Music Channel, radiourile ProFM, Digi FM și Dance FM, platformele de comunicare online reunite sub DigiOnline.
vineri, 18 octombrie 2019
Peste 500 de locuri de muncă vacante la RCS RDS
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Salariul 1000Euro net.
2000 de lei net tehnician, nu dau salarii corespunzătoare.
este si in Sibiu?
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.