O prognoză recentă a companiei de consultanță Strategy Analytics consideră că vânzările de dispozitive 5G, deși au o evoluție firavă anul acesta, vor câștiga teren semnificativ în anul 2020. Studiul, care prognozează evoluția vânzărilor de smartphone-uri în 88 de țări până în anul 2024, estimează că telefoanele 5G vor reprezenta peste cinci ani aproape jumătate din toate telefoanele vândute.
Coreea de Sud conduce în prezent în cursa 5G, dar China intenționează să devină rapid liderul global al acestei tehnologii. Capacitatea industriei de a furniza smartphone-uri 5G la prețuri mici va fi esențială și va permite Chinei să devină lider al vânzărilor de telefoane 5G chiar de anul viitor. Primele dispozitive vor fi echipamente premium, dar până la sfârșitul anului 2020 vor fi disponibile mai multe modele din gamă medie, în special în China.
Studiul estimează că mai puțin de 1% din telefoanele vândute în 2019 vor fi dispozitive 5G, dar această cotă va crește până la aproape 10% în anul 2020. Prețul mare este preocuparea principală a celor care vor adopta mai devreme această tehnologie. Consumatorii nu doresc să plătească sume mari de bani pe un astfel de dispozitiv, deoarece deocamdată există foarte puține rețele 5G. Operatorii trebuie să lărgească semnificativ acoperirea 5G pentru ca tehnologia să devină atractivă pentru consumatori.
Actualul lider în vânzările de smartphone-uri 5G este Samsung, care a reușit să devină lider în industria telefoanelor 5G în principal datorită vânzărilor mari din Coreea de Sud, precum și prin extinderea cotei sale pe piețele 5G din SUA. LG, Huawei, OPPO, vivo și Xiaomi sunt, de asemenea, printre primii furnizori de pe piață.
Dar anul 2020 va fi punctul de cotitură, deoarece vânzările de telefoane 5G vor fi de zece ori mai mari. Toți principalii producători de smartphone-uri, inclusiv Apple, dezvoltă telefoane 5G și vor lansa diverse modele 5G în anul 2020. Până în 2025, vânzările de telefoane 5G vor depăși 1 miliard de unități, mai prognozează studiul companiei Strategy Analytics.
- Acasă
- Telefonie
- Strategy Analytics: Peste 5 ani, smartphone-urile 5G vor reprezenta aproape jumătate din telefoanele vândute
joi, 3 octombrie 2019
Strategy Analytics: Peste 5 ani, smartphone-urile 5G vor reprezenta aproape jumătate din telefoanele vândute
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Mai mult deoarece companiile de telefonie sunt disperate sa obtina profit de pe treaba asta cu 5G-ul decat ca s-ar grabi clientii sa isi cumpere telefoane 5G.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.